Oameni & Fapte – 7 februarie

– Este cea de-a 38-a zi a lui 2022. Au mai rămas 327 de zile până la sfârşitul anului. Soarele va răsări la ora 7:38 şi va apune la ora 17:35.

– Azi e Ziua Naţională a Statului Grenada, unde se aniversează proclamarea independenţei din 1974.

– La 7 februarie 1741 a apărut „Marele Hrisov” al domnitorului român Constantin Mavrocordat, o constituţie care prevedea adoptarea unor reforme fiscale şi administrative în Ţara Românească, iar în 1831 a fost promulgată Constituţia Belgiei, considerată cea mai democratică din Europa acelei vremi.

– La Paris a avut loc, în 1875, prima audiţie a „Simfoniei spaniole pentru vioară şi orchestră în re minor”, op. 21, de Édouard Lalo. Compozitorul francez de origine spaniolă a dedicat această lucrare violonistului spaniol Pablo de Sarasate, cel care a şi interpretat-o în primă audiţie. În anul 1895 Comitetul de conducere al Asociaţiei ASTRA hotăra elaborarea şi publicarea „Enciclopediei române”, sub îndrumarea lui Cornel Diaconovici, primul secretar al Asociaţiei. Apărută în trei volume, între anii 1898-1904, lucrarea a îndeplinit multă vreme o dublă funcţie, culturală şi politică.

– În 1904 un incendiu de proporții a distrus peste 1500 de clădiri în oraşul american Baltimore, iar în 1929 România ratifica Tratatul pentru renunţarea la război ca instrument al politicii naţionale (Pactul Briand-Kellogg). Tot în anul 1929 începeau cursurile de limbă germană la Radiodifuziunea Română, predate prin sistemul linguaphon. În 1935 avea loc, la Bucureşti, premiera filmului comic muzical „Bing Bang”, scris, regizat şi interpretat de Nicolae Stroe şi Vasile Vasilache, primul film sonor românesc, realizat cu aparatură construită de inginerul Iulian Gartenberg-Argani.

– În anul 1951 avea loc, la Bucureşti, premiera operetei „N-a fost nuntă mai frumoasă”, de Nicolae Kirculescu, pe un libret de H. Negrin şi H. Nicolaide. Din distribuţie făceau parte Ion Dacian, Bimbo Mărculescu şi alţii.

– La 7 februarie 1953 s-a autodizolvat Frontul Plugarilor, organizaţie politică a ţărănimii române, creată în ianuarie 1933, la Deva, şi condusă pe toată durata existenţei sale de dr. Petru Groza, iar în 1956 România și Uniunea Myanmar (Birmania) stabileau relaţii diplomatice.

– În 1990 s-a reînfiinţat Uniunea Armenilor din România, cu statut oficial din aprilie 1990. Uniunea a fost fondată la 25 ianuarie 1919, dar şi-a încetat activitatea după 1945. La 7 februarie 1992 Consiliul European a semnat, la Maastricht (în Olanda), Tratatul privind crearea Uniunii Europene, iar în anul 2005 apărea, la Iaşi, primul cotidian creştin din România şi primul cotidian ortodox din lume, „Lumina”. Din 26 noiembrie 2007 s-a difuzat şi în Bucureşti, într-un format îmbunătăţit şi sub titulatura de „Ziarul Lumina”, iar din anul 2008 face parte din categoria cotidienelor naţionale.

– În 7 februarie s-au născut: savantul umanist englez Sir Thomas Morus, unul dintre întemeietorii socialismului utopic şi autor al lucrării „Utopia” (1478); pictorul elveţian Henry Fuseli (1741); cărturarul, memorialistul, ispravnicul, hatmanul şi marele logofăt român Dinicu Golescu, tatăl celor patru fraţi Goleşti – Ştefan, Nicolae, Alexandru şi Radu (1777); scriitorul englez Charles Dickens (1812); poeta română Maria Cunțan (1862); medicul şi psihologul austriac Alfred Adler, fondator al Şcolii de Psihologie Individuală (1870); clericul român Nectarie Cotlarciuc, arhiepiscop al Cernăuţilor şi mitropolit al Bucovinei (1875); scriitorul american Sinclair Lewis, laureat al Premiului Nobel (1885); medicul român Ion Nicolau, specialist în pediatrie (1885); desenatorul şi producătorul american de filme de animaţie Pat [Patrick Joseph] O’Sullivan, autorul motanului Felix (1887); inginerul electrotehnist și fizicianul american de origine suedeză Harry Nyquist (1889); cântăreaţa română de operetă Elena Zamora (1897); constructorul rus de avioane Oleg Konstantinovici Antonov (1906); lingvistul şi filologul român Haralambie Mihăescu, specialist în limbile clasice şi autor de ediţii critice (1907); basul român Mircea Buciu (1907); Prea Fericitul Părinte Teoctist [Arăpașu], patriarh al Bisericii Ortodoxe Române (1915); creatorul popular român Nicolae M. Nica (1917); plasticiana română Lucreția Pacea (1924); compozitorul francez de origine română Marius Constant (1925); pictorul român Vasile Crişan (1926); şansonetista şi actriţa franceză Juliette Gréco (1927); ilustratorul de carte şi graficianul român Val Munteanu (1927); criticul român de artă şi eseistul Dan Hăulică (1932); astronautul și inginerul american Alfred Merrill Worden (1932); poetul și traducătorul român Ion Acsan (1932); prozatorul și poetul român Florin Mugur (1934); percuționistul, liderul de trupă, compozitorul și producătorul american de înregistrări disco Hamilton Bohannon (1942); inginerul român Emanuel Diaconescu, care a creat şi a dezvoltat o şcoală de cercetare în domeniul lubrificaţiei şi tracţiunii elastohidrodinamice (1944); actorul britanic de film Pete Postlethwaite (1946); inginerul energetician și profesorul universitar român Adrian Alexandru Badea (1946); cântăreţul şi compozitorul american Sammy Johns (1946); compozitorul, interpretul, producătorul şi scriitorul german Dieter Bohlen, membru al formaţiei „Modern Talking” (1954); prozatorul şi publicistul român Nicolae Iliescu (1956); teologul, preotul, profesorul, eseistul, filosoful și poetul român Ioan Chirilă (1962); născut arhitectul japonez Ryue Nishizawa, fondator al firmei de arhitectură SANAA, împreună cu arhitecta Kazuyo Sejima (1966); actorul american Ashton Kutcher (1978); politiciana yemenită şi activistă pentru drepturile omului Tawakkul Karman, laureată a Premiului Nobel (1979) şi cântăreața română şi vedeta de televiziune Delia Matache, jurat în cadrul unor competiții muzicale (1982).

