Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Polițiștii mureșeni fac zilnic controale pentru prevenirea și combaterea infectării cu coronavirus

Radio România Mureș
Foto: Foto: Politia Romana

Publicat de MIRELA ROTAR, 6 august 2021, 12:53

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mureș, împreună cu polițiști locali și jandarmi, verifică zilnic modul în care se respectă prevederile Legii privind unele măsuri de prevenire și combatere a efectelor pandemiei de COVID-19.

În ultimele 24 de ore au fost sute de locații vizate, inclusiv mijloace de transport în comun. Verificări se fac în tot județul, precizează purtătorul de cuvânt al IPJ Mureș, Aurica Sabău:

În ultimele 24 de ore, sub autoritatea Instituției Prefectului, polițiștii din Mureș împreună cu polițiști locali și jandarmi, au desfășurat acțiuni de verificare cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă. Astfel, în urma activităților desfășurate, au fost verificate 75 de societăți comerciale, peste 265 de locații de interes și peste 140 de mijloace de transport în comun. Facem precizarea că astfel de acțiuni se desfășoară zilnic pe raza întregului județ.

Secretarul de stat în cadrul Ministerului de Interne, Raed Arafat, a declarat zilele trecute că numărul infectărilor cu coronavirus este în creștere și în România deoarece măsurile deși sunt mult mai relaxate mult decât în alte țări, acestea nu sunt respectate.

Românii au renunțat la purtarea măștii de protecție chiar și în mijloacele de transport în comun, mai spune Arafat, care atrage atenția că depinde de noi felul în care gestionăm valul 4 de infectări.

Cristina Bulbescu

Calea ferată Brașov-Sighișoara va fi complet electrificată
Social marți, 15 septembrie 2026, 15:00

Calea ferată Brașov-Sighișoara va fi complet electrificată

România a semnat de curând un acord de finanțare de 630 de milioane de euro cu Banca Europeană de Investiții pentru modernizarea căii ferate...

Calea ferată Brașov-Sighișoara va fi complet electrificată
Un bărbat a fost reținut după o altercație într-un spital din Reghin
Social marți, 15 septembrie 2026, 14:08

Un bărbat a fost reținut după o altercație într-un spital din Reghin

Potrivit IPJ Mureș, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Reghin au fost sesizați cu privire la faptul că într-o unitate spitalicească...

Un bărbat a fost reținut după o altercație într-un spital din Reghin
Aproximativ 100  de ciobani din Mureș participă la protestele de la București
Social marți, 15 septembrie 2026, 13:40

Aproximativ 100 de ciobani din Mureș participă la protestele de la București

Crescători de ovine și fermieri din mai multe zone ale țării protestează astăzi, 15 septembrie, în Piața Victoriei din București,...

Aproximativ 100 de ciobani din Mureș participă la protestele de la București
Chiriile au explodat la Tg. Mureș odată cu noul an universitar
Social marți, 15 septembrie 2026, 12:43

Chiriile au explodat la Tg. Mureș odată cu noul an universitar

Liga Studenților atrage atenția că numeroși studenți au avut dificultăți în găsirea unui loc de cazare, odată cu intrarea în reparații a...

Chiriile au explodat la Tg. Mureș odată cu noul an universitar
Social marți, 15 septembrie 2026, 09:23

Crescătorii de ovine şi caprine protestează, azi, în faţa sediului Guvernului

Ei sunt nemulțumiți de gestionarea focarelor de pestă sau variolă ovină şi de măsurile care duc la sacrificarea animalelor şi la interzicerea...

Crescătorii de ovine şi caprine protestează, azi, în faţa sediului Guvernului
Social marți, 15 septembrie 2026, 07:48

Două alerte, azi noapte, în Tulcea

Populaţia din nordul judeţului Tulcea a primit azi-noapte două mesaje RO-ALERT, pe fondul atacurilor ruseşti cu drone asupra porturilor ucrainene...

Două alerte, azi noapte, în Tulcea
Social luni, 14 septembrie 2026, 16:00

40 de dirijori din 20 de țări vin la Târgu Mureș pentru o competiție internațională

Târgu Mureș va deveni, timp de cinci zile, un important punct de întâlnire pentru tinerii dirijori din întreaga lume. În perioada 21–25...

40 de dirijori din 20 de țări vin la Târgu Mureș pentru o competiție internațională
Social luni, 14 septembrie 2026, 16:00

Angajatorii, reticenți în accesarea programelor de ucenicie pentru adulți

Cu toate că ucenicia la locul de muncă a fost legiferată cu aproape 20 de ani în urmă, blocajele legislative și reticența angajatorilor...

Angajatorii, reticenți în accesarea programelor de ucenicie pentru adulți