Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Peste 700 de dosare de pensionare, depuse de angajaţi ai MAI începând de vineri

Radio România Mureș
Foto: Foto: www.observatorulph.ro

Publicat de radiomures, 2 august 2017, 10:00

Peste 700 de dosare de pensionare au fost depuse de poliţişti de vineri şi până marţi, a declarat, ministrul de Interne, Carmen Dan, care a precizat că de la începutul anului peste 3.200 de angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne au solicitat ieşirea la pensie.
Dan a mai spus că media de vârstă a celor care cer pensionarea este de 55 de ani, iar cea mai mare pensie în plată în acest moment, la nivelul ministerului, depăşeşte 23.000 de lei.
Printre cei care au solicitat ieşirea la pensie sunt şi 16 chestori. Carmen Dan a mai spus că la acest moment la nivelul MAI există aproape 63 de mii de pensionari care „în decursul timpului au îndeplinit condiţiile de vârstă şi au beneficiat de prevederile legii”.

Colectare separată a uleiurilor uzate la atelierele de reparații auto
Social marți, 16 decembrie 2025, 11:51

Colectare separată a uleiurilor uzate la atelierele de reparații auto

Registrul Auto Român se alătură campaniei de informare a Ministerului Transporturilor și Infrastructurii pentru creșterea gradului de colectare...

Colectare separată a uleiurilor uzate la atelierele de reparații auto
Se plătesc ajutoarele pentru încălzirea cu lemne la Brașov
Social marți, 16 decembrie 2025, 09:30

Se plătesc ajutoarele pentru încălzirea cu lemne la Brașov

Aproape 11 mii de familii din județul Brașov vor primi în total 14 milioane lei, în perioada 18 și 24 decembrie. Aceste plăți reprezintă...

Se plătesc ajutoarele pentru încălzirea cu lemne la Brașov
Bărbat căzut într-o fântână, în localitatea Cerghid
Social luni, 15 decembrie 2025, 20:06

Bărbat căzut într-o fântână, în localitatea Cerghid

Bărbatul de aproximativ 74 de ani, a fost extras din fântână în stop cardio-respirator, fiindu-i aplicate manevre de resuscitare, informează...

Bărbat căzut într-o fântână, în localitatea Cerghid
Lucrările la viitorul patinoar artificial din Sfântu Gheorghe avansează
Social luni, 15 decembrie 2025, 16:58

Lucrările la viitorul patinoar artificial din Sfântu Gheorghe avansează

Lucrările la viitorul patinoar artificial din municipiul Sfântu Gheorghe, finanţate de Compania Naţională de Investiţii, avansează constant,...

Lucrările la viitorul patinoar artificial din Sfântu Gheorghe avansează
Social luni, 15 decembrie 2025, 16:56

Visit Harghita a lansat un sondaj despre gusturile autentice ale judeţului

Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Harghita, Visit Harghita, a lansat un sondaj care urmăreşte identificarea semnificaţiei gusturilor...

Visit Harghita a lansat un sondaj despre gusturile autentice ale judeţului
Social luni, 15 decembrie 2025, 16:54

Marţi începe o nouă sesiune a Programului „Rabla” pentru persoane fizice

O nouă sesiune a Programului național „Rabla” pentru persoane fizice începe mâine, anunță Administrația Fondului de Mediu....

Marţi începe o nouă sesiune a Programului „Rabla” pentru persoane fizice
Social luni, 15 decembrie 2025, 16:51

Aproape 3.000 de creații vor fi proiectate pe Teatrul „Tamási Áron” din Sfântu Gheorghe

Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe și Casa de Cultură „Kónya Ádám” anunță un nou record de participare la ediția din acest an a...

Aproape 3.000 de creații vor fi proiectate pe Teatrul „Tamási Áron” din Sfântu Gheorghe
Social luni, 15 decembrie 2025, 14:08

Fermierii sunt așteptați la APIA să ceară subvenția la motorină pentru anul următor

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) primește, până la data de 22 decembrie inclusiv, cererile de acord pentru...

Fermierii sunt așteptați la APIA să ceară subvenția la motorină pentru anul următor