Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Reforma în administraţie, măsurile de relansare economică şi proiectul de buget intră în dezbaterea parlamentului

Reforma în administraţie, măsurile de relansare economică şi proiectul de buget intră în dezbaterea parlamentului
Foto: Parlamentul Romaniei - Camera Deputatilor

Publicat de Rotar Mirela, 2 martie 2026, 07:31

Ordonanţa de urgenţă privind reforma în administraţie şi pachetul de măsuri de relansare economică adoptate de Executiv urmează să intre pe circuitul legislativ pentru dezbateri şi posibile modificări. Măsurile urmăresc eficientizarea aparatului bugetar, stimularea economiei şi respectarea angajamentelor asumate de România la nivel european.

În atenţia parlamentarilor, pentru dezbateri, amendamente şi vot, va fi şi proiectul de buget pe acest an, aflat în analiza partidelor din arcul guvernamental.

Opoziţia critică întârzierea elaborării acestui document, în timp ce PSD, prin vocea preşedintelui formaţiunii, Sorin Grindeanu, a spus că menţinerea partidului la guvernare depinde de felul în care va fi finalizat bugetul.

Sursa: RADOR

Nicuşor Dan: Probabil că vom intra în turbulenţe politice, însă există consens privind PNRR şi bugetul
Politic luni, 20 aprilie 2026, 13:38

Nicuşor Dan: Probabil că vom intra în turbulenţe politice, însă există consens privind PNRR şi bugetul

Preşedintele Nicuşor Dan a afirmat, luni, că, în perioada următoare, probabil vor exista ‘turbulenţe’ pe scena politică, însă...

Nicuşor Dan: Probabil că vom intra în turbulenţe politice, însă există consens privind PNRR şi bugetul
PSD va decide prin vot intern dacă îi retrage sprijinul politic premierului Ilie Bolojan
Politic duminică, 19 aprilie 2026, 10:45

PSD va decide prin vot intern dacă îi retrage sprijinul politic premierului Ilie Bolojan

După ultima întâlnire regională în care social-democrații au fost consultați în această privință, președintele Sorin Grindeanu a declarat...

PSD va decide prin vot intern dacă îi retrage sprijinul politic premierului Ilie Bolojan
Ministrul Economiei: Antreprenorii nu cer schimbarea Guvernului
Politic sâmbătă, 18 aprilie 2026, 10:49

Ministrul Economiei: Antreprenorii nu cer schimbarea Guvernului

Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Ambrozie-Irineu Darău, a declarat, vineri, la Târgu Mureș, că mediul de...

Ministrul Economiei: Antreprenorii nu cer schimbarea Guvernului
Ministrul Economiei: programul rabla pentru tractoare, o promisiune fără acoperire
Politic vineri, 17 aprilie 2026, 20:19

Ministrul Economiei: programul rabla pentru tractoare, o promisiune fără acoperire

Ministrul Economiei și Digitalizării Irineu Darău, a vizitat astăzi producătorul de tractoare IRUM din Reghin, care s-a pregătit anul trecut...

Ministrul Economiei: programul rabla pentru tractoare, o promisiune fără acoperire
Politic vineri, 17 aprilie 2026, 20:18

Ministrul Economiei speră că se va găsi o soluție pentru repornirea Azomureș

Ministrul Economiei și Digitalizării Irineu Darău, s-a întâlnit astăzi cu mai mulți antreprenori din județul Mureș, cu care a discutat...

Ministrul Economiei speră că se va găsi o soluție pentru repornirea Azomureș
Politic vineri, 17 aprilie 2026, 15:13

Premierul Ilie Bolojan a anunţat că nu demisionează în cazul în care PSD va decide luni să îi retragă sprijinul politic

România are nevoie să fie condusă. Am obligaţia faţă de ţara noastră să asigur funcţionarea guvernului, a afirmat şeful executivului la...

Premierul Ilie Bolojan a anunţat că nu demisionează în cazul în care PSD va decide luni să îi retragă sprijinul politic
Politic vineri, 17 aprilie 2026, 14:46

Ilie Bolojan: România este în prezent în faza unui început de criză

Premierul Ilie Bolojan a declarat cu puţin timp în urmă, la Radio România Actualităţi, că România este în prezent în faza unui început de...

Ilie Bolojan: România este în prezent în faza unui început de criză
Politic vineri, 17 aprilie 2026, 08:57

Principalii reprezentanţi ai partidelor din coaliţia de guvernare şi-au expus punctele de vedere asupra viitorului executivului

Liberalii nu vor mai face coaliţie cu PSD în cazul în care social-democraţii vor demite guvernul printr-o moţiune de cenzură – a scris...

Principalii reprezentanţi ai partidelor din coaliţia de guvernare şi-au expus punctele de vedere asupra viitorului executivului