Oameni & Fapte – 8 aprilie

– Este cea de-a 98-a zi a lui 2019. Au mai rămas 267 de zile până la sfârşitul anului. Soarele va răsări la ora 6:49 şi va apune la ora 20:01.

– Astăzi este „Ziua Internaţională a Romilor”, sărbătorindu-se organizarea primului Congres al romilor de pretutindeni, ce s-a desfăşurat lângă Londra,
în 8 aprilie 1971.

– La 8 aprilie 217 d.Hr. împăratul roman Caracalla a fost asasinat, fiind succedat de prefectul Gărzii Pretoriene, Marcus Opellius Macrinus. Țarina Ecaterina cea Mare a declarat în 1783, după anexarea peninsulei Crimeea de către Rusia, că aceasta va fi pentru totdeauna teritoriu rusesc.

– La 8 aprilie 1820, în Insula Milos din Marea Egee, a fost descoperită o sculptură antică a Afroditei, cunoscută astăzi ca celebra statuie grecească „Venus din Milo”, iar în 1829 a apărut, la Bucureşti, „Curierul românesc” – primul periodic din Ţara Românească, editat de Ion Heliade Rădulescu.

– În 8 aprilie 1885, pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti, a avut loc premiera comediei „D-ale carnavalului” de Ion Luca Caragiale, iar în 1904 Anglia şi Franţa au semnat „Antanta Cordială”, acord care a marcat sfârşitul unui mileniu de conflicte intermitente între cele două ţări şi începutul unei coexistenţe paşnice care continuă şi în prezent.

– La 8 aprilie 1911 fizicianul olandez Heike Kamerlingh Onnes descoperea supraconductibilitatea, iar în anul 1924 inventatorul american Lee de Forest obținea patentul pentru pick-up.

– În ziua de 8 aprilie 1970 s-a inaugurat, oficial, Aeroportul Internaţional Bucureşti – Otopeni, astăzi Aeroportul Internaţional „Henri Coandă”, iar în anul 1999 mii de sârbi au format scuturi umane pe trei poduri din Belgrad și Novi Sad, pentru a le proteja împotriva raidurilor aeriene ale NATO.

– La 8 aprilie 2005 mai mult de patru milioane de oameni au participat la funerariile Papei Ioan Paul al II-lea, organizate la Vatican, iar în 2010 s-a semnat, la Praga, Tratatul ruso-american de reducere a armelor strategice ofensive, START-2 (Strategic Arms Reduction Treaty), o continuare a unei înţelegeri din 1991, după prăbuşirea URSS.

– La 8 aprilie s-au născut, între alții: Timur Lenk, întemeietorul imperiului turco-mongol al Timurizilor (1336); violonistul şi compozitorul italian Giuseppe Tartini (1692); chimistul şi fizicianul german Johann Schweigger, inventatorul galvanometrului (1779); generalul și omul politic român Gheorghe Magheru, conducător al armatei paşoptiste din Țara Românească (1802); chimistul german August Wilhelm von Hofmann (1818); medicul român de origine franceză Carol Davila, care a organizat serviciul sanitar militar şi sănătatea publică, punând bazele învăţământului medical românesc (1828); regele Carol I al României (1839); filosoful austriac Edmund Husserl, fondatorul fenomenologiei (1859); chirurgul şi neurologul american Harvey Williams Cushing, unul dintre fondatorii neurochirurgiei moderne (1869); dirijorul englez Sir Adrian Boult (1889); inginerul român Aurel Beleş, specialist în construcţiile şi seismologia inginerească (1891); poetul român Alexandru Claudian, sociolog al literaturii (1898); inginerul român Gheorghe Manea, specialist în construcţiile de maşini (1904); eseistul și filosoful român Emil Cioran (1911); patinatoarea şi actriţa americană de origine norvegiană Sonja Henie, multiplă campioană olimpică și mondială (1912); actrița mexicană de film María Félix (1914); compozitorul, pianistul și dirijorul român Florentin Delmar (1917); tenorul italian Franco Corelli (1921); compozitorul, solistul şi dirijorul român de muzică uşoară George Grigoriu (1927); şansonetistul și actorul belgian Jacques Brel (1929); regizorul și scenaristul francez Jean-Paul Rappeneau (1932); muzicologul și criticul muzical român Elena Zottoviceanu (1933); istoricul român Florin Constantiniu (1933); diplomatul ghanez Kofi Annan, fost secretar general al ONU și laureat Nobel (1938); matematicianul român Dorin Ieşan (1941); scriitorul britanic James Herbert, autorul unor romane horror de succes (1943); pictorul român Florin Niculai Georgescu (1946); artistul vizual român Ioan Cadar, autorul unor lucrări de artă monumentală în sticlă (1946); ziaristul român Gabriel Andreescu (1952); poeta Viorela Codreanu Tiron (1954); cântăreţul şi fotograful britanic Julian Lennon, fiul muzicianului John Lennon (1963); actriţa mexicană de film Ana de la Reguera (1977) şi actrița americană Skai Jackson (2002).

