Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Scrimerii români, la Mondialele de la Budapesta

Radio România Mureș
Foto: Foto: FIE/Bizzi Team

Publicat de MIRELA ROTAR, 16 iulie 2019, 09:04

Întrecerile Campionatului Mondial de scrimă au debutat, luni, în capitala Ungariei, cu calificările individuale la spadă feminin și sabie masculin.

Potrivit Federației Române de specialitate, dintre cele trei spadasine române care au intrat pe planșă, doar Amalia Tătăran(foto) a reușit să acceadă pe tabloul principal, unde este calificată direct și Ana Maria Popescu. Celelalte două reprezentante ale țării noastre, Bianca Benea și Maria Udrea au fost eliminate din competiție, prima fiind învinsă chiar de către Tătăran cu 15-6.

scrima 2

Foto: FIE/Bizzi Team

În primul tur al tabloul de 64, Ana Maria Popescu o va avea ca adversară, joi, pe Lizzie Asis, din Venezuela, iar Amalia Tătăran o va înfrunta pe Katharine Holmes, din Statele Unite ale Americii.

La sabie masculin, toți cei patru sportivi români, respectiv Tiberiu Dolniceanu, Alin Badea, Florin Zalomir și Iulian Teodosiu, și-au asigurat prezența pe tabloul principal, unde vor evolua joi în primul tur.

Marți sunt programate calificările la floretă feminin și spadă masculin.

Valeriu Voaideș

Ruse – Mertens, reeditarea finalei din 2025
Sport joi, 11 iunie 2026, 09:33

Ruse – Mertens, reeditarea finalei din 2025

Elena-Gabriela Ruse (FOTO) va evolua joi, 11 iunie, de la ora 12:00, contra jucătoarei Elise Mertens din Belgia, cap de serie numărul 3, în...

Ruse – Mertens, reeditarea finalei din 2025
Mureşeanul Móréh Tamás, la Cupa Europei la tir cu arcul
Sport miercuri, 10 iunie 2026, 16:04

Mureşeanul Móréh Tamás, la Cupa Europei la tir cu arcul

Sportivul de la CSM Tg.Mureş a participat, recent, alături de lotul national, la Cupa Europei la tir cu arcul, pentru categoria tineret,...

Mureşeanul Móréh Tamás, la Cupa Europei la tir cu arcul
Sârbul Pavle Reljic s-a despărţit de CSM Târgu Mureş
Sport miercuri, 10 iunie 2026, 16:02

Sârbul Pavle Reljic s-a despărţit de CSM Târgu Mureş

Baschetbalistul Pavle Reljic va evolua, în viitoarea ediţie a Ligii Naţionale, la formaţia Rapid Bucureşti. Sârbul, în vârstă de 33 de ani,...

Sârbul Pavle Reljic s-a despărţit de CSM Târgu Mureş
Aproximativ 80 de piloţi sunt aşteptaţi la ediţia a VI-a a Harghita Hill Climb Challenge
Sport miercuri, 10 iunie 2026, 08:57

Aproximativ 80 de piloţi sunt aşteptaţi la ediţia a VI-a a Harghita Hill Climb Challenge

Aceasta este cea de-a treia etapă a Campionatului Naţional de Viteză în Coastă, care se va desfăşura pe drumul judeţean DJ 138A, între zona...

Aproximativ 80 de piloţi sunt aşteptaţi la ediţia a VI-a a Harghita Hill Climb Challenge
Sport miercuri, 10 iunie 2026, 08:48

Turnee de tenis elegante la Tg.Mureș

INTARO Sport anunță că ediția 2026 a turneului internațional de tenis „INTARO Open” va avea loc între 22-27 iunie, la Baza Sportivă INTARO...

Turnee de tenis elegante la Tg.Mureș
Sport miercuri, 10 iunie 2026, 07:43

Jaqueline și Sorana joacă în „optimi”, la Londra

Sorana Cîrstea s-a impus cu 2-1, pe seturi 6-4, 5-7, 6-2, în fața jucătoarei Maddison Inglis din Australia – marți, 9 iunie, în turul...

Jaqueline și Sorana joacă în „optimi”, la Londra
Sport miercuri, 10 iunie 2026, 07:32

România în preliminariile CM de fotbal feminin

România a făcut parte din grupa preliminară C5 a Campionatului Mondial feminin de fotbal din 2027, alături de Republica Moldova și Cipru....

România în preliminariile CM de fotbal feminin
Sport miercuri, 10 iunie 2026, 07:29

Gabriela Ruse, în „optimi” la ‘s-Hertogenbosch

Jucătoarea română de tenis Elena-Gabriela Ruse a învins-o în două seturi, cu 6-4, 7-6 , pe Tamara Korpatsch din Germania și s-a calificat în...

Gabriela Ruse, în „optimi” la ‘s-Hertogenbosch