Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Primăvara aduce noile abonamente și bilete la Sala Radio

Primăvara aduce noile abonamente și bilete la Sala Radio
Foto: Cristian Barcan

Publicat de Stan Lucian, 4 martie 2025, 15:09

Primăvara sosește cu noi evenimente speciale în stagiunea de concerte prezentată de Orchestrele și Corurile Radio România la Sala Radio. Invitați speciali, partituri celebre, dar și lucrări mai rar interpretate sau chiar cântate în primă audiție absolută se vor regăsi pe afișele Sălii Radio în ultimele trei luni de stagiune. Abonamentele pentru perioada aprilie-iunie 2025 vor fi disponibile la vânzare între 5-12 martie 2025. Biletele individuale vor fi puse în vânzare începând din data de joi, 13 martie.

Printre compozitorii pe care îi veți asculta la Sala Radio în perioada următoare se numără Mozart: uvertura operei Don Giovanni, Ceaikovski: uvertura-fantezie Romeo și Julieta, Mendelssohn: Simfonia nr. 3 – Scoțiana, Mahler: Simfonia nr. 5, Bartók: suită din baletul Mandarinul miraculos, Dukas: Ucenicul vrăjitor, Șostakovici: Simfonia nr. 9, Ravel: Concertul pentru mâna stângă în re major, Bach: Concertul Brandenburgic nr. 1, Beethoven: Concertul nr. 5 pentru pian și orchestră – Imperialul. Câteva dintre evenimentele speciale pe care nu le puteți rata sunt Concertul Regal din data de 9 mai, spectacolul aniversar de 80 de ani de activitate prezentat de Corul de Copii Radio (10 mai), concertele cuprinse în Săptămâna Internațională a Muzicii Noi, dar și evenimentul de închidere a stagiunii (20 iunie), cu celebra lucrare Carmina burana (de Carl Orff).

Printre invitații speciali pe care îi veți aplauda pe scena Sălii Radio se numără dirijorii Francesco Lecce-Chong, Laurent Zufferey, Sascha Goetzel, Adrien Perruchon, Christian Schumann, Marzena Diakun, Christoph König, Jonathan Bloxham, John Axelrod, pianiștii Alexei Volodin, Răzvan Dragnea, Martin James Bartlett, violoniștii George Tudorache, Florin Iliescu, Sarah Nemțanu și Sergei Nakariakov – fligorn sau Pascal Deuber – corn. Veți avea și prilejul reîntâlnirii soliștilor Orchestrelor și Corurilor Radio România: violonistul Alexandru Tomescu și violoncelistul Răzvan Suma.

Pe lângă concertele simfonice și camerale propuse de Orchestra Națională Radio și Orchestra de Cameră Radio, Big Band-ul Radio va reveni pe scenă cu frumoase seri de jazz (sub bagheta dirijoarei Simona Strungaru), alături de invitați speciali ca Florin Ristei (voce) sau Will Vinson (saxofon). Orchestra de Muzică Populară Radio va oferi publicului seri de folclor, precum Cântăm cu haz sau concertul aniversar „Gheorghe Roșoga”. Corul Academic Radio și Corul de Copii Radio vor fi, de asemenea, aplaudate pe scena Sălii Radio.

Între 5-12 martie 2025 vor fi disponibile la vânzare abonamentele pentru perioada aprilie-iunie 2025. Cele două formule de abonament vor cuprinde concertele Orchestrei Naționale Radio, respectiv pe cele ale Orchestrei de Cameră Radio. Pentru a vedea care sunt evenimentele din stagiune la care sunt valabile abonamentele, consultați secțiunea Program concerte de pe site-ul www.salaradio.ro.

Biletele individuale pentru toate concertele Orchestrelor şi Corurilor Radio vor deveni disponibile după vânzarea abonamentelor, începând cu joi, 13 martie.

