Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Protest la Curtea de Apel și Tribunalul Brașov

Radio România Mureș

Publicat de radiomures, 30 ianuarie 2017, 15:19

Personalul auxiliar şi conex de la cele două instituții a întrerup activitatea între orele 13.00-14.00, în semn de protest faţă de neimplicarea Ministerului Justiţiei în soluţionarea problemelor de natură salarială, au informat printr-un comunicat , reprezentanţi ai celor două instanţe judecătoreşti.
În comunicatul de presă se mai arată că Ministerul Justiţiei şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au pus în aplicare reglementările legale doar pentru categoria profesională a magistraţilor, respingând şi refuzând cererile grefierilor şi ale personalului de specialitate şi conex din instanţe şi parchete de a se proceda similar şi în cazul lor.
Un astfel de demers generează impresia că, potrivit sursei citate, invocarea reglementărilor legale referitoare la noua valoare de referinţă sectorială a fost de actualitate pentru decidenţi stric până la momentul majorării propriilor indemnizaţii.

Consiliul Superior al Magistraturii a tranmis că prevederile proiectului de lege privind salarizarea în sistemul bugetar vor „submina” funcţionarea justiţiei
Justitie marți, 26 mai 2026, 19:40

Consiliul Superior al Magistraturii a tranmis că prevederile proiectului de lege privind salarizarea în sistemul bugetar vor „submina” funcţionarea justiţiei

Reprezentanţii magistraţilor arată că soluţiile normative le vor diminua cu mult veniturile, care vor ajunge sub nivelul corespunzător...

Consiliul Superior al Magistraturii a tranmis că prevederile proiectului de lege privind salarizarea în sistemul bugetar vor „submina” funcţionarea justiţiei
Blocaj legal pentru Hidrocentrala de la Răstolița
Justitie marți, 26 mai 2026, 15:00

Blocaj legal pentru Hidrocentrala de la Răstolița

Înalta Curte de Casație și Justiție a blocat definitiv defrișarea a peste 30 de hectare de pădure din Munții Călimani pentru realizarea...

Blocaj legal pentru Hidrocentrala de la Răstolița
Preşedintele trimite la CCR Legea privind prevenirea şi combaterea atacurilor de urs brun
Justitie joi, 21 mai 2026, 18:22

Preşedintele trimite la CCR Legea privind prevenirea şi combaterea atacurilor de urs brun

Preşedintele Nicuşor Dan a sesizat, azi, Curtea Constituţională cu Legea privind aprobarea metodelor de intervenţie imediată pentru prevenirea...

Preşedintele trimite la CCR Legea privind prevenirea şi combaterea atacurilor de urs brun
Detenţie pe viaţă pentru Emil Gânj, pentru omor calificat
Justitie marți, 19 mai 2026, 14:59

Detenţie pe viaţă pentru Emil Gânj, pentru omor calificat

Tribunalul Mureş l-a condamnat, azi, pe Emil Gânj, arestat în lipsă, la detenţie pe viaţă, pentru uciderea cu mai multe lovituri de topor a...

Detenţie pe viaţă pentru Emil Gânj, pentru omor calificat
Justitie vineri, 15 mai 2026, 17:32

Terenul pe care se află monumentele naturale Babele şi Sfinxul aparţine de comuna Moroeni din judeţul Dâmboviţa

Terenul pe care se află monumentele naturale Babele şi Sfinxul aparţine de comuna Moroeni din judeţul Dâmboviţa, conform unei sentinţe...

Terenul pe care se află monumentele naturale Babele şi Sfinxul aparţine de comuna Moroeni din judeţul Dâmboviţa
Justitie joi, 14 mai 2026, 20:27

Şeful Autorităţii Vamale Române, Mihai Savin, a fost pus sub control judiciar pentru 60 de zile

Şeful Autorităţii Vamale Române, Mihai Savin, a fost pus sub control judiciar pentru 60 de zile, după ce fusese reţinut, astăzi, de Direcţia...

Şeful Autorităţii Vamale Române, Mihai Savin, a fost pus sub control judiciar pentru 60 de zile
Justitie marți, 12 mai 2026, 08:53

Decizia Tribunalului Covasna nu afectează pe fond măsura de a reduce personalul din primării, a declarat, ieri, premierul interimar Ilie Bolojan

La o emisiune televizată, acesta a explicat că prefecturile, conform prevederilor legale, trebuiau să trimită o adresă simplă primăriilor, dar...

Decizia Tribunalului Covasna nu afectează pe fond măsura de a reduce personalul din primării, a declarat, ieri, premierul interimar Ilie Bolojan
Justitie vineri, 8 mai 2026, 18:57

CFR Călători, obligată de instanță să explice cum a plătit de două ori pentru un sistem IT

CFR Călători este obligată de instanţă să facă publică modalitatea în care a ajuns să plătească de două ori pentru sistemul IT de...

CFR Călători, obligată de instanță să explice cum a plătit de două ori pentru un sistem IT