Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Serile Radio România Muzical 20 cu violonistul Alexandru Tomescu

Radio România Mureș

Publicat de radiomures, 13 martie 2017, 14:35

Radio România Muzical, unicul post românesc dedicat muzicii clasice, împlineşte, în 24 martie, 20 de ani de existenţă.

În colaborare cu Muzeul Naţional Cotroceni, un prim eveniment dedicat acestei aniversări va avea loc joi, 16 martie, de la ora 19:00: recitalul susţinut de violonistul Alexandru Tomescu, unul dintre cei mai cunoscuţi şi apreciaţi muzicieni români ai momentului, interpretul discului de muzică clasică al anului 2016.

Albumul Bach to basics semnat de Alexandru Tomescu a obţinut în cadrul unui proiect organizat de Radio România Muzical, prin vot popular, titlul de Disc de muzică clasică al anului 2016. Albumul a strâns un număr record de 5.546 voturi unice.
În seara de zilei de 16 martie, Alexandru Tomescu va interpreta în Sala Cerchez a Muzeului Naţional Cotroceni, lucrări pentru vioară solo de Bach, repertoriul inclus şi pe Discul de muzică clasică al anului 2016. La finalul recitalului, violonistul va oferi autografe.

Biletele pentru recitalul din 16 martie, sunt disponibile în reţeaua www.eventim.ro. Accesul la Muzeul Naţional Cotroceni este permis, începând cu ora 18:00, prin intrarea aflată vis-à-vis de Grădina Botanică, în baza unui act de identitate.

Înregistrarea recitalului susţinut în 16 martie de Alexandru Tomescu va fi difuzată la Radio România Muzical sâmbătă, 25 martie, de la ora 10:30.

Sponsor: Veuve du Vernay.

Radio România Muzical a început să emită în 24 martie 1997, în Bucureşti. În ultimii 20 de ani, s-a impus ca un reper al calităţii în peisajul media şi cultural, rămânând unicul post de radio românesc clasic, jazz & more. 24 ore pe zi, Radio România Muzical promovează marile valori ale creaţiei româneşti şi universale, în interpretări de marcă, româneşti şi străine. Radio România Muzical este unicul post de radio unde pot fi ascultate, de exemplu, creaţiile lui George Enescu, Paul Constantinescu, Mihail Jora sau înregistrări realizate de Radu Lupu, Dan Grigore, Dinu Lipatti, Ion Voicu, Sergiu Celibidache.

Radio România Muzical este conectat la realităţile scenelor de concert internaţionale prin concertele pe care le preia, în direct sau înregistrat, prin reţeaua Uniunii Europene de Radio şi Televiziune – EBU. La Radio România Muzical pot fi ascultate în direct spectacole puse în scenă la Teatrul Metropolitan din New York, Scala din Milano sau Covent Garden din Londra, alături de concerte din marile festivaluri de la Salzburg, Lugano, Lucerna sau evenimente memorabile, aşa cum a fost, în ianuarie 2017, concertul de deschidere a complexului Elbphilharmonie de la Hamburg.

Radio România Muzical pune la dispoziţia partenerilor săi din Uniunea Europeană de Radio evenimente care au loc în România, unele special organizate pentru stagiunile EBU, aşa cum a fost festivalul Bucureşti, oraş al muzicii din anul 2007.

Radio România Muzical este un promotor al tinerilor muzicieni români de valoare. În 2013, la propunerea Radio România Muzical, violonistul Răzvan Stoica a participat şi a şi câştigat concursul New talent de la Bratislava, o rampă de lansare în viaţa internaţională de concert. Alţi tineri muzicieni propuşi de Radio România Muzical la concursul Concertino Praga au obţinut de-a lungul anilor importante premii. Printre aceştia: violonista Alexandra Bobeico – premiul I (2013), violoncelistul Cornelius Zirbo – premiul al II-lea (2016), violonista Mălina Ciobanu – menţiune (2016), pianistul Cadmiel Boţac – menţiune (2013).

Radio România Muzical transmite în direct şi înregistrează cele mai importante evenimente muzicale româneşti: de la Festivalul internaţional George Enescu, la Stagiunea de marţi seara de la Ateneul Român, dedicată tinerilor muzicieni.

Radio România Muzical este organizator al unor evenimente aparte în peisajul cultural românesc: de la Festivalul Dinu Lipatti din 1999, unde printre protagonişti a figurat celebra pianistă Elisabeth Leonskaja, la Zilele Lipatti din 2010 şi stagiunile de concerte organizate în 2014 şi 2015 la Muzeul Naţional Cotroceni.

