Aproape cinci candidați s-au luptat pentru un loc în această instituție de învățământ.
Concursul de admitere a avut loc duminică, iar viitorii studenți au putut confirma până astăzi, locurile obținute.
La Facultatea de Medicină, ultima medie de admitere, la buget, a fost de 7,95; la Medicină Dentară, 6,16, iar la Medicină Militară, de 7,14.
Rectorul UMFST, dr. Leonard Azamfirei.
Acest lucru s-a întâmplat, probabil, prestigiului în creștere pe care universitatea în are la nivel național. Fiind o concurență foarte mare, sigur că este și așteptarea ca acei candidați care au fost declarați reușiți să fie candidați foarte buni și care să facă față studiilor universitare.
Continuă admiterea la programele facultăților: Inginerie și Tehnologia Informației, Științe și Litere „Petru Maior”, Economie și Drept, unde listele finale, după confirmarea locurilor și contestații, se vor publica în 1 august.
Noul spaţiu expoziţional se află la parterul Clădirii Manutanţei şi prezintă publicului exponate care vorbesc despre istoria şcolii târgumureşene şi a medicinii în general.
Cu prilejul evenimentului de inaugurare au fost prezentate cele mai recente exponate, Diploma de Excelență și distincția „Fibula de la Suseni” acordate Universității și piese reprezentative din sfera colecției existente „Școala de altădată”.
De asemenea, a avut loc vernisajul secțiunilor dedicate medicinei militare și sportului universitar.
Încercăm să redăm cele mai importante elemente pe care le are o Universitate, partea didactică, partea de cercetare deopotrivă, dar am încercat să fim mai fideli cronologic şi să expunem bunurile culturale pe care le deţinem într-o formulă specifică, începând cu înfiinţarea Institutului de Medicină şi Farmacie şi mergând până în zilele noastre.
Cel mai vechi exponat este o carte despre sifilis, din anul 1532, din Colecţia Bibliotecii Universitare, scrisă în limba latină.
45 de locuri pentru anul viitor la Medicină militară, la Târgu Mureș
Foto: UMFST
Publicat de Stan Lucian,
19 ianuarie 2024, 16:42 / actualizat: 20 ianuarie 2024, 10:03
Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie ‘George Emil Palade’ (UMFST) din Târgu Mureş a anunţat, vineri, că pentru anul universitar 2024 – 2025 la programul de studii Medicină militară sunt disponibile 45 de locuri.
Pentru a deveni student la Medicină militară, este necesară parcurgerea unui pas important: recrutarea.
Pentru înscriere, în vederea parcurgerii procesului de selecţie şi admitere, candidaţii trebuie să contacteze Biroul Informare-Recrutare din cadrul Centrului Militar Zonal/Centrului Militar Judeţean de care aparţin cu domiciliul‘, a precizat UMFST Târgu Mureş pe Facebook.
La nivel naţional există 47 de centre de recrutare la care pot apela viitorii candidaţi.
Bobocii de la Medicină Militară din Târgu Mureș au donat astăzi sânge
Foto: Radio Tg.Mures/Cristina Bulbescu
Publicat de Rotar Mirela,
11 septembrie 2023, 16:00
Nevoia de sânge și produse din sânge este permanentă, iar numărul redus al donatorilor îi determină pe medici să facă un nou apel la donare.
La Târgu Mureș au răspuns ”prezent” studenții de la Medicină Militară, care au donat astăzi la Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Târgu Mureș.
Psihologul centrului, Marinela Lazăr:
Azi am avut vizita studenților boboci de la secția de Medicină Militară, care ne-au făcut o surpriză plăcută și au venit în număr foarte și au donat sânge. Sperăm ca exemplul lor să îi mobilizeze pe toți cei care ezită și se gândesc că s-ar putea să fie ceva dăunător pentru sănătate. Noi îi încurajăm și îi invităm să nu ezite și să vină să se convingă singuri. E un gest foarte mic pentru ei, în schimb, extrem de important pentru pacienți.
Numărul donatorilor de sânge din această perioadă este mic, în comparație cu valul de solidaritate pornit după explozia de la Crevedia.
Marinela Lazăr, psihologul centrului,:
Valul a ținut circa o săptămână, prima săptămână după acel accident nefericit, am avut foarte mulți donatori, după care numărul lor a început să scadă. Mai sunt câteva săptămâni până când studenții își vor relua activitatea și ei sunt niște parteneri pe care ne bazăm întotdeauna.
