Omul de afaceri Sorin Ovidiu Vântu a compãrut, joi, pentru prima datã în faţa instanţei în procesul în care este inculpat, alãturi de Ioana Maria Vlas, pentru prãbuşirea Fondului Naţional de Acumulare
Publicat de radiomures, 4 iunie 2004, 00:00
Vântu – somat la termenul anterior al procesului de judecãtori – a solicitat Tribunalului Bucureşti sã separe faptele referitoare la activitatea Bãncii Agricole, apreciind cã acestea trebuie sã fie trimise procurorilor pentru completarea documentelor de urmãrire penalã.
O altã cerere depusã la termenul de joi a aparţinut reprezentantului Asociaţiei Naţionale a Investitorilor FNA, care a solicitat instanţei deblocarea conturilor SOV Invest.
Aceasta pentru ca investitorii sã-şi poatã recupera banii câştigaţi, printr-o decizie definitivã, în instanţã.
La ieşirea din sala de judecatã, Vântu a declarat doar cã nu s-a putut prezenta la termenele anterioare, dar cã va veni de fiecare datã când prezenţa sa la tribunal va fi necesarã.
În dosarul FNA – Banca Agricolã sunt inculpaţi Sorin Ovidiu Vântu, Ioana Maria Vlas, Teodor Irimescu, Liviu Istrate (fost director al Bãncii Agricole), Nicolae Popa (fost director al grupului de firme Gelsor) şi Gabriel Bãtrân.
Sorin Ovidiu Vântu este judecat pentru instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice în formã calificatã.
Vântu este acuzat cã, în septembrie 1998, i-ar fi determinat pe Liviu Istrate şi pe Gabriel Tişler sã-şi încalce atribuţiile de serviciu prin cumpãrarea, în numele bãncii, la un preţ supraevaluat, a 65.359 acţiuni, activitate prin care ar fi pricinuit bãncii o pagubã de peste 48 de miliarde de lei.
Alexandra Didilescu – Mediafax