Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Seară romantică la Sala Radio: Ceaikovski și Liszt

Seară romantică la Sala Radio: Ceaikovski și Liszt

Publicat de Stan Lucian, 27 aprilie 2026, 19:09

O seară plină de romantism și doi invitați de talie internațională la Sala Radio: joi, 30 aprilie, vă invităm să ascultați celebra uvertură-fantezie Romeo și Julieta semnată de Ceaikovski, una dintre cele mai emoționante și mai intense partituri ale repertoriului simfonic, în interpretarea Orchestrei Naționale Radio. În aceeași seară, veți mai asculta și Ceaikovski: Simfonia nr. 4.

Evenimentul va fi dirijat de dirijorul britanic Christopher Ward, care este director muzical al Teatrului și Orchestrei Simfonice din Aachen (Germania). În cadrul aceluiași eveniment, va evolua și pianistul Daniel Ciobanu, care a atras pentru prima dată aprecierea internațională în 2017, la Concursul Arthur Rubinstein din Tel Aviv, unde a câștigat atât medalia de argint, dar și premiul publicului. A fost aplaudat în prestigioase săli de concert din întreaga lume. Daniel Ciobanu este invitat să interpreteze la Sala Radio Liszt: Totentanz pentru pian și orchestră.

Christopher Ward s-a afirmat ca un muzician de mare versatilitate. Prezența sa dinamică, carismatică și convingătoare la pupitru, alături de creativitatea programelor sale, sprijinul acordat muzicii contemporane și inițiativele sale în domeniul educației i-au adus aprecieri din partea criticii și a publicului deopotrivă.

Christopher Ward și-a început parcursul muzical la Universitatea Oxford și la Guildhall School of Music and Drama. Primele colaborări cu Oxford’s Philharmonia & Chorus, Bach Choir și New Chamber Opera au pus bazele carierei sale. A acumulat o experiență valoroasă la International Opera Studio al Operei din Zürich, înainte de a-și face din Germania căminul său artistic, colaborând cu Staatstheater Kassel din 2005.

O experiență importantă a fost și colaborarea sa ca asistent al lui Sir Simon Rattle cu Filarmonica din Berlin, într-o producție cu Das Rheingold de Wagner la Festivalul de la Aix-en-Provence în 2006, colaborare continuată apoi la Berlin și Salzburg.

În 2009, s-a alăturat renumitei Opere de Stat Bavareze în calitate de kapellmeister și asistent muzical al lui Kent Nagano, dirijând numeroase premiere și concerte și colaborând cu Bayerische Staatsorchester și cu studiourile de operă din München și Milano – La Scala.

Ulterior, în 2014, a preluat funcția de prim kapellmeister la Saarländisches Staatstheater, unde a dirijat diverse producții noi, acoperind repertoriul de operă de la barocul lui Rameau, cu Platée, trecând prin lucrări de Weber și Verdi, până la premiera germană contemporană a operei Bluthaus de Haas. Ca dirijor invitat, a apărut la Staatsoper Hamburg, Deutsche Oper am Rhein, Komische Oper, Oper Graz și la Opera de Stat din Praga.

Înregistrările sale pentru casele de discuri Naxos și Capriccio s-au bucurat de apreciere internațională și au primit mai multe nominalizări la Opus Klassik. Acestea includ colaborări cu Rundfunk Sinfonieorchester Berlin, Gürzenich Orchester Köln, ORF Vienna Radio Symphony Orchestra și Deutsche Staatsphilharmonie Rheinland-Pfalz.

Daniel Ciobanu a debutat pe scenele internaționale în 2016, după ce a câștigat medalii de aur la renumitul Concurs Internațional de Pian Unisa din Africa de Sud și la Festivalul Internațional de Pian BNDES din Rio de Janeiro. În 2015, obținuse Marele Premiu, Premiul Publicului și Premiul Orchestrei la Concursul Internațional de Pian al Filarmonicii din Maroc – devenind primul pianist din istoria concursului care a câștigat toate premiile speciale și a fost votat în unanimitate de juriu pentru Marele Premiu.

Printre momentele importante recente se numără întoarcerea sa la Festivalul Enescu cu Rhapsody in Blue de Gershwin alături de Orchestra Simfonică din Anvers și dirijorul Gabriel Bebeșelea. Alături de Omer Meir Wellber și orchestra de la Teatro Massimo din Palermo a interpretat Rhapsody in Blue de Gershwin, a revenit la Filarmonica din Bielefeld cu Rapsodie pe o temă de Paganini de Rahmaninov și la Royal Philharmonic Orchestra pentru concerte la Londra și în turneu. Printre debuturile sale, se numără cele de la Filarmonica din Belgrad, alături de directorul muzical Gabriel Feltz, interpretând Valsul lui Mefisto și Totentanz de Liszt, precum și recitaluri solo la prestigiosul festival de pian Le Piano Symphonique din Lucerna și în stagiunea inaugurală a noii săli de concerte Bechstein Hall din Londra.

În 2025 a fondat Camerata Addixion, alcătuită din 20 dintre cei mai talentați tineri instrumentiști de coarde din cele mai apreciate orchestre din România. Grupul de cameră se cufundă într-un univers sonor neconvențional, în care expresia clasică este transformată printr-o viziune artistică îndrăzneață și contemporană. Deși Daniel Ciobanu se află în centrul orchestrei, aceasta funcționează fără dirijor, într-o formație flexibilă cuprinzând între 12 și 20 de muzicieni care colaborează organic, transformând fiecare spectacol într-un dialog viu și spontan.

