Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Radio România, prima sursă de informare privind conflictul din Ucraina

Radio România Mureș

Publicat de MIRELA ROTAR, 15 martie 2022, 13:39

    Radio România își asumă în această perioadă dificilă, în contextul internațional grav generat de declanșarea războiului din Ucraina, statutul de principală sursă de știri importante, verificate, în timp real pentru toți ascultătorii din România și din afara ei.

    Demersurile onair, online și offair ale Societății Române de Radiodifuziune, întreprinse încă din prima zi a conflictului ruso-ucrainean, sunt o dovadă în plus a responsabilității îndeplinirii misiunii publice și respectului acordat tuturor ascultătorilor postului public de radio.

    Pentru facilitarea accesului la informații în limba ucraineană a cetățenilor ucraineni refugiați sau care tranzitează România, dar nu numai:

• Posturile Radio România ce acoperă zonele de graniță – Radio Sighet, Radio Iași și Radio Constanța dar și Radio Chișinău difuzează zilnic 3 buletine de știri realizate de Radio România Internațional, în limba ucraineană, după următorul program : Constanța și Iași – 9:00, 14:00 si 18:00, Sighet – 6:00, 11:00 si 14:00, Chișinău – 10:00, 15:00 și 20:00. Radio Sighet difuzează, de luni până vineri, emisiuni ce conțin informații relevante si mesaje ale cetățenilor ucraineni care au trecut granița în România. La acestea se adaugă informațiile pentru refugiați inserate în emisiunile regionale în limba ucraineană: Radio Cluj – în fiecare duminică, în intervalul orar 7:00-7:20, Radio Timișoara duminica, 18:00-19:00, Radio Resița, luni, 20:15-20:45, Radio Iași, joi, 20:30-21:00.
• Radio România Internațional difuzează pe unde scurte, pe Internet livestream și on demand pe site-ul www.rri.ro și pe Soundcloud, 3 emisiuni în limba ucraineană, la orele 18:00, 20:00 și 22:00, de câte 26 de minute pe zi, cu focus pe comunitățile de români din Ucraina și pe comunitățile de ucraineni din România, una dintre emisiuni fiind redifuzată de Radio Cernăuți.
• Streaming-ul radioului public ucrainean este accesibil pe site-urile Radio România și Rador, http://www.srr.ro, http://rador.ro.

    Pentru corecta și imediata informare a publicului:

• Începând de joi 24 februarie, Radio România Actualități poate fi recepționat, pe timpul nopții, și pe frecvența de unde lungi 153 (Bod).
• Pentru utilizatorii rețelelor sociale, Radio România Actualități a creat, pe pagina de Facebook, o linie live ce prezintă în timp real, 24/24, evoluția situației din Ucraina. La realizarea acestui stream video contribuie, pe lânga RRA, toate posturile regionale ale Societății Române de Radiodifuziune.
• De la începutul conflictului, postul public de radio a suplimentat numărul de corespondenți locali din zonele apropiate graniței cu Ucraina și a trimis jurnaliști la Cernăuți și Ismail. Acestora li se adaugă corespondenții Radio România Actualități de la Moscova, Roma, Tel Aviv, Paris, Londra, Valencia, Barcelona, Helsinki.
• Agenția de presă Rador monitorizează zilnic și transmite în flux știri din peste 200 de surse străine.
• Rador a introdus pe site-ul www.rador.ro rubrica în limba engleză Romania for Ukraine, unde sunt valorificate știrile transmise de posturile regionale.

    Campaniile și proiectele speciale de solidaritate cu poporul ucrainean ale radioului public, lansate încă din primele zile de conflict, au atras imediat atenția internațională, fiind preluate și promovate onair și online pe retelele EBU, ABU si URTI, ajungând astfel în peste 150 țări din Europa și Asia-Pacific:

Rugă pentru pace, proiectul inițiat de Radio România Cultural și preluat de majoritatea instituțiilor de cultură din România și Republica Moldova – teatre, opere, filarmonici, muzee, cinematografe, librării este un apel al postului public de radio la solidaritate, empatie și compasiune față de tragedia războiului din Ucraina. Mesajul a fost transmis de poeta Ana Blandiana, care a citit un scurt fragment din prefața cărții „Ultimii martori” a scriitoarei născută în Ucraina, câștigătoare a premiului Nobel pentru literatură, Svetlana Aleksievici.
Stop războiului din Ucraina – Odă pentru pace, inițiativa postului Radio România Muzical, în cadrul căreia peste 50 posturi de muzică clasică membre EBU (European Broadcasting Union) au difuzat integral sau fragmentar Simfonia a IX-a de Beethoven. „Prin inițiativa Radio România de a avea o transmisie comună a unui număr semnificativ de canale de muzică clasică, organizațiile radio EBU dovedesc încă o dată puterea muzicii de a aduce confort, compasiune și sprijin. Să construim o multitudine de legături între oameni, ascultători de radio și muzicieni din jurul lumii, stă în continuare la baza valorilor noastre de serviciu public”, a declarat Jean Philip De Tender, Director general adjunct și Director media al EBU.
Solidari cu Ucraina – împreună pentru mame și copii și Radio Iași pe frecvența solidarității sunt două campanii umanitare de strângere de donații inițiate și derulate de Radio Reșița și Radio Iași.
• Campania de donare de sânge inițiată de Guvernul României este susținută de posturile radioului public.