Din 2010, Radio România Muzical a organizat pentru prima dată proiectul Ascultă 5 minute de muzică clasică în spaţii neconvenţionale. Astăzi, Ascultă 5 minute de muzică clasică este unul dintre principalele proiecte culturale Radio România, desfăşurat pe două paliere: în şcoli şi în spaţii neconvenţionale (mall-uri, hipermarketuri, sedii de firme, librării, muzee, magazine de mobilă şi bricolaj).

În 2013, Radio România Muzical a organizat prima ediţie a proiectului Votează discul de muzică clasică al anului. Interpreţii discurilor câştigătoare din ultimii 4 ani sunt: violoncelista Laura Buruiană şi pianistul Ferenc Vizi (2013), pianista Alina Azario (2014), pianista Raluca Ştirbăţ (2015), violonistul Alexandru Tomescu (2016).

Radio România Muzical poate fi ascultat în prezent pe două frecvenţe: 104.8 FM (Bucureşti) şi 97.6 FM (frecvenţă regională), ca şi pe stream-ul live de pe site-ul www.romania-muzical.ro şi prin aplicaţiile IOS şi Android. Pe site-ul www.romania-muzical.ro sunt disponibile o arhivă audio extinsă de emisiuni, cronici, interviuri, ştiri, alte 7 stream-uri on demand.

70 de ani de la primele emisiuni în limbile germană și sârbă la Radio Timișoara
Radio România vineri, 4 septembrie 2026, 13:31

70 de ani de la primele emisiuni în limbile germană și sârbă la Radio Timișoara

Radio România Timișoara sărbătorește în acest sfârșit de săptămână, în inima Timișoarei, 70 de ani de la primele emisiuni în limbile...

70 de ani de la primele emisiuni în limbile germană și sârbă la Radio Timișoara
Vinovații de Ilinca Stihi, producție TNR, finalistă la Prix Italia 2026
Radio România joi, 3 septembrie 2026, 15:35

Vinovații de Ilinca Stihi, producție TNR, finalistă la Prix Italia 2026

Producția Teatrului Național Radiofonic, Vinovații de Ilinca Stihi, primește o nouă nominalizare, la Prix Italia, după ce săptămâna...

Vinovații de Ilinca Stihi, producție TNR, finalistă la Prix Italia 2026
Parteneriat pentru educație și prevenție în sănătatea orală
Radio România miercuri, 2 septembrie 2026, 13:38

Parteneriat pentru educație și prevenție în sănătatea orală

Colegiul Medicilor Stomatologi din România (CMSR) și Societatea Română de Radiodifuziune (SRR) au încheiat un acord de parteneriat, dedicat...

Parteneriat pentru educație și prevenție în sănătatea orală
Radio România și Ambasada Austriei / Forumul Cultural Austriac București încheie un parteneriat cultural în perspectiva aniversării a 150 de ani de relații diplomatice între Austria și România
Radio România marți, 1 septembrie 2026, 16:11

Radio România și Ambasada Austriei / Forumul Cultural Austriac București încheie un parteneriat cultural în perspectiva aniversării a 150 de ani de relații diplomatice între Austria și România

Radio România și Ambasada Austriei / Forumul Cultural Austriac București au semnat astăzi, 1 septembrie, un memorandum privind dezvoltarea...

Radio România și Ambasada Austriei / Forumul Cultural Austriac București încheie un parteneriat cultural în perspectiva aniversării a 150 de ani de relații diplomatice între Austria și România
Radio România miercuri, 26 august 2026, 15:42

Vinovații de Ilinca Stihi, producție TNR, nominalizată la Prix Europa 2026

Teatrul Național Radiofonic anunță nominalizarea spectacolului radiofonic Vinovații, scenariu original și regie de Ilinca Stihi, la...

Vinovații de Ilinca Stihi, producție TNR, nominalizată la Prix Europa 2026
Radio România marți, 25 august 2026, 14:22

Atelierul de rostire la microfon, susținut de regizoarea Ilinca Stihi, revine la Gala HOP 2026

În perioada 27-30 august, Teatrul Național Radiofonic (TNR) revine la Gala Tânărului Actor HOP, la Radio România Constanța, cu un nou...

Atelierul de rostire la microfon, susținut de regizoarea Ilinca Stihi, revine la Gala HOP 2026
Radio România luni, 24 august 2026, 17:06

București FM premiază din nou o clasă de gimnaziu

În fiecare an, din 2014, la începutul anului școlar, București FM oferă micilor școlari șansa de a câștiga ghiozdane pline cu rechizite...

București FM premiază din nou o clasă de gimnaziu
Radio România miercuri, 19 august 2026, 14:17

Editura Casa Radio la Concursul Internațional George Enescu 2026

După cum publicul meloman este deja obișnuit, după Festivalul George Enescu 2025, în toamna acestui an urmează alternanța – Concursul...

Editura Casa Radio la Concursul Internațional George Enescu 2026