Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Peste 245 de sancțiuni, aplicate în doar patru ore pe DN15

Peste 245 de sancțiuni, aplicate în doar patru ore pe DN15
Foto: IPJ Mures

Publicat de Rotar Mirela, 11 mai 2026, 06:34

Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mureș au acționat ieri pe DN15, în sistem releu, alături de județele Bacău, Neamț, Harghita și Cluj, pentru prevenirea accidentelor de circulație și creșterea gradului de siguranță rutieră.

Au fost instituite 12 filtre fixe și mobile, activitățile beneficiind inclusiv de sprijinul reprezentanților Registrului Auto Român, informează IPJ Mureș.

În cadrul acțiunii, polițiștii au efectuat aproximativ 100 de testări pentru depistarea consumului de alcool sau substanțe psihoactive.

Pentru abaterile constatate, au fost aplicate 247 de sancțiuni contravenționale, dintre care 169 pentru depășirea regimului legal de viteză.

Totodată, au fost sancționate și alte abateri la regimul rutier, precum starea tehnică a vehiculelor, lipsa documentelor sau comportamentul agresiv în trafic.

Potrivit sursei citate, polițiștii au reținut 15 permise de conducere și au retras 9 certificate de înmatriculare, iar 38 de vehicule au fost verificate tehnic, cu sprijinul specialiștilor RAR.

Autor: Alina Andrei

S-a redeschis patinoarul acoperit din Sângeorgiu de Mureș
Social miercuri, 30 septembrie 2026, 15:06

S-a redeschis patinoarul acoperit din Sângeorgiu de Mureș

Sportivii au încercat deja gheața, iar de vineri, de la ora 18:30, se deschide și pentru public. Patinoarul acoperit de pe malul Mureșului...

S-a redeschis patinoarul acoperit din Sângeorgiu de Mureș
Braşov: Percheziţii într-un dosar de infracţiuni economice şi constituire a unui grup infracţional organizat
Social miercuri, 30 septembrie 2026, 15:03

Braşov: Percheziţii într-un dosar de infracţiuni economice şi constituire a unui grup infracţional organizat

Poliţiştii brașoveni, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, au pus în aplicare, azi, 16 mandate...

Braşov: Percheziţii într-un dosar de infracţiuni economice şi constituire a unui grup infracţional organizat
Un milion de euro pentru zeci de tineri din sistemul de protecție brașovean
Social miercuri, 30 septembrie 2026, 13:26

Un milion de euro pentru zeci de tineri din sistemul de protecție brașovean

Asociația de Servicii Sociale SCUT a câștigat, în parteneriat cu DGASPC Brașov, un proiect european din surse nerambursabile în valoare de...

Un milion de euro pentru zeci de tineri din sistemul de protecție brașovean
Procurorii DIICOT şi poliţiştii au făcut mai multe percheziţii în Bucureşti şi în judeţele Dâmboviţa, Bacău şi Ilfov
Social miercuri, 30 septembrie 2026, 12:29

Procurorii DIICOT şi poliţiştii au făcut mai multe percheziţii în Bucureşti şi în judeţele Dâmboviţa, Bacău şi Ilfov

Procurorii DIICOT şi poliţiştii au făcut astăzi mai multe percheziţii în Bucureşti şi în judeţele Dâmboviţa, Bacău şi Ilfov, fiind...

Procurorii DIICOT şi poliţiştii au făcut mai multe percheziţii în Bucureşti şi în judeţele Dâmboviţa, Bacău şi Ilfov
Social miercuri, 30 septembrie 2026, 12:01

Brașov: Bărbat cercetat penal pentru comercializarea de bijuterii de contrabandă de aproape un milion de euro şi dare de mită

Un bărbat din Braşov s-a ales cu dosar penal pentru contrabandă şi dare de mită, după ce ar fi comercializat bijuterii de aproape un milion de...

Brașov: Bărbat cercetat penal pentru comercializarea de bijuterii de contrabandă de aproape un milion de euro şi dare de mită
Social miercuri, 30 septembrie 2026, 12:00

Fosta tabără școlară din Zăbala – Covasna va fi transformată într-un centru de agrement modern

Consiliul Judeţean Covasna a aprobat, luni, documentaţia tehnico-economică actualizată şi indicatorii aferenţi în vederea depunerii unui...

Fosta tabără școlară din Zăbala – Covasna va fi transformată într-un centru de agrement modern
Social miercuri, 30 septembrie 2026, 10:21

Școala „Avram Iancu” din Târnăveni, modernizată

Aproape 600 de elevi din Târnăveni vor beneficia de condiții mai bune de studiu, după ce Școala Gimnazială „Avram Iancu” va fi reabilitată...

Școala „Avram Iancu” din Târnăveni, modernizată
Social miercuri, 30 septembrie 2026, 07:52

Covasna: Cota de prevenţie de 86 de urşi nu mai poate fi atinsă în acest an, apreciază prefectul Raduly Istvan

Cota de prevenţie stabilită pentru judeţul Covasna va fi imposibil de atins în acest an, din cauza întârzierii adoptării şi promulgării...

Covasna: Cota de prevenţie de 86 de urşi nu mai poate fi atinsă în acest an, apreciază prefectul Raduly Istvan