Eseu: Sub pământ, între frică și tăcere. Dezastrul de la Salină

Publicat de Rotar Mirela, 6 iunie 2025, 11:33 / actualizat: 6 iunie 2025, 12:46

Notă: Acest articol este un eseu, construit pe un scenariu imaginat. Facem precizarea că la Salina Praid nu există niciun pericol real în acest moment

6 iunie: Prefectul județului Harghita, Petres Sándor, dă asigurări că nu există intervenție în subteran și nici nu va exista în viitorul apropiat la Salina Praid. Coborârea în subteran nu se va putea face până când nu se va termina activitatea de expertizare a minei, subliniază prefectul de Harghita. Între timp, sufoziunile din zona minei vechi de la Praid s-au extins în decurs de 24 de ore, dar ele nu pun în pericol activităţile desfăşurate, a transmis Instituţia Prefectului.

Eseu:
PRAID, Harghita – Mai 2025. O zi obișnuită de lucru s-a transformat într-un coșmar pentru mai mulți muncitori din Salina Praid, după ce o porțiune de planșeu s-a prăbușit în subteran. Incidentul a avut loc într-un sector de exploatare industrială, nu în zona de agrement, ceea ce a făcut ca turiștii să nu fie în pericol. Oamenii au fost prinși între straturile de sare, iar echipele de intervenție au lucrat ore în șir pentru a-i scoate la suprafață. Deși nu a fost vorba despre pierderi de vieți omenești, incidentul a ridicat întrebări serioase despre starea infrastructurii din salină și despre siguranța celor care lucrează zilnic acolo. Cei implicați în incident sunt muncitori cu experiență, unii dintre ei lucrând în salină de peste 20 de ani. La fața locului au intervenit echipe de salvatori minieri, SMURD și pompieri. Întrebarea care planează acum asupra autorităților este: de ce s-a ajuns aici? Unii vorbesc despre lipsa de investiții, alții despre uzura naturală a unei structuri vechi de zeci de ani. Cert este că se așteaptă evaluarea completă a salinei și precizările autorităților privin cauzele și cum putea fi evitat dezastrul.

Notă personală

Parajdi Sóbánya – Salina Praid – Salt mine Praid

Salina Praid a fost pentru mine un loc al liniștii. Am vizitat-o de mai multe ori, ca turistă, și am admirat mereu acea biserică ce se afla înăuntru. În adâncurile ei am simțit un calm greu de explicat, iar aerul sărat îmi părea o terapie gratuită și curată. Tocmai de aceea, vestea prăbușirii m-a lovit altfel – ca pe cineva care cunoaște locul nu doar de la televizor, ci din amintiri plăcute.
Acum, în loc de liniștea salinei, e neliniște. Acum, e tăcerea grea a întrebărilor fără răspuns. Cei care lucrează acolo merită mai mult decât noroc – merită protecție, echipamente sigure și respect.

Text: Cîmpean Denisa-Maria, student UMFST