Premiul UNITER pentru cel mai bun spectacol de teatru radiofonic: Fereastra care n-avea somn de Selma Dragoș
Radio România marți, 26 mai 2026, 17:22

Premiul UNITER pentru cel mai bun spectacol de teatru radiofonic: Fereastra care n-avea somn de Selma Dragoș

Luni, 25 mai la Sala Majestic a Teatrului Odeon București a avut loc cea de-a XXXIV ediţie a Galei Premiilor UNITER. Juriul de nominalizări...

Premiul UNITER pentru cel mai bun spectacol de teatru radiofonic: Fereastra care n-avea somn de Selma Dragoș
Audiţie cu public şi lansare de carte dedicate regizorului Alexander Hausvater
Radio România marți, 26 mai 2026, 11:15

Audiţie cu public şi lansare de carte dedicate regizorului Alexander Hausvater

Joi, 28 mai, de la ora 17:00, Teatrul Naţional Radiofonic, Editura Integral și Muzeul Național al Literaturii Române vă invită la un...

Audiţie cu public şi lansare de carte dedicate regizorului Alexander Hausvater
Târgul de Carte Gaudeamus Radio România, la Buzău, în 27-31 mai
Radio România luni, 25 mai 2026, 16:46

Târgul de Carte Gaudeamus Radio România, la Buzău, în 27-31 mai

Caravana Gaudeamus Radio România revine la Buzău, în Piața Daciei, în perioada 27-31 mai, aducând din nou bucuria lecturii mai aproape de...

Târgul de Carte Gaudeamus Radio România, la Buzău, în 27-31 mai
Cristina Comandașu, managerul Radio România Muzical, realeasă în Grupul de Muzică Clasică EBU
Radio România luni, 25 mai 2026, 16:19

Cristina Comandașu, managerul Radio România Muzical, realeasă în Grupul de Muzică Clasică EBU

Plenara de Muzică Clasică EBU a avut loc în perioada 20-22 mai, la Katowice, Polonia. La plenară au fost aleși noii membri ai Grupului de...

Cristina Comandașu, managerul Radio România Muzical, realeasă în Grupul de Muzică Clasică EBU
Radio România luni, 25 mai 2026, 13:47

Recunoaștere profesională pentru Maria Țoghină în jurnalismul medical

Jurnalista Maria Țoghină, de la Radio România Actualități, a fost distinsă cu Premiul special pentru jurnalism și educație în sănătatea...

Recunoaștere profesională pentru Maria Țoghină în jurnalismul medical
Radio România luni, 25 mai 2026, 12:26

Târgul de Carte Gaudeamus Radio România Ediția Buzău ● 27 – 31 mai ● Piața Daciei

Caravana Gaudeamus Radio România revine la Buzău, în Piața Daciei, în perioada 27 – 31 mai, aducând din nou bucuria lecturii mai aproape de...

Târgul de Carte Gaudeamus Radio România Ediția Buzău ● 27 – 31 mai ● Piața Daciei
Radio România vineri, 22 mai 2026, 18:18

 Târgul de Carte Gaudeamus Radio România Ediția Buzău ● 27 – 31 mai ● Piața Daciei

Caravana Gaudeamus Radio România revine la Buzău, în Piața Daciei, în perioada 27 – 31 mai, aducând din nou bucuria lecturii mai aproape de...

 Târgul de Carte Gaudeamus Radio România Ediția Buzău ● 27 – 31 mai ● Piața Daciei
Radio România marți, 19 mai 2026, 15:00

Formația Amphitrio, propusă de Radio România Muzical, s-a calificat în finala Euroradio Jazz Competition

Radio România Muzical își reconfirmă statutul de susținător activ și vector de promovare al tinerelor talente din țara noastră pe plan...

Formația Amphitrio, propusă de Radio România Muzical, s-a calificat în finala Euroradio Jazz Competition