Donatorii de sânge beneficiază de analize gratuite, de o zi liberă în ziua în care donează sânge și primesc 7 tichete de masă pentru fiecare prelevare de sânge.
De 161 de ani, medicii militari români salvează vieți pe front și în spitale
Publicat de Rotar Mirela,
21 august 2023, 11:56 / actualizat: 21 august 2023, 17:41
Azi este celebrată „Ziua Medicinei Militare”. La 21 august 1862, prin Înalt Decret Domnesc, semnat de Alexandru Ioan Cuza, au fost înfiinţate Corpul Ofiţerilor Sanitari ai Armatei şi Direcţia Generală a Serviciului Sanitar Român.
Este actul prin care se oficializează medicina militară, iar învățământul universitar s-a adaptat pe parcurs pentru pregătirea acestor specialiști.
Mun. Târgu Mureș, alături de București, este unul din cele două centre medicale din România care școlarizează medici militari. Secția de pregătire medico-militară Târgu Mureș s-a înființat în data de 21 mai 1990.
Rectorul Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie ”George Emil Palade” Târgu Mureș, dr. Leonard Azamfirei:
Sunt studenți bine selecționați, care fac parte din generația de aur a universității. Pe lângă componenta de pregătire medicală care are rigoarea bine-cunoscută la Târgu Mureș, ei au și o componentă de pregătire militară, care le dă o disciplină suplimentară, le dă rigoare în ceea ce fac, și reprezintă diferențierea, pe de o parte, dar și modelul, pe de altă parte, pentru studenții universității.
Studenții la medicină militară sunt printre cei mai buni studenți ai universității. Ei urmează integral cursurile UMFST și, în paralel, urmează și modulul de pregătire medico-militară din Institutul Medico-Militar:
Formarea medicilor militari începe din momentul admiterii în Institutul Medico-Militar, candidații provenind din colegii militare și licee civile.
După absolvirea a 6 ani de studiu pentru specializările medicină, medicină dentară și respectiv 5 ani pentru farmacie, viitorii medici militari trebuie să susțină examenul de licență.
Absolvenții Institutului Medico-Militar pot concura la examenul de rezidențiat pe locurile scoase la concurs de Direcția Medicală a Ministerului Apărării Naționale pentru diferite specialități.
Peste 2.400 de studenți încep astăzi primul an la UMFST Târgu Mureș
Foto: Foto: Radio Tg.Mures/Raluca Creț
Publicat de Rotar Mirela,
19 septembrie 2022, 15:00 / actualizat: 19 septembrie 2022, 18:18
Anul universitar nou la Universitatea de Medicinā, Farmacie, Stiinte si Tehnologie “George Emil Palade” din Târgu Mureș s-a deschis astăzi printr-o ceremonie organizată la Palatul Culturii.
Aproape 2400 de studenti se alāturā colegilor care deja au fācut din universitate o a douã casā.
UMFST derulează 35 de programe de licentā, 27 de programe de masterat și mai multe studii doctorale.
La programele de Medicinā în limba englezā sunt înmatriculati aproape 1400 de studenti internationali, a menţionat rectorul UMFST, dr. Leonard Azamfirei:
Pentru prima dată deschidem, practic, anul universitar în 3 locații diferite. Locația centrală, cea bine cunoscuta, în acest oraș unde își are sediul universitatea, cu programe clasice, cu programe noi, și mă refer aici la programele de chimie medicală, chimie tehnologică și, aș spune eu, rămâne nou programul de arhitectură în limba engleză. În egală măsură deschidem, în zilele următoare, anul universitar la extensia universității din Hamburg, unde în acest an avem 522 de studenți. Al treilea loc în care deschidem anul universitar este extensia noastră recentă, copilul cel mai mic de la Bistrița, unde vom deschide programul de asistență medicală generală.
Prezent la festivitatea de deschidere a anului universitar, ministrul Apărării Naționale, Vasile Dîncu, le-a vorbit studenților despre importanța modelelor și despre importanța muncii și a ambiției pentru succesul în viață:
Una dintre funcțiile universității este aceea de a crea în societate mai multă încredere, mai multă socialitate, legături mai puternice între oameni. O parte din această încredere cred că poate fi generată și prin exemplul profesorilor, prin modele. Fără modele aspiraționale pozitive, cred că drumul este mai greu spre modernizarea României. Cred că pierdem o parte din timpul nostru prin pesimism, prin retragere din spațiul public, prin retragere din competiție, printr-o formă în care nu găsim energia visului, energia speranței, energia motivațională care să ne ducă mai departe.
