Prima pagină » Cultură-educaţie » Omul zilei : I.L.Caragiale – cel mai mare dramaturg român

Omul zilei : I.L.Caragiale – cel mai mare dramaturg român

Publicat de radiomures, 1 februarie 2015, 08:30 / actualizat: 1 februarie 2015, 21:08

Ion Luca Caragiale S-a născut la 1 februarie 1852, în satul Haimanale (care astăzi îi poartă numele), fiind primul născut al lui Luca Ștefan Caragiale și al Ecaterinei Chiriac Karaboas. Conform unor surse, familia sa ar fi fost de origine aromână. Tatăl său, Luca (1812 – 1870), și frații acestuia, Costache și Iorgu, s-au născut la Constantinopol, fiind fiii lui Ștefan, un bucătar angajat la sfârșitul anului 1812 de Ioan Vodă Caragea în suita sa.

sursa foto: ro.wikipedia.org

Atras de teatru, Luca s-a căsătorit în 1839 cu actrița și cântăreața Caloropoulos, de care s-a despărțit, fără a divorța vreodată, întemeindu-și o familie statornică cu brașoveanca Ecaterina, fiica negustorului grec Luca Chiriac Karaboas.

A fost dramaturg, nuvelist, pamfletar, poet, scriitor, director de teatru, comentator politic și ziarist român.

Caragiale este considerat a fi cel mai mare dramaturg român și unul dintre cei mai importanți scriitori români. A fost ales membru post-mortem al Academiei Române.

Caragiale s-a bucurat de recunoașterea operei sale pe perioada vieții sale, însă a fost și criticat și desconsiderat. După moartea sa, a început să fie recunoscut pentru importanța sa în dramaturgia românească. Piesele sale au fost jucate și au devenit relevante în perioada regimului comunist. În 1982, între Groapa Fundeni și Dealul Bolintin, Lucian Pintilie a început filmarea peliculei „De ce trag clopotele, Mitică?”, inspirat din piesa D-ale carnavalului. Pelicula a fost interzisă de comuniști în faza în care nu i se definitivase montajul, din pricina trimiterilor sarcastice voalate la adresa sistemului de atunci.

Deși Caragiale a scris doar nouă piese, el este considerat cel mai bun dramaturg român prin faptul că a reflectat cel mai bine realitățile, limbajul și comportamentul românilor.

sursa foto : cuvantul-ortodox.ro

La 23 februarie 1901, un grup de prieteni au sărbătorit 25 de ani de activitate literară a lui Caragiale. Pentru consemnarea evenimentului, scriitorul a pus această dată și pe una dintre cele mai reușite fotografii ale sale. Evenimentul a devenit „național”. Marii săi prieteni – scriitori, artiști, ziariști, oameni politici – i-au organizat un banchet prezidat de Petre Grădișteanu. Au luat cuvântul atunci, spre a-l omagia pe marele sărbătorit: Delavrancea, Constantin Mille, Tache Ionescu, Alexandru Ciurcu și actorul Iancu Brezianu. B.P. Hasdeu i-a trimis o felicitare foarte elogioasă și prietenească. La banchet, maestrului i s-au oferit câteva daruri simbolice: o călimară de bronz, un ceasornic de buzunar, o pană de argint și un tablou pictat de I.V. Voinescu. În acea zi, a fost tipărit un număr de revistă festiv și unic, pe opt pagini, cu titlul Caragiale. Pe copertă avea un desen de N. S. Petrescu și o caricatură de Constantin Jiquidi, iar textele – proză și poezii – au fost semnate de cei mai de seamă prieteni ai sărbătoritului.

Evenimentul a consolidat argumentul cel mai convingător pentru etapa de consacrare deplină a marelui scriitor, care, prin comediile,schițele și nuvelele sale, a căror forță satirică este simțită până în prezent ca neîntrecută, a rămas cel mai mare creator de tipuri în dramaturgia română, concurând, ca și Balzac, starea civilă. El a reconstituit o amplă imagine a societății contemporane, văzută mai ales din unghiul comicului, dovedind un adevărat geniu al situațiilor dramatice și al limbajului, care îl situează printre marii comediografi ai lumii.

Opera lui Ion Luca Caragiale cuprinde teatru (opt comedii și o dramă), nuvele și povestiri, momente și schițe, publicistică, parodii, poezii. Caragiale nu este numai întemeietorul teatrului comic din România, ci și unul dintre principalii fondatori ai teatrului național. Operele sale, în special comediile sunt exemple excelente ale realismului critic românesc.

sursa foto : jurnalul.ro

I L caragiale a murit la 9 iunie 1912, la vârsta de 60 de ani, la Berlin unde s-a autoexilat. Caragiale a fost acuzat că ar fi plagiat Năpasta după o piesă a scriitorului ungar István Kemény, intitulată „Nenorocul”. Acuzația a apărut în 1901 în două articole din Revista literară, semnate cu pseudonimul Caion. Furios, Caragiale s-a adresat presei din București, a aflat numele real al autorului (C. Al. Ionescu), l-a acționat in justiție și a câștigat fără probleme, grație pledoariei avocatului său, Barbu Ștefănescu Delavrancea. Acest fapt a condus la decizia dramaturgului de a se muta împreună cu familia sa la Berlin, în 1904, când a primit o mult așteptată și disputată moștenire de la mătușa sa, Ecaterina Cardini din Șcheii Brașovului (cunoscută ca Mumuloaia, după porecla Momulo a soțului ei), căreia afacerile imobiliare îi aduseseră mari averi.^[7][8]

Renunțând la tăcerea ce și-o impusese în exilul său voluntar de la Berlin, evenimentele din primăvara anului 1907, l-au determinat pe Caragiale să publice, în noiembrie 1907, la București, broșura: 1907 din primăvară până’n toamnă, un celebru eseu referitor la cauzele și desfășurarea marii mișcări țărănești din primavara lui 1907. Înainte de a-și publica pamfletul în broșură, Caragiale a trimis primul capitol ziarului vienez, Die Zeit, întâia și cea mai însemnată parte a viitoarei broșuri, care l-a publicat la 3 aprilie 1907, cu semnătura: Un patriot român, arătând tot ce s-a petrecut înainte și după izbucnirea revoltei țărănești din primăvara anului 1907: „Cauza dezastrului în care a căzut țara este numai – da, numai, nenorocita politică ce o fac partidele și bărbații noștri de stat, de patruzeci de ani încoace.”

Teatru

Comedii