Peste 100 de reprezentanţi ai profesorilor, instruiţi cum să fie atenţi şi să semnaleze portul de obiecte periculoase
Publicat de Rotar Mirela, 1 noiembrie 2026, 11:31
Peste 100 de reprezentanţi ai cadrelor didactice au fost instruiţi cu privire la necesitatea manifestării unei atenţii sporite pentru identificarea şi semnalarea situaţiilor care implică portul sau folosirea fără drept a obiectelor periculoase, a anunţat, astăzi, Ministerul Afacerilor Interne
În contextul reluării cursurilor după vacanţa şcolară, structurile MAI continuă acţiunile pentru protejarea elevilor şi a personalului didactic, prin consolidarea prezenţei operative, intensificarea activităţilor preventive şi dezvoltarea cooperării cu instituţiile de învăţământ.
În acest sens, sursa citată transmite că activităţile desfăşurate de structurile MAI, în săptămâna 26 octombrie – 1 noiembrie, au vizat atât evaluarea şi diminuarea riscurilor existente la nivelul mediului şcolar, cât şi consolidarea mecanismelor de cooperare cu reprezentanţii instituţiilor de învăţământ.
Sursa: AGERPRES