Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Rata anuală a inflaţiei a urcat luna trecută cu mai bine de două procente faţă de iunie şi a ajuns la 7,84 la sută

Rata anuală a inflaţiei a urcat luna trecută cu mai bine de două procente faţă de iunie şi a ajuns la 7,84 la sută

Publicat de Stan Lucian, 12 august 2025, 17:29

Date ale Institutului Naţional de Statistică arată că alimentele au fost în medie mai scumpe cu 7,67 la sută, serviciile cu peste 7 la sută, mărfurile nealimentare cu mai bine de 8 procente.

Conform statisticii oficiale, pe primul loc la creşterea preţurilor se află energia electrică, cu un plus de aproape 63 la sută, în condiţiile în care de la 1 iulie au fost eliminate plafoanele.
Guvernatorul Băncii Naţionale, Mugur Isărescu, crede că vârful de inflaţie din acest an va fi atins luna viitoare, când ar urma să urce până la 9.7 la sută.

Sursa: RRA

Au fost întrunite condiţiile minime necesare pentru pornirea Unităţii 1 a Centralei Nucleare de la Cernavodă
Economic miercuri, 4 noiembrie 2026, 17:37

Au fost întrunite condiţiile minime necesare pentru pornirea Unităţii 1 a Centralei Nucleare de la Cernavodă

Unitatea 1 a Centralei Nucleare de la Cernavodă va fi resincronizată la sistemul energetic naţional, vineri, 6 noiembrie, după ce, în urma...

Au fost întrunite condiţiile minime necesare pentru pornirea Unităţii 1 a Centralei Nucleare de la Cernavodă
Companiile din România caută angajați în vânzări, logistică și contabilitate
Economic miercuri, 4 noiembrie 2026, 14:04

Companiile din România caută angajați în vânzări, logistică și contabilitate

Potrivit datelor platformei de recrutare eJobs, de la începutul anului au fost publicate peste 170.000 de oferte de muncă, dintre care aproape...

Companiile din România caută angajați în vânzări, logistică și contabilitate
black-friday
Economic luni, 2 noiembrie 2026, 15:12

Românii plănuiesc să cheltuiască mai mult cu aproximativ 7% de Black Friday, în 2026

Românii plănuiesc să cheltuiască mai mult cu circa 7% cu ocazia ediţiei din acest an a ‘Black Friday’, iar peste o treime vizează...

Românii plănuiesc să cheltuiască mai mult cu aproximativ 7% de Black Friday, în 2026
Guvernul a modificat formula de calcul a despăgubirilor pentru fermierii ale căror culturi de porumb și floarea soarelui au fost afectate de seceta din 2025
Economic sâmbătă, 31 octombrie 2026, 13:28

Guvernul a modificat formula de calcul a despăgubirilor pentru fermierii ale căror culturi de porumb și floarea soarelui au fost afectate de seceta din 2025

A fost eliminată aplicarea de două ori a procentajului corespunzător gradului de calamitate, iar sprijinul va fi calculat în funcție de...

Guvernul a modificat formula de calcul a despăgubirilor pentru fermierii ale căror culturi de porumb și floarea soarelui au fost afectate de seceta din 2025
Economic sâmbătă, 31 octombrie 2026, 13:25

Ministerul Finanțelor lansează o nouă ediție Fidelis în noiembrie

Ministerul Finanțelor lansează o nouă oportunitate de investiție pentru populație. În perioada 6-13 noiembrie, se va desfășura cea de-a 11-a...

Ministerul Finanțelor lansează o nouă ediție Fidelis în noiembrie
Economic sâmbătă, 31 octombrie 2026, 10:48

Guvernul a aprobat prelungirea cu trei luni a duratei situației de criză pe piața țițeiului și a produselor petroliere

Guvernul a aprobat prelungirea cu trei luni, până la 1 februarie anul viitor, a duratei situației de criză pe piața țițeiului și a produselor...

Guvernul a aprobat prelungirea cu trei luni a duratei situației de criză pe piața țițeiului și a produselor petroliere
Economic vineri, 30 octombrie 2026, 16:53

România, cea mai mare creștere a prețurilor la energia electrică și gaze din Uniunea Europeană

Preţurile la energia electrică pentru consumatorii casnici au crescut în România cu aproape 52 la sută în prima jumătate a anului față de...

România, cea mai mare creștere a prețurilor la energia electrică și gaze din Uniunea Europeană
Economic vineri, 30 octombrie 2026, 08:00

Guvernul aprobă prima rectificare bugetară din acest an

Guvernul aprobă astăzi prima rectificare bugetară din acest an, cu suplimentări de fonduri pentru sănătate, agricultură, pensii, salarii,...

Guvernul aprobă prima rectificare bugetară din acest an