În această după amiază se deschid cursurile și la noua extensie de la Bistrița-Năsăud, unde există 100 de locuri de asistență medicală generală.
Ministrul Apărării la UMFST Tg.Mureş: în viitor va crește numărul de locuri la Medicină Militară
Foto: Foto: Radio Tg.Mures/Raluca Creț
Publicat de Rotar Mirela,
19 septembrie 2022, 11:39 / actualizat: 23 septembrie 2022, 20:13
Prezent la festivitatea de deschidere a anului universitar la Târgu Mureș, ministrul Apărării Naționale, Vasile Dîncu, le-a transmis un mesaj de încurajare studenților Universității de Medicină, Științe și Tehnologie ”George Emil Palade”.
Ministrul s-a adresat în primul rând studenților de la Medicină Militară, al căror rol devine tot mai important în contextul conflictelor militare internaționale.
Vasile Dîncu a precizat că, în viitor, importanța medicinei militare va crește la nivelul Ministerului Apărării, și că va fi un număr mai mare de locuri dedicate în universitățile de medicină:
Medicina operațională sau medicina de front, cum o mai numesc unii, este deosebit de importantă atât în ceea ce privește strategia noastră de apărare, dar și în ceea ce înseamnă modul în care medicina militară acționează în vremuri pașnice, în vremuri civile, cum s-a întâmplat în perioada COVID, de exemplu. De aceea, vreau ca în viitor să câștige importanță în cele 11 spitale militare pe care le avem în acest moment. Pregătirea pe care o au medicii militari de aici este una excepțională, la cele mai înalte standarde, și vom multiplica numărul de locuri în viitor, atât pentru specializări medicale propriu-zise, cât și pentru alte zone care sunt anexe sau conexe medicinei militare.
La UMFST Târgu Mureș se pregătesc în acest moment 198 de studenți militari, dintre care 30 pășesc pentru prima dată pe treptele universității.
Este primul jurământ depus de ”bobocii” Institutului Medico-Militar de la Târgu Mureș, cea mai căutată specializare a Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie ”George Emil Palade” din Târgu Mureș.
Rectorul Universității, dr. Leonard Azamfirei, a subliniat noblețea acestei meserii, care implică multă dăruire și devotament:
Târgu Mureșul, alături de București, este unul din cele două centre medicale din România care școlarizează medici militari. Secția de pregătire medico-militară Târgu Mureș s-a înființat în data de 21 mai 1990. Așadar, de peste 31 de ani, Institutul Medico-Militar, Secția de Pregătire Medico-Militară și Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie ”George Emil Palade” din Târgu Mureș oferă un învățământ militar, aș spune, la cele mai înalte standarde tinerilor care își doresc să îmbrățișeze profesia de medic militar, profesie care și-a arătat acum, mai mult ca oricând, rolul în sprijinirea sistemului medical și importanța în societate.
Studenții de la medicina militară din Târgu Mureș au fost prezenți la toate acțiunile mari de vaccinare, și s-au prezentat ca voluntari la DSP pentru realizarea anchetelor epidemiologice.
Revine Leonard Azamfirei:
Au abordat lucrurile natural, cu responsabilitate, și-au îndeplinit obligațiile, atât cele profesionale, universitare, cât și cele militare, s-au vaccinat, au respectat regulile, au fost prezenți la acțiunile noastre de susținere a luptei anti-COVID.
Următorul jurământ al tinerilor medici militari va fi peste 6 ani, atunci când vor depune jurământul medical.
Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie ‘George Emil Palade’ din Târgu Mureş a anunţat doar 15 locuri pentru admiterea la medicină militară, pentru anul universitar 2020-2021.
Asta în condițiile în care Institutul Medico-Militar a aprobat o cifră de şcolarizare totală la nivel naţional de 48 de locuri, faţă de 126 de locuri câte au fost aprobate pentru anul universitar 2019-2020.
Astfel, din totalul de 48 de locuri repartizate la nivel naţional, 31 de locuri sunt la specializarea Medicină generală, la Universitatea de Medicină şi Farmacie ‘Carol Davila’ din Bucureşti şi 15 la Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie ‘George Emil Palade’ din Târgu Mureş.
