Profesorii trebuie să își activeze cardurile de carieră didactică până pe 14 decembrie

Publicat de Rotar Mirela, 4 noiembrie 2026, 12:16
Peste 40.000 de profesori care nu au primit prima de carieră didactică, în valoare de 1.500 de lei, trebuie să își activeze cardurile până cel târziu la 14 decembrie 2026.
Potrivit unei ordonanțe de urgență adoptate de Guvern, cardurile vor fi alimentate în perioada noiembrie-decembrie, după prelungirea termenului de plată până la sfârșitul acestui an.
Măsura se adresează cadrelor didactice validate pentru anul școlar sau universitar 2025-2026, care își continuă activitatea și în anul 2026-2027.
Sunt incluși atât profesorii care au primit cardurile, dar nu și banii, cât și cei cărora nu le-au fost emise carduri din cauza unor erori în procesul de validare, a explicat pentru Radio Tg.Mureș președintele Sindicatului ”Spiru Haret” Mureș, Iolanda Cătinean:
,,Cardurile de carieră didactică vor fi alimentate. Colegii noștri trebuie să-și activeze cardurile până la data de 14 decembrie, iar ulterior acestei date, cardurile vor fi alimentate pentru anul acesta școlar. În județul Mureș erau peste 1.000 de persoane care nu aveau cardurile activate. De fapt, aici a fost problema. Banii sunt bineveniți, pentru că îi pot folosi la cursuri de formare pe care, în alte condiții, ar trebui să le plătească din buzunarul propriu.”
Prima de carieră didactică va putea fi utilizată până la 31 august 2027 de către personalul din învățământul preuniversitar și până la 30 septembrie 2027 de către cel din învățământul universitar.
Autor: Raluca Creț



