Percheziții domiciliare, în Mureș, într-un dosar de contrabandă
În această dimineață, 9 august, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târnăveni, pun în aplicare șapte mandate de percheziție domiciliară, în județul Mureș, într-un dosar în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă.
Perchezițiile au ca scop documentarea activității infracționale și administrarea probatoriului în legătură cu persoane cercetate, care ar fi desfășurat activități ilegale cu produse accizabile în afara antrepozitului fiscal (comerț ilegal cu țigarete).
Autor: Bianca Tomuț