Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Percheziții ale polițiștilor brașoveni la unități medicale brașovene

Percheziții ale polițiștilor brașoveni la unități medicale brașovene
Foto: Imagine cu caracter ilustrativ

Publicat de Corina Muntean, 20 mai 2020, 15:02

Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Brașov – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, efectuează pe raza județului Brașov, începând din această dimineață, șase activități procedurale de punere în aplicare de mandate de percheziție domiciliară și ordonanțe de ridicare înscrisuri.

Cercetările se fac la trei instituții cu activitate în domeniul medical, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșiriii infracțiunilor de ”abuz în serviciu”, ”fals intelectual”, ”uz de fals”, ”delapidare” și ”divulgare de informații secrete de serviciu sau nepublice” .

Cu detalii, purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov, Gabriela Dinu:

Polițiștii brașoveni s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, în perioada stării de urgență, cadre medicale sau angajați ai unor instituții, s-ar fi sustras de la îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, solicitând și beneficiind în acest sens, de certificate de concedii medicale fictive și totodată de materiale de uz sanitar în interes propriu. Cu ocazia efectuării perchezițiilor se vor ridica documente și se vor efectua activități procedurale, ce se impun, pentru stabilirea situației de drept. De asemenea, vor fi conduse la audieri zece persoane. Acțiunea, desfășurată sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, beneficiază de sprijinul polițiștilor Serviciului Criminalistic Brașov și ai luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale, precum și de suportul de specialitate al reprezentanților Inspectoratului Teritorial de Muncă și Direcției de Sănătate Publică Brașov.

Virgil Natea

Sesizări la DNA în cazul microbuzelor de 200.000 de euro din Mureș
Justitie luni, 18 august 2025, 12:28

Sesizări la DNA în cazul microbuzelor de 200.000 de euro din Mureș

Deputatul USR, Adrian Giurgiu, a declarat pentru Radio Târgu Mureș că a pregătit o serie sesizări pe care le va depune în aceste zile la...

Sesizări la DNA în cazul microbuzelor de 200.000 de euro din Mureș
Curtea de Apel Constanţa a amânat pentru 21 august pronunţarea definitivă a sentinţei în dosarul Vlad Pascu
Justitie luni, 18 august 2025, 12:21

Curtea de Apel Constanţa a amânat pentru 21 august pronunţarea definitivă a sentinţei în dosarul Vlad Pascu

Curtea de Apel Constanţa a amânat azi, pentru 21 august, pronunţarea definitivă a sentinţei în dosarul Vlad Pascu, tânărul care a produs...

Curtea de Apel Constanţa a amânat pentru 21 august pronunţarea definitivă a sentinţei în dosarul Vlad Pascu
Prescrierea medicamentelor off-label, în atenția Avocatului Poporului
Justitie joi, 14 august 2025, 14:41

Prescrierea medicamentelor off-label, în atenția Avocatului Poporului

În România se moare cu zile și pentru că, în prezent, prescrierea medicamentelor în afara indicațiilor terapeutice aprobate, cele numite off...

Prescrierea medicamentelor off-label, în atenția Avocatului Poporului
FACIAS a depus la Parchet noi probe la denunţul în cazul dezastrului produs la Salina Praid
Justitie joi, 7 august 2025, 09:45

FACIAS a depus la Parchet noi probe la denunţul în cazul dezastrului produs la Salina Praid

Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului a depus la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție...

FACIAS a depus la Parchet noi probe la denunţul în cazul dezastrului produs la Salina Praid
Justitie miercuri, 6 august 2025, 09:54

Percheziţii în Mureş şi Arad, într-un dosar de evaziune fiscală în domeniul construcțiilor

Poliţiştii din  Mureş pun în aplicare în această dimineață patru mandate de percheziţie domiciliară, în judeţele Mureş şi Arad....

Percheziţii în Mureş şi Arad, într-un dosar de evaziune fiscală în domeniul construcțiilor
Justitie luni, 4 august 2025, 17:36

Conducătorul bărcii care s-a răsturnat la Sulina, arestat preventiv pentru 30 de zile

Conducătorul bărcii care s-a răsturnat acum o săptămână la Sulina, provocând moartea a patru persoane, a fost arestat preventiv pentru 30 de...

Conducătorul bărcii care s-a răsturnat la Sulina, arestat preventiv pentru 30 de zile
Justitie luni, 4 august 2025, 11:57

Călin Georgescu s-a prezentat din nou la Parchetul General

Fostul candidat la alegerile prezidenţiale Călin Georgescu, vizat de mai multe dosare penale, s-a prezentat din nou la Parchetul General. El a fost...

Călin Georgescu s-a prezentat din nou la Parchetul General
Justitie vineri, 1 august 2025, 10:48

Preşedintele Nicuşor Dan i-a invitat la Cotroceni, pentru consultări şi mediere, pe reprezentanţii instituţiilor din sistemul judiciar

Va fi discutat proiectul de reformă al pensiilor magistraţilor, iar la discuţii ar urma să participe şi premierul Ilie Bolojan, cel care l-a...

Preşedintele Nicuşor Dan i-a invitat la Cotroceni, pentru consultări şi mediere, pe reprezentanţii instituţiilor din sistemul judiciar