Pentru în anul universitar 2020-2021, Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie (UMFST) din Târgu Mureş a anunţat că oferă candidaţilor un număr de 3.828 de locuri la buget şi la taxă la domeniile de licenţă, masterat şi doctorat, iar înscrierile se vor realiza online în perioada 13 – 22 iulie 2020.
‘Absolvenţii de liceu vor avea la dispoziţie 1.367 de locuri la buget, 895 de locuri finanţate din bugetul universităţii şi 1.566 de locuri cu taxă. Din numărul total de locuri bugetate, în funcţie de opţiunile existente, se vor aloca: locuri pentru pentru rromi (3 locuri la studii de licenţă şi 2 locuri la studii de master), locuri pentru absolvenţii de licee situate în mediul rural (25 de locuri la studii de licenţă). Examenul de admitere în ciclul universitar de licenţă pentru programele Medicină, Medicină Dentară şi Farmacie se va desfăşura prin metoda tradiţională (on-site), în data de 26 iulie 2020, cu respectarea cu stricteţe a măsurilor de distanţare fizică şi de protecţie a candidaţilor’, a arătat UMFST Târgu Mureş, într-o postare pe site.
Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie din Târgu Mureș organizează, între 17 martie – 19 mai 2019, pregătire sportivă și consiliere nutrițională pentru candidații la Medicină Militară.
Activitățile, coordonate de conf. dr. Adela Bădău se vor desfășura în campusul UMFST Târgu Mureș în zilele de duminică între orele 10.00 și 12.00:
Pe lângă pregătirea teoretică, în acest an vom continua activitatea de pregătire fizică, respectiv inițierea viitorilor candidațior în cele două probe, și anume traseul aplicativ care are numeroase elemente din gimnastica de bază și jocuri sportive și atletism și, probă introdusă în acest an, rezistență pe 2000 de metri. Ca și noutate, vrem ca acestor viitori candidați să le dăm sugestii de dietă și obiceiuri alimentare. Această parte de consiliere va fi realizată de către specialiștii de la catedra de Nutriție.”
Pentru anul universitar 2019-2020, la Catedra de Pregătire Medico-Militară de la UMFST Tîrgu-Mureș sunt scoase la concurs 56 locuri, dintre care 50 pentru Ministerul Apărării Naţionale și 6 pentru Ministerul Afacerilor Interne.
70 de studenți în anul I ai Catedrei de Pregătire Medico-Militară Tîrgu Mureş din cadrul Institutului Medico-Militar București au depus astăzi jurământul militar. Festivitatea a avut loc în incinta Cetăţii Medievale din Tîrgu Mureş.
Aproape jumătate dintre boboci sunt fete. Pentru prima dată există și linie de predare în limba engleză, la care au fost admiși 12 tineri:
Părinții studenților veniți din toate colțurile țării au asistat cu emoție la depunerea jurământului militar:
Anul acesta la UMFST Tîrgu Mureș, în cei 6 ani de studii, învață medicină militară aproximativ 150 de tineri.
Deschiderea anului universitar, un moment istoric la Tîrgu Mureș
Foto: Foto: Radio Tg.Mures/Cristina Bulbescu
Publicat de Corina Muntean,
1 octombrie 2018, 14:00 / actualizat: 7 octombrie 2018, 12:58
Aproape 11.000 de studenți învață în acest an la noua universitate UMFST din Tîrgu-Mureș, realizată prin fuziunea universităților de Medicină și Farmacie și ”Petru Maior”. Aproape 70 de programe de studii și 1.300 de angajați are consorțiul universitar, doar în conducerea acestuia fiind 20 de cadre didactice. De asemenea, anul acesta numărul studenților la Medicină Militară s-a dublat și a fost introdus programul de Medicină Militară în limba engleză.
Tîrgu-Mureș și București devin, astfel, cei doi poli de pregătire medico-militară din România, a precizat rectorul Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie (UMFST) din Tîrgu-Mureș, prof.univ.dr. Leonard Azamfirei:
Trăim un moment astăzi pe care îl putem considera istoric pentru această zonă în care trăim. E un proiect care a ajuns la maturitate, momentul în care două universități mureșene UMF Tg. Mureș și Universitatea ”Petru Maior” devin nu o universitate târgumureșeană ci o universitate cu potențial de dezvoltare pentru a putea intra în rândurile universităților europene. Declar deschis anul universitar 2018-2019.”
