Așa am văzut eu Mozaic Jazz Festival

Publicat de radiomures, 23 noiembrie 2014, 00:00

            După recitalul Nikolettei Szoke a urmat , să zic așa, atracția serii de vineri. Trilok Gurtu Band. Ce se  nu se poate spune despre Trilog Gurtu? Pai se poate spune orice : că a colaborat cu artiști importanți ai scenei americane, pentru mine cea mai importantă colaborare a sa a fost cea cu Bill Evans, că e de mai bine de patruzeci de ani pe scenă că este un mentor pentru muzicienii tineri și că pe site-ul personal motto-ul este ”We make bridges not barriers” . Ce se poate spune despre prestația de la Mozaic Jazz? A fost la superlativ.Adică , atunci când s-a încheiat concertul ai rămas pentru încă câteva minute în sală, emoționat și gândindu- te că percuția e mai mult decât ritm , e însăși rădăcina care leagă întreaga muzică.

            Dacă ar fi să fac un bilanț al primei seri, deși nu imi place să trag linie vă spun așa : un festival bine organizat, un program de deschidere ales cu cap de niște minți luminate de un master de management cultural, public mult mai mult decât mă așteptam , pe scut o retetă de success. 

            20 de ore m-au desprărțit de ce-a de-a doua zi de Mozaic Jazz , am plecat la hotel târziu, în noapte, după ce am avut ocazia să asist și să cânt la un jam session alături de muzicieni pe care n-am vizat vreodată că îi voi vedea live. A doua zi, la ora 13.00 a fost programată conferința de presă susținută de membrii grupului condus de Steve Coleman. A fost un moment pe care nu îl voi uita prea curând, la care voi reveni , într-un alt articol pentru că Steve Coleman este mai mult decât un muzician, este o personalitate complexă : profesor, mentor, cercetător în domeniul jazz-ului , de altfel câștigător al unui grant ”Genius” pentru contribuția adusă domeniului, este primul care și-a oferit întreaga discografie gratis pe internet și ca să îl citez pe jurnalistul Cătălin Toader de la Dilema Veche ”trebuie să îi mulțumiți lui Silviu Scrob pentru că o astfel de muzică și o astfel de scriitură nu veți mai avea ocazia să întâlniți în Sibiu în următorii douăzeci de ani”. Steve Coleman , just mor than music. Genius!

            Cea de-a treia zi  a întregit Mozaicul cu jazz norvegian și cu un grup destul de colorat căruia eu îmi permit ”aroganța” de a-i spune Mandinga Undercover dar al cărui nume real este Balako. Revin ,însă, cu o foarte mare plăcere la muzica lui Tord Gustavsen : aflat pentru a treia oară în România pianistul are în țara noastră foarte mulți fani . Sala era plină și nu așa cum vă așteptați doar cu Sibieni ci și cu oameni veniți de la sute de kilometri. Muzica lui Tord Gustavsen este în primul rand fumoasă la fel ca țara în care s-a născut. E rafinată plină de energii pozitive, de tensiuni și relaxări care nu pot fi ușor intuite. Fără a avea armonii extreme de complicate și fără a explora teritorii total necunoscute muzica creată de ansamblul norvegian se distinge prin finețe , culoare estompată , dacă îmi e permis poate că aș numi-o ”Jazz impresionist postmodern” … nu știu dacă termenul există dar eu așa am simțit-o… și încă ceva , cei patru artiști erau și în afara scenei cei mai politicoși oameni pe care i-am văzut în viața mea. 

            Aici am încercat să recompun ceea ce s-a numit Mozaic Jazz Festival . Am ajuns la ultimul moment din ediția de anul acesta. Cred că organizatorii au dorit să creeze un contrast între prima parte a serii și cea de-a doua, ei bine au reușit. Balako a încheiat seara cu un recital colorat , plin de energie compus din piese pe care auditoriul, în mare măsură le cunoștea din  rețeta genetică proprie. Păcat însă că deja era duminică seara și o parte dintre cei din public trebuiau să plece acasă, adică să parcurgă câteva sute de km. Una peste alta pot să vă mărturisesc că am fost la Sibiu la cel mai bine organizat festival de jazz pe care l-am văzut vreodată și o spun din trei posturi : cea de organizator , de artist și de om de radio. Totuși după un debut atât de bine ”controlat” sper ca și anul viitor organizatorii să fie măcar la fel de bine inspirați atât în alegerea  perioadei cât și programului, care sper să fie măcar la fel de bun ca cel de anul acesta.

În fișierul audio puteți asculta impresiile artiștilor despre festival culese de colega noastră, corespondent Radio România Cultural, Oana Ciucă