Printre momentele importante din cariera sa se numără debuturile cu Filarmonica din Olanda, Orchestra Simfonică Mineria, Tonhalle-Orchester, Volksoper Wien și Orchestra Simfonică Tiroler, precum și concertele de la Festivalul Enescu cu Cameristi della Scala, Orquesta Sinfónica de Castilla y León, Orchestra Simfonică din Israel și Orchestra Națională BBC din Țara Galilor. A debutat, de asemenea, la Royal Festival Hall (Londra) în 2010, iar de atunci a susținut recitaluri solo în săli precum Gasteig din München, Mozarteum din Salzburg, De Bijloke din Gent, Auditorium de Radio France, Salle Cortot, Sala Fazioli din Sacile, Teatro Massimo din Palermo, Ateneul din București, Festivalul Chopin din Duszniki, Teatro Municipal din Rio de Janeiro, Auditoriumul Bronfman din Tel Aviv și Sala Națională de Concerte din Taipei.

Daniel Ciobanu este un vizionar și a creat o platformă internațională inovatoare pentru tinerii artiști, fondând #SharpFestival. Festivalul bienal prezintă nu doar programe de muzică clasică, ci îmbrățișează și alte forme de artă conexe, inclusiv jazz, video-mapping, pictură și dans.

În septembrie 2020 a lansat primul său CD, un disc solo cu lucrări de Prokofiev, Debussy, Liszt și Enescu, care a fost lansat sub marca Accentus. Acesta a primit aprecieri critice remarcabile.

Daniel Ciobanu a început să studieze pianul la vârsta de nouă ani în Piatra Neamț. A obținut burse pentru studiu în Scoția cu Graeme McNaught și, ulterior, cu Aaron Shorr și Petras Geniusas, absolvind Conservatorul Regal din Scoția. Și-a completat studiile la École Normale de Musique Alfred Cortot din Paris și la Universität der Künste din Berlin.

Concertul va fi transmis live pe calea undelor, pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical, dar și live online pe site-urile celor două posturi de radio și prin intermediul aplicației Radio România, disponibilă pe dispozitive Android și iOS.

Biletele se pot achiziționa de la casa de bilete a Sălii Radio (tel. 021.314.68.00). Programul casei de bilete, pe www.salaradio.ro – secțiunea Bilete. Biletele sunt disponibile în sistem online pe www.bilete.ro și în Rețeaua Bilete.ro.

Sursa: Serviciul Comunicare și Relații Publice SRR

Seară de tango la Sala Radio: Analia Selis, Mariano Castro și Big Band-ul Radio România
Radio România joi, 29 octombrie 2026, 13:13

Seară de tango la Sala Radio: Analia Selis, Mariano Castro și Big Band-ul Radio România

Pasiune, nostalgie și ritmuri argentiniene: joi, 5 noiembrie 2026 (19:00), Big Band-ul Radio România, dirijat de Simona Strungaru, vă invită la...

Seară de tango la Sala Radio: Analia Selis, Mariano Castro și Big Band-ul Radio România
Autografe cu violonistul Valentin Șerban la Ateneul Român
Radio România miercuri, 28 octombrie 2026, 15:14

Autografe cu violonistul Valentin Șerban la Ateneul Român

Miercuri, 28 octombrie 2026, de la ora 19:00, va avea loc la Sala Mare a Ateneului Român recitalul susținut de violonistul Valentin Șerban, Artist...

Autografe cu violonistul Valentin Șerban la Ateneul Român
98 de ani de Radio România, sărbătoriți prin muzică la Sala Radio
Radio România luni, 26 octombrie 2026, 13:04

98 de ani de Radio România, sărbătoriți prin muzică la Sala Radio

Vineri, 30 octombrie 2026 (19:00), Sala Radio celebrează 98 de ani de Radio România printr-un concert al Orchestrei Naționale Radio, ansamblu a...

98 de ani de Radio România, sărbătoriți prin muzică la Sala Radio
Corul Academic Radio: Brahms – Iubire, Timp, Destin
Radio România vineri, 23 octombrie 2026, 11:48

Corul Academic Radio: Brahms – Iubire, Timp, Destin

Corul Academic Radio, ansamblul Radio România, invită joi, 29 octombrie (ora 19:00), la concertul Brahms – Iubire, Timp, Destin, o incursiune în...

Corul Academic Radio: Brahms – Iubire, Timp, Destin
Radio România joi, 22 octombrie 2026, 17:12

Funambulia de Dan Dediu, premieră absolută la Sala Radio

Miercuri, 28 octombrie, de la ora 19:00, Orchestra de Cameră Radio propune la Sala Radio un concert ce îmbină creația românească și...

Funambulia de Dan Dediu, premieră absolută la Sala Radio
Radio România marți, 20 octombrie 2026, 19:50

Violonista Maria Marica revine la Sala Radio

Vineri, 23 octombrie (ora 19:00), violonista Maria Marica, câștigătoare a Concursului Internațional George Enescu în 2022, revine la Sala Radio...

Violonista Maria Marica revine la Sala Radio
Radio România marți, 20 octombrie 2026, 15:15

Teatrul Național Radiofonic, prezent în Festivalul Național de Teatru

Teatrul Naţional Radiofonic participă la cea de a 36-a ediţie a Festivalului Naţional de Teatru, desfăşurată la Bucureşti, în perioada 16-25...

Teatrul Național Radiofonic, prezent în Festivalul Național de Teatru
Radio România marți, 20 octombrie 2026, 15:14

Poezia contemporană românească se aude la Radio România Cultural

Radio România Cultural lansează un nou proiect dedicat poeziei românești de astăzi. Poeți din generații diferite își înregistrează...

Poezia contemporană românească se aude la Radio România Cultural