Fosta universitate ”Petru Maior” vine cu o zestre semnificativă în UMFST, precizează protectorul instituției, prof.univ.dr. Călin Enăchescu:
Ca să folosesc un mod metaforic de a vorbi, momentul creării consorțiului a fost momentul logodnei dintre cele două universități iar momentul maturității și al deciziei, căsnicia, este momentul când s-a realizat fuziunea. Și ca în orice căsnicie, mă simt dator să amintesc faptul că venim cu o zestre destul de importantă: 19 programe de licență, 17 programe de master, 4 domenii de doctorat, 12 centre de cercetare.”
Anul acesta este unul istoric și datorită aniversării Centenarului, a subliniat șeful Direcției Medicale a Ministerului Apărării Naționale, general de brigadă, dr. Ionel Oprea:
În calitate de medic șef al Armatei Române și de general al Armatei Române, vă rog să-mi permiteți să mă înclin cu pioșenie în fața instituției dumneavoastră, care are o recunoaștere largă și meritată la nivel național și internațional. Începem un an academic încărcat de evenimente istorice, unul cu impact național, anul Centenarului. E prima serie de studenți militari, specializare medicină în limba engleză, aici, la Tîrgu-Mureș. ”
Proiectul fuziunii celor două universități a pornit în urmă cu 5 ani, iar anul viitor UMFST are șansa de a deveni una din cele 20 de universități europene, susține prefectul județului Mureș, Mircea Dușa:
Prin fuziunea celor două universități s-a creat o universitate puternică, foarte apreciată în țară și pe plan internațional și aveți toate șansele să deveniți o universitate europeană. Așa după cum știți, se va lansa anul viitor acest program de către Uniunea Europeană și cred că îndepliniți toate condițiile pentru a deveni una din cele 20 de universități europene care doresc să pregătească tineri ce pot presta servicii în toate statele Uniunii Europene.”
Scopul constituirii consorțiului îl reprezintă conlucrarea universităților partenere pentru ridicarea nivelului cercetării științifice și a activității didactice pentru prestigiul internațional și pentru clasificarea lor în categoria universităților de referință în Europa.
Cu toate acestea, reprezentanții liniei cu predare în limba maghiară nu au participat la deschiderea anului universitar. Primarul Municipiului Tîrgu-Mureș, dr. Dorin Florea, crede că gestul lor este greșit:
Faptul că colegii noștri maghiari nu sunt aici e numai o greșeală tactică. Dar, sunt eu în locul lor și vă garantez că orașul reprezintă într-adevăr arealul în care și românii și maghiarii pot (conviețui), dacă înțeleg că este o bătălie pentru așezarea valorilor și pentru orașul pe care vrei să-l proiectezi pe viitor, moftul lor este cu atât mai puțin înțeles.”
Deschiderea anului universitar a fost un moment cu totul special pentru boboci care au fost copleșiți de emoție, inclusiv studenții europeni prezenți anul acesta la Tîrgu-Mureș:
Pe parcursul zilei de astăzi au mai fost organizate deschideri festive la facultățile de Economie și Drept, Inginerie și la Facultatea de Științe și Litere din cadrul UMFST Tîrgu-Mureș.
Ziua se va încheia cu un eveniment grandios multicultural, Ziua Națiunilor, pe esplanada din fața clădirii centrale a UMF, prilej cu care vor fi arborate steagurile țărilor de origine ale studenților internaționali care învață și se formează ca oameni și profesioniști în centrul universitar Tg. Mureș.
UMF Tîrgu Mureș scoate, în premieră, la concurs 20 de locuri la Medicină Militară în limba engleză, în sesiunea din septembrie, după ce 40 de locuri alocate inițial la sesiunea din luna iulie nu s-au ocupat.
Înscrierea candidaților la examen va fi făcută exclusiv online, în perioada 3 – 5 septembrie, iar prima probă eliminatorie de testare a cunoștințelor de limba engleză, va avea loc în data de 6 septembrie.
Doar candidații declarați admiși vor putea participa la proba de admitere din 7 septembrie, metodologia de admitere fiind identică cu cea din sesiunea de admitere iulie, inclusiv bibliografia de examen.
