Primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, care este şi preşedintele filialei locale a UDMR, a anunţat, astăzi, lansarea unui „program de cooperare între Ţinutul Secuiesc şi Ţara ceangăilor”.
Antal Arpad a precizat că acest program are ca scop sprijinirea păstrării şi dezvoltării identităţii culturale şi etnice a ceangăilor din Moldova. Acesta a precizat că vor fi sprijiniţi acei tineri din Moldova care vor să înveţe în limba maghiară, dar au dificultăţi.
Potrivit acestuia, în judeţele din Moldova sunt zeci de şcoli paralele neoficiale unde se predă în limba maghiară, dar sunt şi altele în care inspectoratele şcolare au permis predarea în limba maghiară.
Programul se va derula în parteneriat cu o asociaţie a ceangăilor. În context, Antal Arpad a amintit că autorităţile covăsnene au iniţiat în ultimii ani un program asemănător, menit să sprijine comunităţile de maghiari din judeţele Hunedoara, Sibiu şi Alba.
Mara Deleanu
Sursa: adevarul.ro