Studenţi din universităţi europene au simulat rolul de manageri de calitate în industria auto, la UMFST
Publicat de Stan Lucian, 16 septembrie 2026, 18:37
Studenţi din mai multe universităţi europene au participat, la Târgu Mureş, la proiectul internaţional ‘Be a Quality Manager for 5 Days’, organizat de grupul local al European Students of Industrial Engineering and Management (ESTIEM LG Mureş).
Potrivit organizatorilor, parteneriatul tripartit dintre universitate, mediul de afaceri şi organizaţiile studenţeşti a oferit participanţilor o înţelegere aplicată a instrumentelor de management al calităţii utilizate în industrie.
Pe lângă componenta profesională, a arătat UMFST, proiectul le-a permis studenţilor europeni să lucreze în echipe multiculturale, să realizeze schimburi de bune practici şi să interacţioneze cu comunitatea academică din Târgu Mureş.
Sursa: AGERPRES