Şefa executivului comunitar, Ursula von der Leyen, va efectua o vizită la Bucureşti, în cadrul unui turneu în regiunea Mării Negre

Publicat de Stan Lucian, 6 noiembrie 2026, 15:54
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, vine luni, la Bucureşti. Conform Comisiei Europene, vizita face parte dintr-un turneu mai amplu în regiunea Mării Negre, în contextul ultimelor atacuri ruseşti cu drone asupra navelor comerciale în apropierea coastei României şi Bulgariei.
Vor fi analizate securitatea la Marea Neagră, precum şi hub-ul pe care România şi Bulgaria trebuie să-l facă funcţional.
Ulterior, Ursula von der Leyen se va întâlni la Varna cu premierul Bulgariei, după care se va deplasa în Turcia, unde va participa la Conferinţa Naţiunilor Unite pe tema schimbărilor climatice.
Sursa: RADOR


