Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, în direct la Radio Tg.-Mureș
Etapa a 15-a din Liga I de fotbal a început vineri, 1 noiembrie, cu meciul FC Viitorul Constanţa – Chindia Târgoviște, scor 3-0. Sâmbătă, 2 noiembrie, s-au disputat două jocuri: Gaz Metan Mediaş – AFC Hermannstadt 1-1 și CFR Cluj – Academica Clinceni 3-0. Duminică, 3 noiembrie, sunt programate alte două partide: FC Voluntari – FC Botoşani (de la ora 16:30) și FCSB – Sepsi OSK Sfântu Gheorghe (FOTO, de arhivă, de la ora 21:00, care va fi transmisă în direct de postul nostru de radio, pe frecvențele de 102,9 și 98,9 FM, dar și on-line la adresa radiomures.ro). Ultimele două întâlniri ale rundei vor avea loc luni, 4 noiembrie: Astra Giurgiu – CSM Politehnica Iaşi (începând cu ora 18:00) și Universitatea Craiova – Dinamo București (de la ora 20:30). Pe primul loc a revenit CFR Cluj, campioana la zi (cu 30 de puncte), urmată de FC Viitorul Constanţa (28 de puncte) și Universitatea Craiova (24 de puncte). Formația din zona noastră, Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, se situează pe locul al 10-lea ( cu 16 puncte).
Septimiu Cioloboc