Stigmatizarea bolnavilor psihic este un fenomen omniprezent în societatea românească, la toate nivelele, inclusiv în familie.

Aceasta este una din ideile care s-au desprins în urma dezbaterii care a avut loc astăzi la Târgu Mureş, de Ziua Mondială a Sănătăţii Mintale.

Medicii psihiatrii recunosc că persoanele cu tulburări psihice sunt discriminate la toate nivelele în ţara noastră, dar şi în restul ţărilor civilizate.

Chiar şi psihiatrii îi stigmatizează pe aceşti bolnavi, punând un anumit diagnostic sau prescriindu-le anumite tratamente, spune şeful Centrului de Sănătate Mintală Mureş, dr.Mihai Ardelean.

Persoanele bolnave psihic sunt stigmatizate nu numai de societate, ci şi de   familie care, fie nu îi înţeleg, fie vor să scoată un beneficiu de pe urma lor.

Bolnavii psihic sunt discriminaţi pozitiv şi de legiuitor care prevede indemnizaţii pentru aceste persoane,  încurajând astfel stigmatizarea lor, spune sociologul Dorin Suciu.

Specialiştii în domeniu cred că schimbarea mentalităţii populaţiei cu privire la persoanele bolnave psihic se poate face şi prin intermediul bisericii.

Biserica Ortodoxă este  la începutul unui drum de pastoraţie socială, spune preotul ortodox din Târgu Mureş, Gabriel Gabor.

Specialiştii estimează că numărul persoanelor cu afecţiuni psihice se ridică la  jumătate de miliard în întreaga lume, dar mulţi sunt încă nediagnosticaţi.

Ziua Mondială a Sănătăţii Mintale este marcată din anul 2007 în ţara noastră deşi în statele occidentale şi în SUA astel de campanii de conştientizare şi educaţie au început să fie organizate imediat după cel de-al doilea Război Mondial.

Cristina Bulbescu

 

 

Sursa: RTM

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

ACASĂ ÎN ARDEAL cu

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9744RON-0.0012
  • usd 0.1145 1 -0.0002

  • chf 5.0203 1 -0.0003

  • aud 3.0372 1 -0.0073

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Luni încep înscrierile la grădinițe

Rotar Mirela | Citeste articolul

Potrivit calendarului înscrierilor și re...

Pianista japoneză Chiyo Hagiwara va susţ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

În 2023, am aniversat 20 de ani de la de...

Maratonul Resuscitării revine duminică l...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

În 27 mai este Ziua Internațională a Med...

Noul contract-cadru de acordare a asiste...

Stan Lucian | Citeste articolul

Noul contract-cadru de acordare asistenţ...

Stomatologii acuză că nu pot procura ant...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Colegiul Medicilor Stomatologi din Român...

Screening pentru cancerul de piele, la T...

Rotar Mirela | Citeste articolul

De mâine se pot face programări pentru u...

Două popicare mureșene, medaliate la Mon...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Sportivele Janosi Halmagyi Kriszta și Ro...

Parteneri