Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

OUG privind energia are și scopul de a responsabiliza populația să-și reducă consumul

Radio România Mureș
Foto: Foto: RRA/Alex Lancuzov

Publicat de MIRELA ROTAR, 18 martie 2022, 08:21

        Noua ordonaţă de urgenţă privind energia are şi scopul de a-i face pe oameni să fie mai responsabili şi să facă eforturi să-şi reducă consumul. Cel puţin al curentului electric pentru că actul normativ prevede tarife plafonate doar până la un consum lunar maxim de 300 de kilowaţi oră.

Iar creşterea rapidă a tarifelor, şi de trei ori în mai puţin de un an, ar trebui să fie un semnal de alarmă suplimentar, cred autorităţile care spun că românii au la îndemînă miljloace să-şi reducă facturile.

    Nici nu ne putem imagina cât de multă risipă există în acest moment, atrage atenţia vicepreşedintele Autorităţii de Reglementare pentru Energie.

Vicepreşedintele ANRE Zoltan Nagy-Bege vorbeşte despre necesitatea schimbării comportamentului faţă de energie.

Am mai fost criticat pentru afirmaţia mea că energia a fost mult prea ieftină ca să existe preocupare la nivelul unor categorii de consumatori pentru măsuri de eficienţă energetică. Am ajuns în momentul în care preţul creşte de două-trei ori în mai puţin de un an şi e posibil ca prin aceste creşteri de preţ eficienţa energetică să capete o cu totul altă dimensiune.

El spune că autorităţile trebuie să informeze, iar consumatorii să aplice sfaturile. Soluţiile pentru scăderea facturilor pleacă de la becurile economice şi stinsul luminii, până la anvelopatul locuinţei şi panouri fotovolatice. Simpla reducere a temperaturii când locuinţa este goală contează în acest calcul.

     Mai mult, preşedintele ANPC, Horia Constantinescu, solicită consumatorilor să transmită lunar indexul pentru a evita complicaţii sau fluctuaţii ale facturilor:

De cele mai multe ori ne confruntăm cu necitirea de către consumator a indexului contorului, după care o stare de supărare a acestuia, pentru că primeşte un consum estimat.

Transmiterea lunară a indexului ajută, pe de altă parte, şi la evitarea anumitor probleme în relaţia cu furnizorii, dar este şi o dovadă a interesului clientului pentru propriul consum.

Calea ferată Brașov-Sighișoara va fi complet electrificată
Social marți, 15 septembrie 2026, 15:00

Calea ferată Brașov-Sighișoara va fi complet electrificată

România a semnat de curând un acord de finanțare de 630 de milioane de euro cu Banca Europeană de Investiții pentru modernizarea căii ferate...

Calea ferată Brașov-Sighișoara va fi complet electrificată
Un bărbat a fost reținut după o altercație într-un spital din Reghin
Social marți, 15 septembrie 2026, 14:08

Un bărbat a fost reținut după o altercație într-un spital din Reghin

Potrivit IPJ Mureș, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Reghin au fost sesizați cu privire la faptul că într-o unitate spitalicească...

Un bărbat a fost reținut după o altercație într-un spital din Reghin
Aproximativ 100  de ciobani din Mureș participă la protestele de la București
Social marți, 15 septembrie 2026, 13:40

Aproximativ 100 de ciobani din Mureș participă la protestele de la București

Crescători de ovine și fermieri din mai multe zone ale țării protestează astăzi, 15 septembrie, în Piața Victoriei din București,...

Aproximativ 100 de ciobani din Mureș participă la protestele de la București
Chiriile au explodat la Tg. Mureș odată cu noul an universitar
Social marți, 15 septembrie 2026, 12:43

Chiriile au explodat la Tg. Mureș odată cu noul an universitar

Liga Studenților atrage atenția că numeroși studenți au avut dificultăți în găsirea unui loc de cazare, odată cu intrarea în reparații a...

Chiriile au explodat la Tg. Mureș odată cu noul an universitar
Social marți, 15 septembrie 2026, 09:23

Crescătorii de ovine şi caprine protestează, azi, în faţa sediului Guvernului

Ei sunt nemulțumiți de gestionarea focarelor de pestă sau variolă ovină şi de măsurile care duc la sacrificarea animalelor şi la interzicerea...

Crescătorii de ovine şi caprine protestează, azi, în faţa sediului Guvernului
Social marți, 15 septembrie 2026, 07:48

Două alerte, azi noapte, în Tulcea

Populaţia din nordul judeţului Tulcea a primit azi-noapte două mesaje RO-ALERT, pe fondul atacurilor ruseşti cu drone asupra porturilor ucrainene...

Două alerte, azi noapte, în Tulcea
Social luni, 14 septembrie 2026, 16:00

40 de dirijori din 20 de țări vin la Târgu Mureș pentru o competiție internațională

Târgu Mureș va deveni, timp de cinci zile, un important punct de întâlnire pentru tinerii dirijori din întreaga lume. În perioada 21–25...

40 de dirijori din 20 de țări vin la Târgu Mureș pentru o competiție internațională
Social luni, 14 septembrie 2026, 16:00

Angajatorii, reticenți în accesarea programelor de ucenicie pentru adulți

Cu toate că ucenicia la locul de muncă a fost legiferată cu aproape 20 de ani în urmă, blocajele legislative și reticența angajatorilor...

Angajatorii, reticenți în accesarea programelor de ucenicie pentru adulți