Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Recomandări privind consumul de alimente în perioada sărbătorilor pascale

Radio România Mureș
Foto: Foto: Adevarul

Publicat de MIRELA ROTAR, 2 aprilie 2018, 09:20

Medicii şi nutriţioniştii recomandă să se consume cantităţi mici din fiecare aliment pus pe masa de Paşti, pentru a nu avea probleme de sănătate.
Ouăle, carnea de miel, cozonacii, pasca, pot provoca anumite neplăceri, dacă sunt consumate în exces, mai ales de către cei care au ţinut post şi fac trecerea bruscă la masa îmbelşugată de Paşti.
Iar consumul de alcool ar trebui să fie moderat, în condiţiile în care asocierea dintre o masă copioasă şi abuzul de alcool creşte alarmant riscul apariţiei unor afecţiuni.
Pe de altă parte, Ministerul Afacerilor Interne anunţă că, la nivel naţional, peste 25.000 de efective – poliţişti, pompieri, jandarmi, ori poliţişti de frontieră – acţionează în aceste zile pentru punerea în aplicare a Planului general de măsuri privind asigurarea climatului de ordine şi siguranţă publică pe timpul sărbătorilor Pascale.
Potrivit comunicatului oficial, atenţia se va concentra asupra lăcaşelor de cult, a zonelor şi a arterelor intens circulate, pe timpul manifestărilor religioase, cultural-artistice şi sportive.

Restricții dure pentru crescătorii de ovine din Mureș după apariția a patru focare de boală
Social miercuri, 10 iunie 2026, 15:03

Restricții dure pentru crescătorii de ovine din Mureș după apariția a patru focare de boală

Fermierii mureșeni au fost convocați astăzi la Palatul Administrativ din Târgu Mureș unde autoritățile le-au explicat noile interdicții...

Restricții dure pentru crescătorii de ovine din Mureș după apariția a patru focare de boală
Poluare pe pârâul Nadeș din satul Chendu, comuna Bălăușeri. Mâine sunt așteptate rezultatele probelor prelevate
Social miercuri, 10 iunie 2026, 13:15

Poluare pe pârâul Nadeș din satul Chendu, comuna Bălăușeri. Mâine sunt așteptate rezultatele probelor prelevate

Săptămâna trecută, după o avarie la o conductă Romgaz, mii de pești au murit iar autoritățile au interzis cetățenilor folosirea apei din...

Poluare pe pârâul Nadeș din satul Chendu, comuna Bălăușeri. Mâine sunt așteptate rezultatele probelor prelevate
A fost semnalată prezența unui urs într-un cimitir din Brașov
Social miercuri, 10 iunie 2026, 13:04

A fost semnalată prezența unui urs într-un cimitir din Brașov

Preotul unei parohii ortodoxe din municipiul Braşov îi îndeamnă pe credincioşi să ‘manifeste prudenţă’ când vizitează...

A fost semnalată prezența unui urs într-un cimitir din Brașov
Proiectul tehnic al Trenului metropolitan Mureș, aprobat de CFR
Social miercuri, 10 iunie 2026, 13:00

Proiectul tehnic al Trenului metropolitan Mureș, aprobat de CFR

Ministerul Transporturilor a aprobat în urmă cu câteva zile cele două proiecte de tren metropolitan pentru Brașov și Târgu Mureș, două...

Proiectul tehnic al Trenului metropolitan Mureș, aprobat de CFR
Social miercuri, 10 iunie 2026, 12:36

Populaţia României continuă să scadă

Populaţia României continuă să scadă, potrivit celor mai recente date publicate de Institutul Naţional de Statistică. În luna aprilie,...

Populaţia României continuă să scadă
Social miercuri, 10 iunie 2026, 11:04

Peste 100 de percheziții, în județul Mureș, în domeniul fabricării și comercializării de instrumente muzicale

Astăzi, în cadrul Operațiunii „Jupiter”, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului...

Peste 100 de percheziții, în județul Mureș, în domeniul fabricării și comercializării de instrumente muzicale
Social miercuri, 10 iunie 2026, 10:24

Prezenţa urşilor, semnalată frecvent în apropierea localităţilor din Harghita

Prezența urșilor în zonele locuite din județul Harghita este semnalată tot mai des, autoritățile raportând o creștere semnificativă a...

Prezenţa urşilor, semnalată frecvent în apropierea localităţilor din Harghita
Social marți, 9 iunie 2026, 17:07

Transfăgărăşanul ar putea fi redeschis circulaţiei rutiere vineri dimineaţă

Circulaţia rutieră pe Drumul Naţional 7C – Transfăgărăşan, sectorul cuprins între Piscu Negru şi Bâlea Cascadă, ar putea fi reluată...

Transfăgărăşanul ar putea fi redeschis circulaţiei rutiere vineri dimineaţă