Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Pandemia a triplat numărul celor care au apelat Telefonul Vârstnicului

Publicat de Corina Muntean, 28 aprilie 2021, 13:08

Acest serviciu social a fost lansat cu în urmă 5 ani de Fundația Regală ”Margareta”, în contextul în care, potrivit Institutului de Statistică, România se află pe locul doi în Europa ca proces de îmbătrânire a populației, cu peste 3,8 milioane de persoane de peste 65 de ani.

Odată cu pandemia s-a constatat accentuarea ponderii situațiilor în care persoanele vârstnice rămân singure, fără îngrijire, cu multe lipsuri, iar soluția a fost Telefonul Vârstnicului – devenit un serviciu social esențial.

Coordonatoarea programului, Ioana Petrea precizează că majoritatea apelurilor telefonice s-au înregistrat din zonele de Sud și de Est ale țării, în interiorul arcului carpatic fiind mai puține apeluri:

Din 2015 până în prezent, au fost înregistrate peste 60.000 de interacțiuni telefonice cu peste 10.000 de seniori, iar din martie 2020, la Telefonul Vârstnicului am înregistrat peste 19.000 de interacțiuni telefonice, au fost cam 4000 de apelanți unici, mulți vârsnici singuri. Comparativ cu perioada anterioară, numărul celor care au apelat s-a triplat, pentru că s-a accentuat singurătatea. Avem și câteva sute de vârstnici înscriși în serviciul pe care noi îl numim de alinare a singurătății, ei intră într-un program în care sunt apelați săptămânal, pur și simplu pentru a-și spune păsurile, pentru a avea un interlocutor.

Pentru a face față numărului crescut de apeluri, a fost extinsă echipa de asistenți sociali și voluntari, iar acestora li s-au alăturat, odată cu instaurarea stării de urgență, și 14 psihologi în regim de voluntariat.

Telefonul Vârstnicului este o linie națională gratuită ce poate fi apelat la numărul 0800460001, din orice rețea de luni până vineri, între 08.00 – 20.00, iar sâmbăta în intervalul 08:00 – 16:00.

Valeriu Russu

Încep pregătiririle pentru deschiderea circulației pe centura orașului Comarnic
Social duminică, 13 septembrie 2026, 16:13

Încep pregătiririle pentru deschiderea circulației pe centura orașului Comarnic

În cel multe două săptămâni vor începe procedurile pentru recepționarea lucrărilor și pregătirea deschiderii circulației pe centura...

Încep pregătiririle pentru deschiderea circulației pe centura orașului Comarnic
Trafic închis pe DN 1E, între Poiana Braşov şi Râşnov, pentru o competiţie automobilistică
Social duminică, 13 septembrie 2026, 10:36

Trafic închis pe DN 1E, între Poiana Braşov şi Râşnov, pentru o competiţie automobilistică

Traficul rutier pe DN 1E, în judeţul Braşov, va fi închis duminică pentru desfăşurarea Campionatului Naţional de Viteză în Coastă....

Trafic închis pe DN 1E, între Poiana Braşov şi Râşnov, pentru o competiţie automobilistică
Doi bărbaţi au căzut într-o mofetă, la Sântimbru-Băi; unul dintre ei a murit
Social duminică, 13 septembrie 2026, 10:34

Doi bărbaţi au căzut într-o mofetă, la Sântimbru-Băi; unul dintre ei a murit

Doi bărbaţi au căzut, sâmbătă, într-o mofetă din localitatea Sântimbru-Băi şi au fost scoşi în stare de inconştienţă de echipajele de...

Doi bărbaţi au căzut într-o mofetă, la Sântimbru-Băi; unul dintre ei a murit
Un turist polonez şi-a pierdut viaţa în Masivul Făgăraş, după ce a căzut în gol 160 de metri
Social duminică, 13 septembrie 2026, 10:33

Un turist polonez şi-a pierdut viaţa în Masivul Făgăraş, după ce a căzut în gol 160 de metri

Un turist polonez în vârstă de 53 de ani a murit în Masivul Făgăraș, la o altitudine de peste 2.400 de metri. Bărbatul a căzut 160 de metri...

Un turist polonez şi-a pierdut viaţa în Masivul Făgăraş, după ce a căzut în gol 160 de metri
Social sâmbătă, 12 septembrie 2026, 14:00

Începe un amplu exercitiu militar pe teritoriul întregii țări

Forţele Aeriene Române desfăşoară, în perioada 14 – 25 septembrie, exerciţiul ”Burebista 26″ pe întreg teritoriul țării. Exerciţiul...

Începe un amplu exercitiu militar pe teritoriul întregii țări
Social sâmbătă, 12 septembrie 2026, 13:58

Circulație blocată pe DN15E, la Săbed

Pompierii de la Râciu intervin, în aceste momente, în localitatea Săbed, pe DN15E, la un accident rutier în care au fost implicate două...

Circulație blocată pe DN15E, la Săbed
Social vineri, 11 septembrie 2026, 17:31

Trei persoane rănite într-un accident rutier produs în județul Brașov

Accidentul s-a produs în urmă cu puțin timp între localitățile Sâmbăta de Sus și Lisa, informează IPJ Brașov. În eveniment a fost...

Trei persoane rănite într-un accident rutier produs în județul Brașov
Social vineri, 11 septembrie 2026, 15:28

ANSVSA: 1,3 milioane de vaccinuri vor fi administrate gratuit în vederea deblocării exporturilor de ovine şi caprine

Planul de Acţiune transmis, azi, Comisiei Europene pentru deblocarea exporturilor de ovine şi caprine prevede, printre altele, administrarea...

ANSVSA: 1,3 milioane de vaccinuri vor fi administrate gratuit în vederea deblocării exporturilor de ovine şi caprine