– La 7 februarie au murit: sculptorul italian Bartolomeo Bandinelli (1560); compozitorul italian Gregorio Allegri (1652); fizicianul şi astronomul englez Stephen Gray (1736); pictorul și gravorul german de origine poloneză Daniel Chodowiecki (1801); interpretul şi constructorul belgian de instrumente de suflat Adolphe [Antoine-Joseph] Sax, inventatorul saxofonului (1894); medicul francez Raphael Blanchard, care a pus bazele parazitologiei medicale moderne (1919); compozitorul, dirijorul şi folcloristul român Ion Vidu (1931); fizicianul rus Igor Kurchatov, care a descoperit fenomenul fisiunii (1960); compozitorul român Lucian Teodossiu (1973); compozitorul, muzicologul, filosoful, scriitorul şi traducătorul român Dimitrie Cuclin (1978); doctorul şi criminalul nazist Josef Mengele, cel supranumit „Îngerul Morții” datorită experimentelor inumane din lagărul de concentrare de la Auschwitz (1979); inginerul italian Secondo Campini, unul dintre pionierii motorului cu reacţie (1980); prozatorul şi dramaturgul român Mihail Drumeş (1982); compozitoarea și pianista română Florica Racoviţă-Flondor (1983); chimistul român Constantin Macarovici (1984); cântăreţul şi actorul britanic Matt Monro (1985); pictorul, graficianul, ilustratorul de carte, profesorul şi poetul român Octav Grigorescu (1987); compozitorul, dirijorul, muzicologul și pianistul polonez Witold Lutoslawski (1994); avocatul român şi omul politic social-democrat Adrian Dimitriu (1994); violoncelistul rus Daniil Şafran (1997); inginerul român Andrei Giurgea, unul dintre cei mai mari radioamatori din lume, cunoscut sub indicativul YO3AC (1999); solistul instrumentist român Dorel Codoban, renumit făuritor de viori cu goarnă şi care a inventat vioara cu două goarne (2012); scriitoarea şi scenarista franceză Juliette Benzoni, supranumită „regina romanului istoric francez” (2016); sportivul român Valeriu Bularca, primul român campion mondial la lupte greco-romane (2017); violonistul danez Svend Asmussen, reprezentant al jazz-ului (2017); actorul şi poetul român Dinu Ianculescu, crainic al Radiodifuziunii şi Televiziunii Române (2017); actorul american Richard Hatch (2017); ziaristul francez Jacques Ferran, cofondator al Cupei Campionilor Europeni şi al trofeului „Balonul de Aur” (2019); actorul, comediantul, scriitorul și producătorul american Orson Bean (2020) și directorul de imagine italian Giuseppe Rotunno, colaborator al regizorilor Federico Fellini, Luchino Visconti şi Sydney Pollack (2021).

Septimiu Cioloboc

VIDEOFM

Acum in emisie

BUNĂ DIMINEAŢA, TRANSILVANIA! cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9761RON-0.0001
  • usd 0.1179 1 -9.9999

  • chf 5.0938 1 -0.026

  • aud 3.0265 1 0.0173

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Gara Mică din Tg. Mureș, renovată din fo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Aproape 50.000 de euro a investit Compan...

Focar de rujeolă la Sf. Gheorghe. Echipe...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Epidemia de rujeolă a luat avânt anul ac...

Urmărire în trafic pe străzile din staţi...

VIRGIL NATEA | Citeste articolul

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Jan...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

12 persoane reținute în urma unor ilegal...

Stan Lucian | Citeste articolul

Astăzi, polițiștii din Mureș au efectuat...

Parteneri