Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Sindicaliștii de la casele de pensii negociază la această oră cu reprezentanții Ministerului Muncii

Radio România Mureș

Publicat de Rotar Mirela, 29 noiembrie 2023, 12:09 / actualizat: 29 noiembrie 2023, 20:02

Angajații mai multor case de pensii din țară au organizat în ultimele zile proteste spontane și au ieșit în fața sediilor instituțiilor. În Mureș, organizația sindicală nu a inițiat demersuri pentru grevă dar, dacă negocierile de azi nu vor fi favorabile, lucrurile s-ar putea schimba.

Liderul de sindicat Alin Mureșan se află acum la București unde alături de colegii din țară poartă negocieri cu reprezentanții ministerului:

Desigur că avem nemulțumiri, însă noi ne-am afiliat la BNS, suntem separat de Federația Sindicatelor din Ministerul Muncii. Merg în București și vedem ce vom face. Blocul Național Sindical încă nu a inițiat grevă. La noi deocamdată nu există riscul ca pensionarii să nu-și ia pensiile, dar am înțeles că vor avea loc discuții la Ministerul Muncii, și dacă nu obținem ce dorim, atunci probabil vom începe demersurile pentru grevă.

Conducerea Casei Județene de Pensii Mureș spune că a întocmit toate actele pentru ca pensionarii să-și primească banii în această lună, dă asigurări directoarea Eugenia Neagoe:

Eu nu sunt membru de sindicat, dar ca și ordonator terțiar de credite, iau toate măsurile ce țin de limitele mele de competență, așa încât activitatea să nu fie perturbată, Noi,  în teritoriu, am încheiat toate lucrările specifice lunii decembrie, acuma mai trebuie să facem viramentele. Vom vedea dacă va fi cazul, cel puțin până acuma nu s-a întrerupt lucrul la Casa de Pensii Mureș și nu am primit nimic în scris, sindicatul nu m-a informat, adică nu știu nimic oficial.

La Casa de Pensii Brașov activitatea nu este întreruptă și, potrivit conducerii, indiferent de rezultatele negocierilor dintre sindicate și Ministerul Muncii, pensionarii își vor primi banii pe decembrie.

Autor: Valeriu Russu

Calea ferată Brașov-Sighișoara va fi complet electrificată
Social marți, 15 septembrie 2026, 15:00

Calea ferată Brașov-Sighișoara va fi complet electrificată

România a semnat de curând un acord de finanțare de 630 de milioane de euro cu Banca Europeană de Investiții pentru modernizarea căii ferate...

Calea ferată Brașov-Sighișoara va fi complet electrificată
Un bărbat a fost reținut după o altercație într-un spital din Reghin
Social marți, 15 septembrie 2026, 14:08

Un bărbat a fost reținut după o altercație într-un spital din Reghin

Potrivit IPJ Mureș, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Reghin au fost sesizați cu privire la faptul că într-o unitate spitalicească...

Un bărbat a fost reținut după o altercație într-un spital din Reghin
Aproximativ 100  de ciobani din Mureș participă la protestele de la București
Social marți, 15 septembrie 2026, 13:40

Aproximativ 100 de ciobani din Mureș participă la protestele de la București

Crescători de ovine și fermieri din mai multe zone ale țării protestează astăzi, 15 septembrie, în Piața Victoriei din București,...

Aproximativ 100 de ciobani din Mureș participă la protestele de la București
Chiriile au explodat la Tg. Mureș odată cu noul an universitar
Social marți, 15 septembrie 2026, 12:43

Chiriile au explodat la Tg. Mureș odată cu noul an universitar

Liga Studenților atrage atenția că numeroși studenți au avut dificultăți în găsirea unui loc de cazare, odată cu intrarea în reparații a...

Chiriile au explodat la Tg. Mureș odată cu noul an universitar
Social marți, 15 septembrie 2026, 09:23

Crescătorii de ovine şi caprine protestează, azi, în faţa sediului Guvernului

Ei sunt nemulțumiți de gestionarea focarelor de pestă sau variolă ovină şi de măsurile care duc la sacrificarea animalelor şi la interzicerea...

Crescătorii de ovine şi caprine protestează, azi, în faţa sediului Guvernului
Social marți, 15 septembrie 2026, 07:48

Două alerte, azi noapte, în Tulcea

Populaţia din nordul judeţului Tulcea a primit azi-noapte două mesaje RO-ALERT, pe fondul atacurilor ruseşti cu drone asupra porturilor ucrainene...

Două alerte, azi noapte, în Tulcea
Social luni, 14 septembrie 2026, 16:00

40 de dirijori din 20 de țări vin la Târgu Mureș pentru o competiție internațională

Târgu Mureș va deveni, timp de cinci zile, un important punct de întâlnire pentru tinerii dirijori din întreaga lume. În perioada 21–25...

40 de dirijori din 20 de țări vin la Târgu Mureș pentru o competiție internațională
Social luni, 14 septembrie 2026, 16:00

Angajatorii, reticenți în accesarea programelor de ucenicie pentru adulți

Cu toate că ucenicia la locul de muncă a fost legiferată cu aproape 20 de ani în urmă, blocajele legislative și reticența angajatorilor...

Angajatorii, reticenți în accesarea programelor de ucenicie pentru adulți