Psihologia poporului român: trăsături esențiale – neîncrederea în oameni, ipocrizie și favorizarea religiei în detrimentul științei

Publicat de radiomures ☺ᵛᵇ, 1 aprilie 2015, 05:47

Trăsătura esențială a românilor este neîncrederea în oameni. Preocuparea pentru binele altora nu depășește zona familiei. Și tot românii caută puterea sociala, „dar în mod ipocrit, conform unei culturi colectiviste în care nu dă bine să arăți că vrei să ieși din rând, își ascund această dorință sub masca modestiei și sacrificiului pentru alții (ex. „eu nu aș vrea puterea, dar oamenii îmi solicită asta…”)”. Aceasta este concluzia unui studiu realizat de Daniel David, directorul fondator al Departamentului de Psihologie Clinică și Psihoterapie din cadrul Universitatii Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca. Acesta este coordonatorul grupului de psihologi ce reface lucrarea filosofului Constantin Rădulescu Motru – „Psihologia poporului român”.

Lucrul la noul studiu, numit „Psihologia Poporului Român. Profilul Psihologic al Românilor”, a început în 2013, s-au folosit teste psihologice internaționale adaptate pe populația românească, iar cercetarea integrală va fi publicată în prima jumătate a acestui an, la aproape 100 de ani de la apariția profilului realizat de Constantin Rădulescu-Motru.
Până la apariția studiului integral, Daniel David, care este profesor de științe cognitive clinice la UBB, profesor universitar adjunct la Mount Sinai School of Medicine New-York, SUA, și formator în psihoterapie rațional-emotivă și cognitiv-comportamentală la Albert Ellis Institute, SUA, a publicat în Revista Sinteza și pe blogul său o nouă serie de concluzii ale cercetării.

Influențați de religie și tradiție

Cultura românilor promovează heterodeterminarea (influenţa tradiţiei/religiei), în dauna autodeterminări (autonomie în decizie), şi a pragmatismului (interesul personal), în dauna spiritului civic. Românii au un stil cultural represiv şi evitativ, ceea ce îi face să fie defensivi. Defensivitatea se poate exprima în complexe de inferioritate şi/sau, dacă acestea sunt compensate, în complexe de superioritate. În ceea ce priveşte complexele de inferioritate spre exemplu, românii au aspiraţii similare ţărilor vestice (ex. SUA), dar adesea sunt mai neîncrezători că le pot realiza şi se simt mereu datori să facă auto şi heterocomparaţii cu alţii mai buni pentru a se valida. Românii au scoruri mai mici la valori ca universalism (preocuparea pentru binele general), benevolenţă (bunăvoinţă, preocuparea pentru binele celor cunoscuţi), hedonism (căutarea plăcerii), stimulare (căutarea noului) şi autodeterminare (autonomie/independenţă), dar aparent, pentru a face o impresie bună, se pot prezenta ca acordând importanţă acestor valori.

Relaţia românilor cu religia este foarte interesantă. Sfidarea, îndoiala şi relativismul sunt mai scăzute iar conformismul crescut, ceea ce îi face predispuşi spre supunere la dogme (în acest caz religioase). Într-adevăr, românii au un nivel crescut de religiozitate şi văd religia ca foarte importantă în viaţa lor (au încredere foarte mare în biserică). Deşi sunt foarte încrezători în dezvoltarea ştiinţifică (ex. în dezvoltare tehnologiei; în universităţi), dacă ştiinţa s-ar ciocni cu religia, 50.2% dintre români ar alege religia. Dar religia este văzută echilibrat: (1) nu doar ca normă/ceremonie religioasă, ci şi ca mijloc de a face bine oamenilor şi (2) nu doar ca făcând sens pentru viaţa de apoi, ci şi ca făcând sens (a ajuta) în viaţa de acum.

„Săraci și cinstiți” până în 2005

Avem o părere bună despre noi, considerând că suntem persoane „calde” (ex. primitoare/ospitaliere/tolerante/altruiste, etc.) şi „inteligente” (ex. inteligente/creative/cu abilităţi peste medie, etc.). Cinstea, care apărea ca o caracteristică autoatribuită importantă a românilor atât în analizele din 1988 cât şi în cele din 1993, începe să dispară în analizele din 2005 şi 2007 şi nu ocupă o poziţie importantă nici în analizele noastre din 2014/2015. Personalitatea este considerată ca una pozitivă, cu umor, compensând comportamentele mai negative (ex. indisciplina), pe care le contextualizăm, definindu-le nu ca o caracteristică stabilă, ci una situaţională. Ne vedem astăzi ca alternând între (a) individualism (mai egoist) vs. colectivism, (b) perseverenţă (mai ales din interes şi/sau încăpăţânare) vs. neperseverenţă/autodisciplină scăzută şi (c) autonomie vs. gregarism.

Această imagine dominant pozitivă este absolut necesară din punct de vedere psihologic pentru a ne forma stima de sine-imaginea/identitatea socială/predictibilitatea/justificarea prezentului, ţinând cont de faptul că profilul de suprafaţa nu este foarte încurajator în acest sens. Elementele negative din această imagine apar doar pentru a da credibilitate aspectelor pozitive, fiind de asemenea atenuate: (a) individualismul, deşi prezentat ca egoist, este extins pentru a include şi familia (automat devenind astfel „grijă pentru familie”) şi (b) neperseverenţa/autodisciplina scăzută poate fi oricând depăşită, dacă „ne interesează ceva” şi/sau dacă „vream noi neapărat asta”. Scurt spus, ne considerăm ospitalieri, inteligenţi, cu simţul umorului, patrioţi, adaptaţi/bine orientaţi şi prietenoşi; recunoaştem că în comparaţie cu atributele de mai sus, onestitatea, autodisciplina/conştiinciozitatea şi educaţia sunt mai scăzute

O alta subcategorie a acestui punct se refera la cum credem ca sunt altii (heterostereotipuri ale romanilor). Asadar, cum ii vad romanii pe ceilalti (dupa David, in pregatire; Hunyady, 2003):
1. Americanii – puternici, populari/cu umor, patrioti;
2. Britanicii – inteligenti/educati, onesti, patrioti;
3. Chinezii – patrioti, onesti, muncitori, inteligenti;
4. Francezii – patrioti, inteligenti/educati, boemi;
5. Germanii – muncitori, onesti, inteligenti;
6. Maghiarii – patrioti, adaptati/bine orientati, asertivi/hotarati;
7. Rusii – patrioti, adaptabili/bine orientati, asertivi/hotarati.

Romanii ii prefera pe britanici, americani si francezi, apoi pe germani, si mai la urma pe maghiari si rusi (dupa Hunyady, 2003).

Foto : psychologies.co.uk