Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Record de temperatură la mijlocul lunii februarie

Record de temperatură la mijlocul lunii februarie

Publicat de radiomures, 14 februarie 2016, 17:07

Mijlocul lunii februarie va aduce temperaturi ridicate în întreaga ţară, dar mai ales în sudul ţării.
Vor fi cu până la 15 grade Celsius peste limitele normale, fiind posibil să se înregistreze chiar recorduri zilnice de temperatură în 15 şi 16 februarie, a declarat azi, pentru Agerpres, Maria Tomescu, meteorologul de serviciu al Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).
În această perioadă, chiar şi minimele sunt mult mai ridicate decât maximele normale.
„Minimele pe care noi le avem în tot intervalul sunt de minus un grad şi 10 grade Celsius, adică cu opt grade mai ridicate decât cele normale, în timp ce temperaturile maxime vor fi chiar cu 15 grade mai ridicate”, a precizat Maria Tomescu.
Aceasta a precizat că în cursul zilei de marţi, temperaturile vor fi cuprinse între 10 şi 22 de grade Celsius, cu 23 – 24 de grade în Lunca Dunării.
Deşi au mai fost ani în care s-au înregistrat temperaturi ridicate în luna februarie, zilele de 15 şi 16 februarie ar putea atinge, potrivit estimărilor făcute de meteorologi, un record zilnic al ultimilor 50 de ani.

Foto: jurnalul.ro

Actualizare ANM
Meteo & Trafic luni, 12 octombrie 2026, 11:20

Actualizare ANM

Meteorologii au actualizat, în această dimineaţă, codul galben de ploi, care a intrat în vigoare în urmă cu două ore. Astfel, câteva judeţe...

Actualizare ANM
Cod galben de ploi însemnate cantitativ în Muntenia, sud-estul Olteniei şi Carpaţii de Curbură, de mâine dimineaţa
Meteo & Trafic duminică, 11 octombrie 2026, 10:40

Cod galben de ploi însemnate cantitativ în Muntenia, sud-estul Olteniei şi Carpaţii de Curbură, de mâine dimineaţa

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, astăzi, o atenţionare Cod galben de ploi însemnate cantitativ, valabilă de mâine de la ora...

Cod galben de ploi însemnate cantitativ în Muntenia, sud-estul Olteniei şi Carpaţii de Curbură, de mâine dimineaţa
Vremea se răcește și aduce ploi în toată țara
Meteo & Trafic sâmbătă, 10 octombrie 2026, 11:30

Vremea se răcește și aduce ploi în toată țara

Meteorologii anunță precipitații în toate regiunile, de mâine dimineață, până luni, la ora 10. Mâine, ploile se vor extinde dinspre vest...

Vremea se răcește și aduce ploi în toată țara
Platforma TollRo întâmpină probleme temporare de funcţionare
Meteo & Trafic vineri, 9 octombrie 2026, 12:22

Platforma TollRo întâmpină probleme temporare de funcţionare

Platforma TollRo înregistrează disfuncţionalităţi temporare iar până la remedierea acestora CNAIR nu va aplica sancţiuni pentru utilizatorii...

Platforma TollRo întâmpină probleme temporare de funcţionare
Meteo & Trafic joi, 8 octombrie 2026, 08:40

Transportatorii avertizează că eventualele prime amenzi în cadrul sistemului TollRO ar putea declanșa proteste ale transportatorilor rutieri

Taxa de drum poate determina o creştere de pînă la 25% a preţului transportului pe rutele naţionale, în condiţiile în care companiile din...

Transportatorii avertizează că eventualele prime amenzi în cadrul sistemului TollRO ar putea declanșa proteste ale transportatorilor rutieri
Meteo & Trafic luni, 5 octombrie 2026, 08:39

Prognoza ANM pentru următoarele patru săptămâni

Temperaturile se vor menține ridicate pentru următoarea perioadă în cea mai mare parte a țării pe toată durata lunii octombrie, iar în...

Prognoza ANM pentru următoarele patru săptămâni
Meteo & Trafic luni, 5 octombrie 2026, 08:36

CNAIR anunţă închiderea temporară a tronsonului Sibiu-Boiţa din A1

Circulaţia pe Autostrada A1 se închide de astăzi pe tronsonul cuprins între Sibiu şi Boiţa. Compania Naţională de Administrare a...

CNAIR anunţă închiderea temporară a tronsonului Sibiu-Boiţa din A1
Meteo & Trafic joi, 1 octombrie 2026, 15:39

Vreme predominant frumoasă mâine în Transilvania

Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări trecătoare pe crestele montane. Temperaturile maxime se vor...

Vreme predominant frumoasă mâine în Transilvania