Rectorul UMF Tîrgu-Mureș, Leonard Azamfirei, crede că aceste locuri se vor ocupa fără probleme dată fiind noutatea profilului, dar și oportunitățile de carieră:
Practic, ei vor deveni, la terminarea facultății, ofițeri cu studii făcute în limba engleză. Vor fi apți pentru a lucra ca medici oriunde în lume, în teatrele de operațiuni în interacțiune cu bolnavi, cu militari în oricare zonă de pe acest glob. Cu siguranță se vor ocupa aceste locuri pentru că este un profil nou, tentant, și până la urmă limba engleză este o limbă la care toți aderă în acest moment pentru că le oferă mai multe oportunități în afară.
Recrutarea viitorilor studenți la Medicină Militară în limba engleză se face în perioada 13-24 august la centrele militare județene. Probele de selecție constau în testare psihologică, parcurgerea unui traseu utilitar aplicativ și susținerea unui interviu de evaluare finală.
Aproape 100 de locuri au fost alocate în acest an de Ministerul Apărării Naționale la Medicină Militară din Tîrgu-Mureș pe care s-au înscris 125 de candidați.
Locurile alocate din acest an sunt de cinci ori mai multe față de anii precedenți.
La UMF Tîrgu-Mureș funcționează Catedra de Medicină Militară de 28 de ani, singura Universitate de Medicină care mai pregătește medici ofițeri fiind ”Carol Davila” din București.
Ministerul Apărării Naționale a aprobat organizarea, în data de 7 septembrie 2018, a unei noi sesiuni de admitere pentru ocuparea a 20 de locuri repartizate Institutului Medico-Militar, în cadrul Universității de Medicină și Farmacie din Tîrgu Mureș, specializarea Medicină – limba engleză.
Înscrierea candidaților la examen va fi exclusiv online, în perioada 3 – 5 septembrie 2018, iar data examenului va fi 7 septembrie 2018.
Metodologia de admitere va fi identică cu cea din sesiunea de admitere iulie 2018, inclusiv bibliografia de examen.
Testarea cunoștințelor de limba engleză va avea loc în data de 6 septembrie, la sediul UMF Tîrgu Mureș, cu rezultatul admis/respins.
Sunt sudenți în anul IV la Catedra de perfecționare medico-militară a Institutului Medico-Militar.
Tinerii, care vin din mai multe zone ale țării, studiază la Universitatea de Medicină și Farmacie din Tîrgu-Mureș.
De astăzi sunt studenți-ofițeri sublocotenenți, urmând ca la finalul celor 6 ani de studii să obțină diploma de licență.
Ceremonia militară de înaintare în grad a promoției, denumită a ”Centenarului Marii Uniri”, a avut loc la Garnizoana Tîrgu-Mureș.
La festivitate a participat și rectorul UMF Tîrgu-Mureș, Leonard Azamfirei, care a anunțat că numărul total al studenților de la medicină militară de la Tîrgu-Mureș se va dubla, probabil, anul viitor:
În urmă cu două zile, au devenit studenți la medicină militară Tîrgu-Mureș încă 59 de studenți ceea ce înseamnă că la proxima noastră întâlnire, probabil, numărul studenților militari care este astăzi va fi aproape dublu. Este pentru noi o speranță că veți deveni ofițeri foarte buni dar și medici foarte buni.
La UMF Tîrgu-Mureș au fost alocate anul acesta 100 de locuri bugetate pentru Medicină Militară, cele mai multe de până acum. Au fost înscriși 125 de candidați, iar 59 dintre ei au fost declarați admiși. Restul locurilor au fost redistribuite la Medicină Generală, cu taxă.
Alți 33 de studenți mediciniști au devenit astăzi ofițeri sublocotenenți la catedra de perfecționare medico-militară de la București, toți cei 42 de studenți fiind pregătiți pentru nevoile Armatei Române și pentru celelalte structuri din sistemul de apărare.
Jurământul lui Hipocrate rostit trilingv pe ploaie torențială, vineri seară la Tg. Mureș
Foto: Foto: Cristina Bulbescu
Publicat de Corina Muntean,
15 iunie 2018, 20:51 / actualizat: 20 iunie 2018, 11:35
”Generația CENTENAR” a UMF Tîrgu-Mureș a demonstrat că este cu adevărat deosebită. Cei 907 absolvenți ai universității au rostit cu toată forța jurământul care îi consacră acum ca medici absolvenți.
Ei au jurat să apere viața cu orice preț în ropotele unei ploi torențiale.
