Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Punctaje mari la rezidențiat la Tg.Mureș

Punctaje mari la rezidențiat la Tg.Mureș

Publicat de MIRELA ROTAR, 22 noiembrie 2021, 14:27

Concursul de intrare în rezidențiat în domeniile medicină, medicină dentară și farmacie a avut loc ieri, în centrele universitare din București, Cluj-Napoca, Craiova, Iași, Târgu Mureș și Timișoara.

La Târgu Mureș peste o mie de candidați s-au înscris la concurs, pe aproximativ 600 de locuri disponibile, iar accesul în sălile de concurs s-a făcut face doar cu dovada vaccinării, a trecerii prin boală sau cu un test negativ.

Imediat după terminarea examenului, grilele au fost corectate, iar candidații au plecat din sală știind ce punctaj au obținut.

Rectorul Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie ”George Emil Palade” din Târgu Mureș, prof. Leonard Azamfirei, a precizat pentru Radio Tg.Mureș că rezultatele finale se vor afișa abia după soluționarea eventualelor contestații.

La prima vedere cel puțin, din punctajele pe care le-am văzut, pot spune că avem o distribuție corectă, echilibrată a punctajelor. Au fost punctaje mari, peste 900 de puncte, la fiecare din cele trei domenii mari, mă refer la medicină, medicină dentară și farmacie. Sigur, au fost și punctaje mai mici dar statistic vorbind, distribuția a fost una absolut corectă. Întrebările au fost cu un grad diferit de dificultate, astfel încât să permită o diferențiere cât mai potrivită și corectă a candidaților.

În alte centre din țară unii studenți de altă cetățenie au întâmpinat dificultăți pentru că softul din România nu a reușit să citească codurile de pe certificatul de vaccinare.

Leonard Azamfirei a precizat că au fost două situații similare și la Târgu Mureș dar, în urma verificărilor, studenților le-a fost permis accesul la examen:

Am avut două situații de acest fel dar, consultându-ne cu comisia centrală de admitere, și făcând o verificare minuțioasă a acelor certificate, am constatat că sunt valide și au avut și ei dreptul să își dea examenul.

Punctajul minim de promovare este de 60% din punctajul maxim.

Candidații au termen până astăzi la ora 16, să depună eventualele contestații asupra conținutului grilelor.

Raluca Creț

 

Caravana TIFF Unlimited la Odorheiu Secuiesc și Dej
Cultură-educaţie vineri, 23 octombrie 2026, 16:21

Caravana TIFF Unlimited la Odorheiu Secuiesc și Dej

Caravana TIFF Unlimited aduce două zile de cinema la Odorheiu Secuiesc și Dej, pe 30 și 31 octombrie. Publicul este invitat să descopere filme...

Caravana TIFF Unlimited la Odorheiu Secuiesc și Dej
12 proiecții, 11 școli, 4 filme și sute de perspective diferite asupra unor teme esențiale pentru adolescenți: prietenie, familie, empatie, responsabilitate și relația cu mediul înconjurător
Cultură-educaţie vineri, 23 octombrie 2026, 16:19

12 proiecții, 11 școli, 4 filme și sute de perspective diferite asupra unor teme esențiale pentru adolescenți: prietenie, familie, empatie, responsabilitate și relația cu mediul înconjurător

Peste 1.200 de elevi din clasele a VII-a și a VIII-a, din 11 unități de învățământ din Sectorul 2, au participat la „Unghiuri de Vedere”,...

12 proiecții, 11 școli, 4 filme și sute de perspective diferite asupra unor teme esențiale pentru adolescenți: prietenie, familie, empatie, responsabilitate și relația cu mediul înconjurător
Porţi deschise la Muzeul Comunismului ‘Steaua Roşie’ din Sfântu Gheorghe
Cultură-educaţie marți, 20 octombrie 2026, 15:48

Porţi deschise la Muzeul Comunismului ‘Steaua Roşie’ din Sfântu Gheorghe

Muzeul ‘Steaua Roşie’ din Sfântu Gheorghe, care prezintă istoria dictaturii comuniste din România, va putea fi vizitat gratuit în...

Porţi deschise la Muzeul Comunismului ‘Steaua Roşie’ din Sfântu Gheorghe
Astra Film Festival la Sibiu cu teme de dezbatere despre prezent și peste 200 de filme documentare
Cultură-educaţie marți, 20 octombrie 2026, 08:37

Astra Film Festival la Sibiu cu teme de dezbatere despre prezent și peste 200 de filme documentare

Trei documentare incluse pe lista scurtă pentru European Film Awards vor putea fi văzute la Astra Film Festival la Sibiu. Cele trei documentare...

Astra Film Festival la Sibiu cu teme de dezbatere despre prezent și peste 200 de filme documentare
Cultură-educaţie luni, 19 octombrie 2026, 18:23

Cursuri online pentru elevii şcolii din Bistrița unde s-a produs atacul cu cuţitul, comis de un elev

Consiliul de administraţie al Şcolii gimnaziale ‘Ştefan cel Mare’ din Bistriţa, unde în această dimineaţă un elev de 13 ani a...

Cursuri online pentru elevii şcolii din Bistrița unde s-a produs atacul cu cuţitul, comis de un elev
Cultură-educaţie luni, 19 octombrie 2026, 18:21

Expoziţia ‘Alo? HALLO! – Istoria tehnică şi culturală a telefoniei’, la Muzeul Comunismului din Sfântu Gheorghe

O expoziţie dedicată telefoniei, care reuneşte peste 150 de obiecte, printre care telefoane de epocă, aparate militare şi un telegraf Morse, va...

Expoziţia ‘Alo? HALLO! – Istoria tehnică şi culturală a telefoniei’, la Muzeul Comunismului din Sfântu Gheorghe
Cultură-educaţie luni, 19 octombrie 2026, 14:09

Un film distins cu Leopardul de Aur și povești captivante la cea de-a 34-a ediție ALTER-NATIVE

În perioada 4-8 noiembrie, Palatul Culturii din Târgu Mureș va găzdui din nou Festivalul Internațional de Film de Scurtmetraj ALTER-NATIVE....

Un film distins cu Leopardul de Aur și povești captivante la cea de-a 34-a ediție ALTER-NATIVE
Cultură-educaţie vineri, 16 octombrie 2026, 17:11

La o privire distanță. Fotografiile lui Bálint Zsigmond – O nouă expoziție a Muzeului Județean Mureș

Născut la Târgu Mureș, la 21 octombrie 1937, Bálint Zsigmond a descoperit fotografia în adolescență și a rămas, timp de mai multe decenii, o...

La o privire distanță. Fotografiile lui Bálint Zsigmond – O nouă expoziție a Muzeului Județean Mureș