Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Program educaţional de antreprenoriat de viitor

Program educaţional de antreprenoriat de viitor
Foto: Sursa foto: futuremakers.ro

Publicat de Corina Muntean, 1 iulie 2019, 11:05

În România mulți tineri își doresc să pornează o afacere durabilă, însă doar 1% reușesc acest lucru. Ei au nevoie de suportul specialiștilor pentru a se lansa. Din fericire, acolo unde autoritățile lipsesc, există oragizații care ajută. Cum este Future Makers, care își propune să sprijine tinerii interesați de antreprenoriat să treacă de la idee la acțiune.

Future Makers, program educaţional de antreprenoriat de viitor, aflat la a doua ediție, a desemnat finaliștii care trec în următoarea etapă. Juriul format din experți și antreprenori români a ales cele mai bune 55 de echipe care vor face parte din programul de incubare. 2000 de tineri antreprenori cu vârste cuprinse între 18 și 29, din 18 orașe au propus peste 115 de idei de business orientate spre viitor. Cele mai bune idei vor fi răsplatite cu premii totale de 20.000 de euro.

Tinerii propun soluții diverse din peste 12 domenii de activitate, de la educație, mediu, sănătate, mobilitate și până la cele mai noi tehnologii care eficientizează activitățile în viața de zi cu zi și în business. Începând din iulie până în noiembrie cele 55 de echipe își vor dezvolta împreună ideile şi afacerile pentru viitor prin ateliere, webinarii şi sesiuni de lucru. Fiecare echipă va avea alături de ea, în cele 4 luni de incubare, un mentor, antreprenor sau specialist cu experienţă în industria aleasă. Echipele vor avea acces şi la un centru de resurse online, spaţiu de lucru şi un bootcamp de 3 zile alături de celelalte echipe finaliste. Între finaliști se regăsesc 3 echipe din Brașov, 2 din Sibiu, alte 2 din Năsăud și una din Tălmaciu.

Marea finală va avea loc pe 28 noiembrie, în cadrul conferinței anuale internaționale Future Summit, unde juriul va acorda 5 premii a cîte 2.500 de euro fiecare şi marele premiu de 5.000 de euro. O echipă va avea șansa să câștige și premiul publicului de 2.500 euro în urma voturilor pe care fiecare video de promovare a proiectelor îl va primi online în lunile octombrie și noiembrie. „Future Makers le oferă tinerilor din toată țara oportunitatea de a înțelege mai clar scenarii de viitor atât pentru industriile ce îi interesează, cât și în teme transversale ca viitorul muncii, impactul digitalizării sau noi modele de business” spune Ciprian Stănescu, co-fondator Future Makers.

În 2030, produsele comandate online vor fi, cel mai probabil, livrate de …drone! Tot până în 2030, Franța va fi interzis mașinile cu emisie de CO2.

Toate acestea sunt dintr-un viitor în care fiecare dintre noi este parte. De aceea, prin acest program, tinerii sunt provocați să gîndească îndrăzneț, oricare ar fi domeniul de activitate care îi pasionează, cu soluții concrete la provocările pe care viitorul le ridică oamenilor.

Autor: Virgil Natea

Editor: Corina Muntean

Rubrica Buzunare pline este o rubrică de profil economic realizată de Virgil Natea. Ea poate fi ascultată la Radio Tg.Mureș, pe frecvențele de 102,9 FM și 98,9 FM, de luni până vineri, în emisiunea Pulsul Zilei, la ora 11,40 și, în reluare, în emisiunea Sens unic la ora 16,45.

Sursa: https://futuremakers.ro

Urmează o iarnă şi o primăvară cu preţuri foarte mari la electricitate
Economic marți, 6 octombrie 2026, 13:35

Urmează o iarnă şi o primăvară cu preţuri foarte mari la electricitate

Românii trebuie să se pregătească de o iarnă şi o primăvară a anului 2027 cu preţuri foarte mari la electricitate, a declarat secretarul de...

Urmează o iarnă şi o primăvară cu preţuri foarte mari la electricitate
Preţul mediu al carburanţilor a cunoscut o majorare în ultimele 30 de zile
Economic marți, 6 octombrie 2026, 07:57

Preţul mediu al carburanţilor a cunoscut o majorare în ultimele 30 de zile

Preţul mediu al unui litru de benzină standard s-a majorat cu 4,5%, în ultimele 30 de zile. A ajuns până la 10,08 lei. În același timp, în...

Preţul mediu al carburanţilor a cunoscut o majorare în ultimele 30 de zile
Doar 17% dintre români ar avea economii suficiente pentru a acoperi costurile unui dezastru
Economic luni, 5 octombrie 2026, 15:06

Doar 17% dintre români ar avea economii suficiente pentru a acoperi costurile unui dezastru

Doar 17% dintre români declară că ar avea economii suficiente pentru a face faţă consecinţelor financiare ale unui dezastru natural sau ale...

Doar 17% dintre români ar avea economii suficiente pentru a acoperi costurile unui dezastru
Carburanţii, tot mai scumpi
Economic luni, 5 octombrie 2026, 11:31

Carburanţii, tot mai scumpi

Carburanții au atins în această dimineață noi praguri. Şoferii plătesc sume tot mai mari la fiecare alimentare. Benzina a depășit 10,05 lei...

Carburanţii, tot mai scumpi
Economic sâmbătă, 3 octombrie 2026, 09:33

România rămâne pe lista ţărilor sigure pentru investiţii

Agenţia Standard & Poor’s a anunţat aseară târziu că menţine ratingul de ţară. Perspectiva este însă negativă, iar principala...

România rămâne pe lista ţărilor sigure pentru investiţii
Economic vineri, 2 octombrie 2026, 20:08

Leul continuă să se deprecieze

Nou record negativ pe piaţa valutară: euro a depăşit azi valoarea de 5 lei şi 34 de bani la cursul stabilit de BNR, însă peste zi la casele de...

Leul continuă să se deprecieze
Economic vineri, 2 octombrie 2026, 20:05

Se dau ajutoarele APIA pentru sectoarele bovin şi suin

Aceste scheme au fost instituite în acest an pentru a compensa pierderile suferite de crescătorii români de animale, în contextul crizei din...

Se dau ajutoarele APIA pentru sectoarele bovin şi suin
Economic vineri, 2 octombrie 2026, 16:33

Aproape 35% dintre antreprenorii români consideră că mediul de afaceri s-a deteriorat foarte mult în 2026(sondaj)

Antreprenorii români consideră, în proporţie de 46,5%, că mediul de afaceri s-a deteriorat în 2026 faţă de anul trecut, 34,9% dintre ei...

Aproape 35% dintre antreprenorii români consideră că mediul de afaceri s-a deteriorat foarte mult în 2026(sondaj)