Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Sindicaliştii din Sănătate pichetează azi Ministerul Sănătăţii şi se pregătesc pentru greva generală, în 15 iunie

Sindicaliştii din Sănătate pichetează azi Ministerul Sănătăţii şi se pregătesc pentru greva generală, în 15 iunie
Foto: Foto: Agerpres

Publicat de Rotar Mirela, 23 mai 2023, 10:29

Sindicaliştii din Sănătate pichetează azi Ministerului Sănătăţii, în data de 8 iunie va avea loc o grevă de avertisment cu întreruperea activităţii timp de două ore iar greva generală este programată în 15 iunie.

Printre revendicările Federaţiei SANITAS se află modificarea proiectului de Ordonanţă de Urgenţă privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, astfel încât să se poată continua angajările în Sănătate şi Asistenţă socială, iar bugetele instituţiilor din cele două sisteme să nu fie afectate.

Sindicaliştii din Sănătate solicită, de asemenea, punerea imediată în aplicare, în integralitatea sa, a Legii nr 153/2017 pentru toţi angajaţii din sistemul de Sănătate şi cel de Asistenţă socială, acordarea salariilor de bază din grilă tuturor angajaţilor şi calcularea tuturor sporurilor prin raportare la salariul aflat în plată.

Totodată, aceştia cer calcularea tarifului orar pentru gărzi prin raportare la salariul aflat în plată, calcularea indemnizaţiei de hrană prin raportare la salariul minim brut pe ţară actual şi finanţarea corectă şi suficientă a instituţiilor din Sănătate şi Asistenţă Socială.

De asemenea, se mai solicită reluarea imediată a negocierilor în vederea semnării Contractului Colectiv de Muncă la nivelul sectorului bugetar Sănătate, finanţarea de la bugetul de stat a voucherelor de vacanţă în Sănătate şi Asistenţă Socială, precum şi stoparea destructurării reţelei medicale proprii a Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii.

Acțiuni pentru siguranța elevilor în Harghita
Social sâmbătă, 24 octombrie 2026, 13:21

Acțiuni pentru siguranța elevilor în Harghita

Polițiștii din Harghita au desfășurat, vineri, 23 octombrie, o serie de activități preventive și de control, în sistem integrat, în școli....

Acțiuni pentru siguranța elevilor în Harghita
Harghita: Pieton mort, după ce a fost lovit de un autoturism
Social sâmbătă, 24 octombrie 2026, 13:18

Harghita: Pieton mort, după ce a fost lovit de un autoturism

Un pieton a decedat, vineri, după ce a fost lovit de un autoturim, pe DN 12A, în comuna Lunca de Sus, județul Harghita Din primele cercetări...

Harghita: Pieton mort, după ce a fost lovit de un autoturism
Polițiștii brașoveni caută vinovații pentru abandonarea a doi câini
Social sâmbătă, 24 octombrie 2026, 13:16

Polițiștii brașoveni caută vinovații pentru abandonarea a doi câini

În urma apariției în spațiul public a unor imagini cu privire la abandonarea a două exemplare canine, în incinta unui adăpost de animale din...

Polițiștii brașoveni caută vinovații pentru abandonarea a doi câini
Brașov: Peste 2 ani de închisoare pentru violență în familie
Social sâmbătă, 24 octombrie 2026, 13:15

Brașov: Peste 2 ani de închisoare pentru violență în familie

Un bărbat de 49 de ani din localitatea Săcele, județul Brașov, a fost condamnat o pedeapsă de 2 ani și 4 luni de închisoare pentru...

Brașov: Peste 2 ani de închisoare pentru violență în familie
Social sâmbătă, 24 octombrie 2026, 13:11

Brașov: Tânăr din Cluj, decedat într-un accident

Un tânăr de 24 de ani din Cluj și-a pierdut viața în urma unui accident rutier petrecut, azi noapte, pe DN 11, între localitățile Lunca...

Brașov: Tânăr din Cluj, decedat într-un accident
Social sâmbătă, 24 octombrie 2026, 13:10

Tânăr din Săcele, arestat pentru agresarea partenerei

Un tânăr de 23 de ani din Săcele, județul Brașov, a fost arestat preventiv, după ce și-ar fi agresat și amenințat partenera. Acesta a fost...

Tânăr din Săcele, arestat pentru agresarea partenerei
Social sâmbătă, 24 octombrie 2026, 11:38

Halloween în Cetatea Sighișoarei

Cetatea medievală din Sighișoara găzduiește, între 30 octombrie și 1 noiembrie, cea de-a doua ediție a festivalului Halloween în Cetate. Au...

Halloween în Cetatea Sighișoarei
Social sâmbătă, 24 octombrie 2026, 11:37

Trei marinari sunt încă dispăruți după incidentul din Marea Neagră

Trei marinari sunt încă dispăruţi după incidentul de ieri, din Marea Neagră, unde o navă sub pavilion străin ar fi fost lovită de o dronă....

Trei marinari sunt încă dispăruți după incidentul din Marea Neagră