Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Peste 12 milioane de euro pentru Centrul Wellness de la Covasna

Peste 12 milioane de euro pentru Centrul Wellness de la Covasna
Foto: facebook / ADR Centru

Publicat de Stan Lucian, 22 august 2024, 14:56

Ordinul de începere a lucrărilor a fost emis la finalul verii anului trecut, iar lucrările evoluează destul de bine.

Proiectul este derulat prin Compania Naţională de Investiţii, beneficiarul final fiind, însă, oraşul Covasna.

Investiţia ar putea fi gata la finalul anului viitor, asta deşi au existat sincope în privinţa plăţilor, explică primarul Gyerő József:

Depinde de capacitatea antreprenorului să treacă peste o eventuală perioadă problematică, or această firmă care construiește deja a făcut o dată dovada faptului că a reușit, au mai fost niște sincope cu plățile la începutul acestui an și chiar au trecut peste 3-4 luni în care aveau de așteptat după banii lor. E o firmă serioasă, de asta sunt încrezător, chiar dacă vor fi probleme cu finanțarea pe o anumită perioadă de timp, tot o să reușească să continue activitățile și la urmă să își ia banii”

Conform proiectului, centrul wellness se va întinde pe o suprafață de aproximativ trei hectare în apropierea pârtiei de schi a stațiunii.

Administraţia locală va asigura partea de utilităţi, spune primarul Gyerő József:

Noi, administraţia locală, trebuie să asigurăm la faţa locului toate utilităţile şi pentru asta trebuie să existe un dialog constant pentru a face calibrările necesare, trebuie să vedem cum se potrivesc debitele, care sunt limitele de perimetru la care trebuie să facem noi racordurile şi avem şi din acest punct de vedere o colaborare bună”

Valoarea investiţiei depăşeşte 12 milioane de euro.

Complexul balneoclimateric de la Covasna ar urma să ofere locuri de muncă pentru 60 de persoane, numărul angajaților urmând să fie suplimentat cu încă 14 în perioada sezonului estival.

Autor: Sanda Vițelar

Au fost întrunite condiţiile minime necesare pentru pornirea Unităţii 1 a Centralei Nucleare de la Cernavodă
Economic miercuri, 4 noiembrie 2026, 17:37

Au fost întrunite condiţiile minime necesare pentru pornirea Unităţii 1 a Centralei Nucleare de la Cernavodă

Unitatea 1 a Centralei Nucleare de la Cernavodă va fi resincronizată la sistemul energetic naţional, vineri, 6 noiembrie, după ce, în urma...

Au fost întrunite condiţiile minime necesare pentru pornirea Unităţii 1 a Centralei Nucleare de la Cernavodă
Companiile din România caută angajați în vânzări, logistică și contabilitate
Economic miercuri, 4 noiembrie 2026, 14:04

Companiile din România caută angajați în vânzări, logistică și contabilitate

Potrivit datelor platformei de recrutare eJobs, de la începutul anului au fost publicate peste 170.000 de oferte de muncă, dintre care aproape...

Companiile din România caută angajați în vânzări, logistică și contabilitate
black-friday
Economic luni, 2 noiembrie 2026, 15:12

Românii plănuiesc să cheltuiască mai mult cu aproximativ 7% de Black Friday, în 2026

Românii plănuiesc să cheltuiască mai mult cu circa 7% cu ocazia ediţiei din acest an a ‘Black Friday’, iar peste o treime vizează...

Românii plănuiesc să cheltuiască mai mult cu aproximativ 7% de Black Friday, în 2026
Guvernul a modificat formula de calcul a despăgubirilor pentru fermierii ale căror culturi de porumb și floarea soarelui au fost afectate de seceta din 2025
Economic sâmbătă, 31 octombrie 2026, 13:28

Guvernul a modificat formula de calcul a despăgubirilor pentru fermierii ale căror culturi de porumb și floarea soarelui au fost afectate de seceta din 2025

A fost eliminată aplicarea de două ori a procentajului corespunzător gradului de calamitate, iar sprijinul va fi calculat în funcție de...

Guvernul a modificat formula de calcul a despăgubirilor pentru fermierii ale căror culturi de porumb și floarea soarelui au fost afectate de seceta din 2025
Economic sâmbătă, 31 octombrie 2026, 13:25

Ministerul Finanțelor lansează o nouă ediție Fidelis în noiembrie

Ministerul Finanțelor lansează o nouă oportunitate de investiție pentru populație. În perioada 6-13 noiembrie, se va desfășura cea de-a 11-a...

Ministerul Finanțelor lansează o nouă ediție Fidelis în noiembrie
Economic sâmbătă, 31 octombrie 2026, 10:48

Guvernul a aprobat prelungirea cu trei luni a duratei situației de criză pe piața țițeiului și a produselor petroliere

Guvernul a aprobat prelungirea cu trei luni, până la 1 februarie anul viitor, a duratei situației de criză pe piața țițeiului și a produselor...

Guvernul a aprobat prelungirea cu trei luni a duratei situației de criză pe piața țițeiului și a produselor petroliere
Economic vineri, 30 octombrie 2026, 16:53

România, cea mai mare creștere a prețurilor la energia electrică și gaze din Uniunea Europeană

Preţurile la energia electrică pentru consumatorii casnici au crescut în România cu aproape 52 la sută în prima jumătate a anului față de...

România, cea mai mare creștere a prețurilor la energia electrică și gaze din Uniunea Europeană
Economic vineri, 30 octombrie 2026, 08:00

Guvernul aprobă prima rectificare bugetară din acest an

Guvernul aprobă astăzi prima rectificare bugetară din acest an, cu suplimentări de fonduri pentru sănătate, agricultură, pensii, salarii,...

Guvernul aprobă prima rectificare bugetară din acest an