Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Salvamontiștii vor să se pensioneze la 57 de ani

Salvamontiștii vor să se pensioneze la 57 de ani
Foto: Sursa foto: Facebook . Salvamont Romania-Dispeceratul National Salvamont

Publicat de Rotar Mirela, 27 noiembrie 2023, 14:55

Aceștia fac parte din aceeași categorie de personal din partea medicală sistemului de urgență cu cei de la Serviciul Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare și cu Serviciul de Ambulanță, însă doar SMURD beneficiază de pensionare anticipată.

Șeful Serviciului Național Salvamont, Sabin Cornoiu precizează că la niciun serviciu de urgență uzura oamenilor nu e atât de mare și e biologic periculos ca un salvamontist de 60-65 de ani să urce în munte sau să coboare în peșteră pentru a-și salva semenii:

Cei de la SMURD au condiții speciale, pentru că aparțin de Ministerul de Interne, Ambulanța nu are, pentru că aparține de Ministerul Sănătății, iar Salvamontul, care intervine unde cele două instituții se opresc (atunci când condițiile devin foarte dificile) nu poate beneficia de aceste condiții speciale. Asta pentru că nu putem să lucrăm până la o vârstă atât de înaintată. Avem 280 de salvatori montani angajați, care, dacă s-ar pensiona anticipat, ar pleca (în pensie, n.n.) doar între una și 10 persoane la nivel național, în următorii 20 de ani.

În condițiile în care negocierile cu Comisia Europeană nu mai permit noi profesii în rândul celor cu condiții deosebite de muncă, salvamontiștii români se vor adresa acestui for, cerând o aliniere la modul în care s-a rezolvat problema pensionării anticipate în alte țări europene a serviciilor salvamont.

Între timp, Salvamont România se va alătura demersurilor Serviciului de Ambulanță, aflat în aceeași situație. Salvamontiștii dau asigurări că niciun turist aflat în nevoie nu va fi abandonat, cei 280 de angajați fiind în continuare la datorie.

Autor: Valeriu Russu

Măsuri de siguranță anunțate de MAI
Social sâmbătă, 14 noiembrie 2026, 09:39

Măsuri de siguranță anunțate de MAI

Ministerul Afacerilor Interne precizează că dreptul la întrunire paşnică este garantat de Constituţie, iar rolul forţelor de ordine este de a...

Măsuri de siguranță anunțate de MAI
Starea românului rănit în accidentul de pe Autostrada Trakia din Bulgaria se ameliorează
Social sâmbătă, 14 noiembrie 2026, 09:35

Starea românului rănit în accidentul de pe Autostrada Trakia din Bulgaria se ameliorează

Starea românului rănit în accidentul produs, marţi, pe Autostrada Trakia din Bulgaria se ameliorează, informează unitatea medicală din Burgas...

Starea românului rănit în accidentul de pe Autostrada Trakia din Bulgaria se ameliorează
Pompierii reghineni caută o persoană posibil căzută în pârâul Răstolița, în zona Păstrăvăriei din Călimani
Social sâmbătă, 14 noiembrie 2026, 09:33

Pompierii reghineni caută o persoană posibil căzută în pârâul Răstolița, în zona Păstrăvăriei din Călimani

Căutările au început aseară, dar au fost sistate pe timpul nopții. Acțiunea a fost reluată în această dimineață, informează ISU Mureș....

Pompierii reghineni caută o persoană posibil căzută în pârâul Răstolița, în zona Păstrăvăriei din Călimani
Marinescu (BNR): Corectarea dezechilibrelor macroeconomice trebuie însoţită şi de măsuri care să asigure reluarea creşterii economice
Social vineri, 13 noiembrie 2026, 19:17

Marinescu (BNR): Corectarea dezechilibrelor macroeconomice trebuie însoţită şi de măsuri care să asigure reluarea creşterii economice

România traversează o perioadă de ajustare economică dificilă, consolidarea finanţelor publice trebuie continuată credibil, însă corectarea...

Marinescu (BNR): Corectarea dezechilibrelor macroeconomice trebuie însoţită şi de măsuri care să asigure reluarea creşterii economice
Social vineri, 13 noiembrie 2026, 19:13

Incendiu la un operator economic din localitatea Sâncraiu de Mureș

Din primele informații, incendiul se manifestă într-o cameră tehnică a unui depozit de vopsele, informează Inspectoratul Județean pentru...

Incendiu la un operator economic din localitatea Sâncraiu de Mureș
Social vineri, 13 noiembrie 2026, 18:04

Grav accident rutier în județul Brașov

Accidentul s-a produs în această după amiază pe DN 1, în zona localității Predeal, informează IPJ Brașov. Din primele date, a reieșit că...

Grav accident rutier în județul Brașov
Social vineri, 13 noiembrie 2026, 16:00

De anul viitor, peste 90.000 de mureșeni vor avea servicii de apă potabilă de calitate superioară

O parte dintre ei sunt locuitori ai satelor care nu aveau deloc apă potabilă, iar o parte vor beneficia de servicii îmbunătățite de furnizare a...

De anul viitor, peste 90.000 de mureșeni vor avea servicii de apă potabilă de calitate superioară
Social vineri, 13 noiembrie 2026, 15:49

Reabilitarea unei porţiuni degradate din DN 13 la intrarea în Sighişoara, împotmolită în probleme administrative

Starea degradată a carosabilului de pe Drumul Naţional 13, la intrarea în municipiul Sighişoara dinspre Albeşti, a generat reacţii publice din...

Reabilitarea unei porţiuni degradate din DN 13 la intrarea în Sighişoara, împotmolită în probleme administrative