– În 8 aprilie au murit: împăratul roman Caracalla (asasinat în 217 d.Hr.); poetul şi filosoful italian Lorenzo de Medici, conducător al Florenţei (1492); filologul, scriitorul, filosoful şi omul politic german Wilhelm von Humboldt, întemeietorul Universităţii din Berlin (1835); compozitorul italian Gaetano Donizetti (1848); inventatorul american Elisha Graves Otis, autorul frânei pentru ascensor (1861); medicul englez Benjamin Guy Babington, inventator al laringscopului (1866); chirurgul şi neurologul american Harvey Williams Cushing, unul dintre fondatorii neurochirurgiei moderne (1869); violonistul şi compozitorul belgian Charles-Auguste de Bériot (1870);

omul politic român C. A. Rosetti, participant la Revoluția română de la 1848, ministru și conducător de ziare și reviste (1885); juristul român Ioan Tanoviceanu, care a pus bazele dreptului penal modern în țara noastră (1917); poetul român Ilarie Voronca (1946); geologul şi paleontologul român Sava Athanasiu, fondatorul şcolii româneşti de stratigrafie (1946); balerinul și coregraful rus Vaslav Nijinsky (1950); pictorul german Ernst Wilhelm Nay (1968); pictorul, sculptorul, gravorul, ceramistul și scenograful spaniol Pablo Picasso (1973); medicul român Ion Emil Bruckner, specialist în domeniul nefrologiei (1980); fizicianul rus Piotr Kapița, cercetător al atomului şi laureat al Premiului Nobel (1984); criticul literar român Monica Lazăr (1984); sculptorul și pictorul român Vasile Blendea (1988); solistul vocal suedez Per Yngve Ohlin, membru al trupei norvegiene de black metal „Mayhem” (1991); mezzosoprana americană Marian Anderson (1993); regizorul, actorul și scenaristul român de film Jean Georgescu, pionier al cinematografului românesc (1994); pictorul român Florin Mitroi (2002); actrița mexicană de film María Félix (2002); prozatorul, traducătorul, eseistul și criticul român de film Alex Leo Şerban (2011); artista plastică de origine română Hedda Sterne (2011); politiciana britanică Margaret Thatcher, fost premier al Marii Britanii, poreclită „Doamna de Fier” (2013); actriţa de film şi cântăreaţa spaniolă Sara Montiel (2013); actorul, profesorul universitar, publicistul, poetul şi prozatorul român Mircea Albulescu (2016); filologul şi profesorul Anatol Ciobanu din Republica Moldova (2016) și reporterul și crainicul român de radio Mihai Junea, de la Radio Timişoara, un reper în domeniul presei sportive din ţară (2018).

Septimiu Cioloboc

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

SENS UNIC – MUZICĂ DE POVESTE cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9710RON-0.0001
  • usd 0.1169 1 0.0006

  • chf 5.0678 1 -0.0155

  • aud 2.9952 1 -0.0070

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Dezbatere la Târgu Mureș pentru reducere...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Confederația Națională pentru Antrepreno...

Pasajul de la Cocoşul de Aur din Târgu M...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Proiectul se află în stadiul studiului d...

Rusia: Atac armat la o sală de concerte ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Diplomaţia rusă a denunţat vineri drept ...

Acţiune amplă de împădurire la Filpişu d...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Aceasta este organizată de Asociația Eco...

Culturile de pomi fructiferi pot fi afec...

Stan Lucian | Citeste articolul

Șansele sunt destul de mici deoarece scă...

Postul Paștelui a scumpit legumele în pi...

Stan Lucian | Citeste articolul

Ca în fiecare an, în perioada primăverii...

Terapie mai eficientă împotriva cancerul...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Noul laborator de radioterapie al Spital...

Radio România Tg. Mureș aniversează 66 d...

Rotar Mirela | Citeste articolul

La început de primăvară ne bucurăm de mă...

Lucrările la Spitalul Universitar al UMF...

Stan Lucian | Citeste articolul

Este ceea ce susţine rectorul UMFST Târg...

Parteneri