Foto: savoriurbane.com Sâmbăta Paştelui este ultima zi în care se mai pot vopsi ouă
Legendele creştine leagă simbolul ouălor roşii de patimile lui Hristos. Se spune că atunci când trupul Mântuitorului a fost lovit cu pietre, acestea s-au transformat în ouă roşii.
Răstignirea şi Învierea reprezintă, de fapt, eterna legătură dintre viaţă şi moarte. Aşa cum renaşte natura, în fiecare primăvară, se reia ciclul vieţii. Oul, el însuşi purtător de viaţă devine, astfel, un simbol al regenerării, al purificării şi al veşniciei.
Tradiţia din Ţara Bârsei spune că ouăle de Paşti sunt purtătoare de puteri miraculoase. Ele vindecă boli şi protejează animalele din gospodărie.
Bătrânii din Ţara Făgăraşului spun că cei care ciocnesc se întâlnesc pe lumea cealaltă. Mielul, nelipsit de pe masa de Paşte, reprezintă sacrificial lui Iisus, care s-a jertfit pentru păcatele oamenilor şi a murit asemenea unui miel nevinovat.
Cât despre Iepuraş, acesta este un vechi simbol german, adus pe meleagurile mioritice de către saşii din Transilvania şi reprezintă primăvara, reînnoirea, fertilitatea.
Slujba de la noapte rămâne, însă, momentul cel mai sublim de peste an, al creştinilor.
Obiceiuri păstrate cu sfințenie
Tinerii din Ţara Bârsei, Ţara Făgăraşului, dar şi din ţinutul Rupii mai păstrează, încă, în cea de-a doua zi de Paşte, obiceiul udatului. Tradiţia, împrumutată de la maghiarii din Ardeal, spune că fetele trebuie udate cu apă, în Lunea Luminată, ca să le meargă bine tot anul.
În trecut, băiatul îi spunea alesei: „Să-ţi fie inima curată ca apa! Apa să te ferească de orice boală şi tot lucrul să-ţi meargă ca din apă! ”
În zilele noastre, feciorii au înlocuit apa cu parfum. Fetele care primesc stropitori trebuie să-i cinstească pe aceştia cu ouă roşii, ţuică şi cozonac.