Absolvenții de la Medicină Militară nici nu au avut măcar umbrele, regulamentul interzicând acest lucru:
Prezentă la festivitatea de absolvire de la Tîrgu-Mureș, ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a fost extrem de impresionată de eveniment :
A fost un moment extraordinar de emoționant pe care mulți cred că și l-ar dori să-l vadă măcar o dată în viață. Îmi doresc să punem, cu adevărat, pacientul în centrul atenției noastre a tuturor și cred că am făcut câțiva pași în acest sens. Uitați-vă doar la moleculele nou introduse pentru pacienții cu boli rare, pentru pacienții bolnavi de cancer. Sunt foarte multe lucruri de făcut dar împreună putem să schimbăm lucruri și mentalități.”
În această seară, după festivitatea de absolvire, ministrul Sorina Pintea a făcut o vizită de lucru la UMF pentru o serie de discuții cu reprezentanții universității.
De asemenea, a anunțat că mâine dimineață va ajunge și la Spitalul Județean de Urgență din Tîrgu-Mureș.
Universitatea de Medicină și Farmacie din Tîrgu Mureș anunță că va oferi un avantaj candidaților care vor susține admiterea la Medicină Militară în cadrul Facultății de Medicină. Aceștia vor beneficia, în premieră, de pregătire sportivă.
Decizia a fost luată de conducerea Universității ca urmare a numărului mare de candidați care sunt respinși anual la proba sportivă, explică dr. Adela Bădău, șeful disciplinei educație fizică și sport din cadrul UMF:
Un avantaj pentru viitorii candidați să facă o pregătire specializată mai ales pe partea de tehnică ca și parte eliminatorie înainte de exemenul scris. Să venim în întâmpinarea lor pentru a se putea pregăti, fiindcă din ce știm noi 70% din candidați pică la proba de aptitudini sportive.”
Activitățile de pregătire sportivă vor fi organizate în perioada martie – aprilie, în zile de duminică. Durata unei ședințe va fi de două ore. Astfel, profesorii vor căuta să-i ajute pe tineri acolo unde întâmpină probleme , spune prof. dr. Adela Bădău:
Ne vom aduna la sala Pongratz, ne vom organiza, la început vom da o testare, vom începe să lucrăm separat elementele. Ne vom axa foarte mult pe acele elemente de gimnastică acrobatică și apoi vom face tot traseul ca să vedem un pic ce putem îmbunătăți și copiii să evolueze cât mai mult pentru a putea lua acea probă de aptitudine fizică.”
O altă veste este că a fost suplimentat la 100 numărul de locuri la Medicină Militară.
Pentru a fi studenți la acest program, candidații trebuie să treacă trei etape: recrutarea, selecția și admiterea, iar pregătirea sportivă face parte din etapa de selecție. Avantajele studenților la Medicină Militară sunt: școlarizare, cazare, hrană și asistență medicală gratuită, o soldă lunară începând cu primul an de studiu și burse ERASMUS+ la universităţi din străinătate.
Secretarul de stat pentru politica de apărare, planificare şi relaţii internaţionale din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, Mircea Duşa, a declarat astăzi la Tîrgu Mureş, că studenții militari ar putea fi cazați într-un cămin al Ministerului.
În prezent, cei care urmează medicina militară sunt cazați la un cămin al Universității de Medicină și Farmacie.
O altă variantă ar fi preluarea unor cămine de la Universitatea „Petru Maior”, a explicat Mircea Dușa.
Începem demersurile să realizăm un cămin al Ministerului Apărării Naționale pentru studenții militari de la UMF, un cămin modern, un cămin dotat cu săli de studiu pentru partea care înseamnă instruire militară, cu sală de mese, bloc alimentar și tot ce este necesar pentru ca studenții noștri să se pregătească în condiții deosebite. Sigur că sunt mai multe variante, le-am discutat, o să hotărâm săptămâna viitoare, o variantă ar fi să realizăm un cămin nou, o altă variantă ar fi să preluăm cele două cămine noi de la Universitatea Petru Maior, unul este finalizat, iar cealaltă clădire este în roșu, putem să finalizăm oricând lucrările.”
Tinerii care urmează medicina militară la UMF Tîrgu Mureș beneficiază de cazare gratuită, iar masa le este asigurată la sediul brigăzii pentru operațiuni speciale.
Ministrul Liviu Pop a precizat astăzi, că este vorba universitățile de medicină din Tîrgu-Mureş şi Bucureşti, pentru care se va finanţa numărul maximum de locuri pe care acestea le pot înfiinţa.