Preţuri abonament pentru concertele Orchestrei Naționale Radio – 10 concerte:

– categoria I – 660 lei

– categoria a II-a – 528 lei

– categoria a III-a – 396 lei

Abonamente cu valoare redusă (pensionari, elevi, studenţi)

– categoria I redus – 396 lei

– categoria a II-a redus –317 lei

Preţuri abonament pentru concertele Orchestrei de Cameră Radio – 6 concerte:

– categoria I – 372 lei

– categoria a II-a – 298 lei

– categoria a III-a – 223 lei

Abonamente cu valoare redusă (pensionari, elevi, studenţi)

– categoria I redus – 223 lei

– categoria a II-a redus – 179 lei

Detalii, la casa de bilete, telefon 021.314.68.00.

Programul casei de bilete, pe site-ul oficial www.orchestreradio.ro – secțiunea Bilete.

Biletele/abonamentele sunt disponibile în sistem online pe https://www.bilete.ro/ categorii/concerte/sala-radio/ și în rețeaua Bilete.ro, dar se pot achiziționa şi de la Casa de bilete a Sălii Radio.

Abonamentele cu preţ redus se pot achiziţiona numai de la casa de bilete a Sălii Radio, pe baza unei copii a talonului de pensie şi a cărţii de identitate.

Sursa: Serviciul Comunicare şi Relaţii Publice SRR

98 de ani de Radio România, sărbătoriți prin muzică la Sala Radio
Radio România luni, 26 octombrie 2026, 13:04

98 de ani de Radio România, sărbătoriți prin muzică la Sala Radio

Vineri, 30 octombrie 2026 (19:00), Sala Radio celebrează 98 de ani de Radio România printr-un concert al Orchestrei Naționale Radio, ansamblu a...

98 de ani de Radio România, sărbătoriți prin muzică la Sala Radio
Corul Academic Radio: Brahms – Iubire, Timp, Destin
Radio România vineri, 23 octombrie 2026, 11:48

Corul Academic Radio: Brahms – Iubire, Timp, Destin

Corul Academic Radio, ansamblul Radio România, invită joi, 29 octombrie (ora 19:00), la concertul Brahms – Iubire, Timp, Destin, o incursiune în...

Corul Academic Radio: Brahms – Iubire, Timp, Destin
Funambulia de Dan Dediu, premieră absolută la Sala Radio
Radio România joi, 22 octombrie 2026, 17:12

Funambulia de Dan Dediu, premieră absolută la Sala Radio

Miercuri, 28 octombrie, de la ora 19:00, Orchestra de Cameră Radio propune la Sala Radio un concert ce îmbină creația românească și...

Funambulia de Dan Dediu, premieră absolută la Sala Radio
Violonista Maria Marica revine la Sala Radio
Radio România marți, 20 octombrie 2026, 19:50

Violonista Maria Marica revine la Sala Radio

Vineri, 23 octombrie (ora 19:00), violonista Maria Marica, câștigătoare a Concursului Internațional George Enescu în 2022, revine la Sala Radio...

Violonista Maria Marica revine la Sala Radio
Radio România marți, 20 octombrie 2026, 15:15

Teatrul Național Radiofonic, prezent în Festivalul Național de Teatru

Teatrul Naţional Radiofonic participă la cea de a 36-a ediţie a Festivalului Naţional de Teatru, desfăşurată la Bucureşti, în perioada 16-25...

Teatrul Național Radiofonic, prezent în Festivalul Național de Teatru
Radio România marți, 20 octombrie 2026, 15:14

Poezia contemporană românească se aude la Radio România Cultural

Radio România Cultural lansează un nou proiect dedicat poeziei românești de astăzi. Poeți din generații diferite își înregistrează...

Poezia contemporană românească se aude la Radio România Cultural
Radio România luni, 19 octombrie 2026, 15:28

Alexandru Tomescu 50. Concert aniversar și sesiune de autografe

Miercuri, 21 octombrie, începând cu ora 19:00, Sala Mare a Ateneului Român va găzdui concertul aniversar Alexandru Tomescu 50, un omagiu adus...

Alexandru Tomescu 50. Concert aniversar și sesiune de autografe
Radio România miercuri, 14 octombrie 2026, 15:51

Concert folcloric aniversar Alexandru Pugna

Duminică, 18 octombrie (de la ora 17:00), Orchestra de Muzică Populară Radio (dirijată de Adrian Grigoraș) vă invită la primul său concert...

Concert folcloric aniversar Alexandru Pugna