Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Salariul minim pe economie va creşte, din nou, începând cu 1 ianuarie anul viitor

Salariul minim pe economie va creşte, din nou, începând cu 1 ianuarie anul viitor

Publicat de Rotar Mirela, 30 octombrie 2024, 08:09

Salariul minim pe economie va creşte, din nou, începând cu 1 ianuarie anul viitor, de la 3.700 la 4.050 de lei brut, conform discuţiilor dintre Guvern, patronate şi sindicate. Proiectul, aflat de 10 zile în dezbatere publică, ar putea fi aprobat de Executiv în şedinţa de astăzi.

Ultima majorare a salariului minim a avut loc la 1 iulie.

Această majorare, de la 3.700 de lei, cât este în prezent, se va aplica chiar de la 1 ianuarie anul viitor şi va însemna o creştere de 9,46% faţă de luna decembrie. Astfel, iniţiatorii proiectului pus în transparenţă publică arată că această creştere va avea efecte pozitive la nivel social prin stimularea ocupării, reducerea muncii la negru şi creşterea totodată a puterii de cumpărare a salariaţilor, iar de acest demers vor beneficia peste 1.800.000 de salariaţi.

Se apreciază că această majorare va avea efecte pozitive şi asupra ocupării în sectoarele în care există cerere de forţă de muncă şi asta datorită faptului că munca devine mai atractivă pentru anumite categorii de salariaţi, în special femei şi tineri.

Însă, majorarea va atrage după sine şi alte drepturi şi obligaţii, se mai arată în proiect, cum ar fi creşterea contribuţiei pentru persoanele cu handicap neîncadrate şi va determina creşterea punctului de amendă, întrucât acest calcul se raportează la salariul minim. Mai mult, măsura creşterii salariului minim afectează multiple sectoare de activitate, cum ar fi comerţul, transporturile, întreprinderile mici şi mijlocii, unde nivelul salariilor este mai mic faţă de medie, cu influenţă asupra creşterii cheltuielilor cu forţa de muncă.

Tot în şedinţa de astăzi, Guvernul va analiza mai multe acte normative ce vizează combaterea traficului şi a consumului de droguri şi acordarea unui ajutor producătorilor agricoli din domeniul vegetal.

Sursa: RRA

Au fost întrunite condiţiile minime necesare pentru pornirea Unităţii 1 a Centralei Nucleare de la Cernavodă
Economic miercuri, 4 noiembrie 2026, 17:37

Au fost întrunite condiţiile minime necesare pentru pornirea Unităţii 1 a Centralei Nucleare de la Cernavodă

Unitatea 1 a Centralei Nucleare de la Cernavodă va fi resincronizată la sistemul energetic naţional, vineri, 6 noiembrie, după ce, în urma...

Au fost întrunite condiţiile minime necesare pentru pornirea Unităţii 1 a Centralei Nucleare de la Cernavodă
Companiile din România caută angajați în vânzări, logistică și contabilitate
Economic miercuri, 4 noiembrie 2026, 14:04

Companiile din România caută angajați în vânzări, logistică și contabilitate

Potrivit datelor platformei de recrutare eJobs, de la începutul anului au fost publicate peste 170.000 de oferte de muncă, dintre care aproape...

Companiile din România caută angajați în vânzări, logistică și contabilitate
black-friday
Economic luni, 2 noiembrie 2026, 15:12

Românii plănuiesc să cheltuiască mai mult cu aproximativ 7% de Black Friday, în 2026

Românii plănuiesc să cheltuiască mai mult cu circa 7% cu ocazia ediţiei din acest an a ‘Black Friday’, iar peste o treime vizează...

Românii plănuiesc să cheltuiască mai mult cu aproximativ 7% de Black Friday, în 2026
Guvernul a modificat formula de calcul a despăgubirilor pentru fermierii ale căror culturi de porumb și floarea soarelui au fost afectate de seceta din 2025
Economic sâmbătă, 31 octombrie 2026, 13:28

Guvernul a modificat formula de calcul a despăgubirilor pentru fermierii ale căror culturi de porumb și floarea soarelui au fost afectate de seceta din 2025

A fost eliminată aplicarea de două ori a procentajului corespunzător gradului de calamitate, iar sprijinul va fi calculat în funcție de...

Guvernul a modificat formula de calcul a despăgubirilor pentru fermierii ale căror culturi de porumb și floarea soarelui au fost afectate de seceta din 2025
Economic sâmbătă, 31 octombrie 2026, 13:25

Ministerul Finanțelor lansează o nouă ediție Fidelis în noiembrie

Ministerul Finanțelor lansează o nouă oportunitate de investiție pentru populație. În perioada 6-13 noiembrie, se va desfășura cea de-a 11-a...

Ministerul Finanțelor lansează o nouă ediție Fidelis în noiembrie
Economic sâmbătă, 31 octombrie 2026, 10:48

Guvernul a aprobat prelungirea cu trei luni a duratei situației de criză pe piața țițeiului și a produselor petroliere

Guvernul a aprobat prelungirea cu trei luni, până la 1 februarie anul viitor, a duratei situației de criză pe piața țițeiului și a produselor...

Guvernul a aprobat prelungirea cu trei luni a duratei situației de criză pe piața țițeiului și a produselor petroliere
Economic vineri, 30 octombrie 2026, 16:53

România, cea mai mare creștere a prețurilor la energia electrică și gaze din Uniunea Europeană

Preţurile la energia electrică pentru consumatorii casnici au crescut în România cu aproape 52 la sută în prima jumătate a anului față de...

România, cea mai mare creștere a prețurilor la energia electrică și gaze din Uniunea Europeană
Economic vineri, 30 octombrie 2026, 08:00

Guvernul aprobă prima rectificare bugetară din acest an

Guvernul aprobă astăzi prima rectificare bugetară din acest an, cu suplimentări de fonduri pentru sănătate, agricultură, pensii, salarii,...

Guvernul aprobă prima rectificare bugetară din acest an