Liviu Pop a anunțat că se va întâlni, în această după amiază, cu rectorul UMF Tg. Mureș, Leonard Azamfirei:
Aşa cum ne-am angajat, este nevoie de un număr mai mare de locuri pentru medici militari. În funcţie de capacitatea de şcolarizare pe care o are Universitatea, voi acorda finanţare pentru numărul maxim de locuri pentru pe care ei pot să îl facă pentru medicina militară. Acelaşi lucru îl vom face şi pentru Universitatea din Bucureşti, unde există deschidere pentru această specializare, fapt pentru care, faţă de anul trecut, cred că vom dubla numărul de locuri pentru medicina militară. Am avut o discuţie şi cu ministrul Apărării Naţionale, Mihai Fifor, care consideră că ar fi foarte bine dacă s-ar finanţa în jur de 100 de locuri. Eu am spus că putem şi peste 100, dacă universităţile au capacitatea. Ministerul de interne spunea că are un deficit de aproape 400 de locuri în zona aceasta. Şi atunci dacă noi, anul acesta, finanţăm 100 de locuri şi an de an vom finanţa minim 100, acoperim acest deficit de cadre medicale, nu numai pe zona de medicină militară, ci şi pe alte zone.”
Ministrul Educației a precizat că proiectul de act normativ privind medicii militari este în dezbatere publică.
Liviu Pop a adăugat că are în vedere creșterea numărului de locuri în domeniile inginerie, informatică şi a numărului de profesori pentru învăţământul preuniversitar.
Ministrul Apărării Naționale, Mihai Fifor, a dispus dublarea numărului de locuri pentru formarea medicilor militari, în urma analizelor privind resursa umană specializată în domeniul medico-militar.
În cazul în care cele două catedre ale Institutului Medico-Militar, Bucureşti şi Tîrgu-Mureş, nu vor putea asigura formarea celor 100 de medici militari, atunci se va lua în calcul colaborarea şi cu alte centre universitare de prestigiu din România.
Rectorul Universității de Medicină și Farmacie din Tîrgu-Mureș, Leonard Azamfirei, a declarat că universitatea este capabilă să școlarizeze mai mulți studenți la medicină militară:
Este o decizie foarte potrivită, în ultimii ani, UMF Tîrgu-Mureș a militat insistent pentru creșterea numărului de locuri la medicina militară în centrul universitar Tîrgu-Mureș, unde medicina militară are o tradiție îndelungată. Noi putem asigura atât pregătirea atât medicală, cât și cea secundară, pregătirea militară pentru că studenții care sunt la medicină militară sunt în egală măsură studenți ai secției civile. Creșterea numărului de locuri va întări departamentul de medicină militară iar noi avem tot ce trebuie, administrativ vorbind, ca să susținem acest demers.”
UMF Tîrgu-Mureș a scos la concurs în acest an universitar 20 de locuri pentru medici militari.
UMF Tîrgu-Mureș a sărbătorit, astăzi, 25 de ani de medicină militară
Publicat de radiomures,
28 mai 2015, 10:32 / actualizat: 28 mai 2015, 16:47
Momentul a fost marcat printr-un ceremonial militar organizat de dimineață în centrul orașului și s-a încadrat în șirul evenimentelor care marchează 70 de ani de la înființarea UMF.
Au fost prezenți studenți de la medicina militară, militari, veterani de război și membrii ai Universității și ai autorităților publice.
La eveniment a participat și ministrul Apărării Naționale, Mircea Dușa, care a subliniat contribuția universității tîrgumureșene pentru dezvoltarea medicinei în România.
Alături de efectivele Garnizoanei Tîrgu Mureş, la ceremonie au participat militari şi fanfara Regimentului 30 Gardă „Mihai Viteazul” din Bucureşti.
În cadrul ceremoniei au fost acordate plachete, diplome şi certificate de merit celor cu merite dosebite în sprijinirea UMF Tîrgu-Mureș.
Ceremonia de la Tîrgu Mureş a fost umbrită de un eveniment tragic petrecut azi noapte, când doi studenţi ai UMF Tîrgu Mureş, printre care şi o studentă la Medicină Militară, şi-au pierdut viaţa într-un accident rutier petrecut în localitatea Cuci, judeţul Mureş.
Ceremonia militară a fost urmată de o expoziţie de aparatură medicală şi de un simpozion, începând cu ora 11.00, la sediul universităţii.