România, egal cu Ungaria la Mondialele de handbal U18
Publicat de APETRI MARGARETA, 4 august 2026, 09:57
Naţionala feminină de handbal a României, formată din jucătoare sub 18 ani, a terminat, luni seara, la Piteşti, scor 24-24, cu Ungaria, într-un meci din faza grupelor principale ale Campionatului Mondial de junioare, competiţie găzduită de ţara noastră. În următoarea partidă, programată marţi, 4 august, de la ora 18.30, tricolorele vor întâlni Suedia.
România s-a calificat în faza Main Round, după ce s-a clasat pe locul secund în grupa F, în urma Chinei.
32 de echipe naţionale participă, în perioada 29 iulie-9 august, la Campionatul Mondial de handbal feminin, rezervat categoriei de vârstă sub 18 ani, competiţie găzduită de România, la Pitești, Mioveni, Craiova și Râmnicu Vâlcea.
Autor: Valeriu Voaideş