România a continuat să importe mai multe bunuri decât a exportat în primele 9 luni ale anului
Publicat de Stan Lucian, 9 noiembrie 2026, 19:02
Datele Institutului Naţional de Statistică arată că deficitul comercial din această perioadă a fost cu 3,6 la sută mai mare decât cel înregistrat în acelaşi interval de anul trecut.
Practic, diferenţa dintre importuri şi exporturi a fost de peste 25 miliarde şi jumătate de euro de la începutul anului până la final de septembrie.
Numai în septembrie, importurile au crescut cu aproape 10 procente față de aceeași lună din 2025, în timp ce exporturile au avansat cu 6,3%. Președintele Asociației Analiștilor Financiar-Bancari din România, Flavius Iacubovici, atrage atenția că deteriorarea balanței comerciale s-au concentrat în trimestrul al treilea și indică probleme de competitivitate a producției interne.
Flavius Iacubovici:
„Cea mai mare deteriorare vine din grupa de mașini și echipamente de transport, adică exact motorul industriei noastre exportatoare. Mai adăugăm și combustibilii cu importuri în creștere de aproape 17% și produsele chimice, unde aici avem cel mai mare deficit structural. Există și vești bune, exporturile de alimente cresc cu aproape 9%, iar deficitul că această grupă sare peste 600 de milioane de euro și același lucru se vede și la produsele prelucrate din metal, lemn cauciuc. Concluzia, din punctul meu de vedere, este simplă, acolo unde avem capacitate de procesare, noi ca și țară câștigăm teren. Deficitul extern nu mai poate fi pus doar pe seama consumului este o problemă de ofertă internă, nu producem suficient din ceea ce folosim, de la energie la bunuri intermediare.”
O altă vulnerabilitate este finanțarea deficitului extern. Flavius Iacubovici observă că investițiile străine directe au scăzut puternic față de anul trecut în timp ce deficitul de cont curent a urcat la aproape 20 de miliarde de euro.
Sursa: RRA



