Toată informaţia digitală a omenirii ar putea fi stocată în 9 litri de lichid, cu ajutorul ADN-ului

Publicat de radiomures, 13 decembrie 2015, 11:24

Patru fişiere foto şi câteva pagini Wikipedia au fost codificate cu succes în ADN

Mediile de stocare tip hard-disk convenţionale au depăşit deja o capacitate de 10 terabiţi (TB) de informaţie (10.000 gigabiţi), dar performanţa acestui suport ar putea fi lăsată mult în urmă de o nouă metodă bazată pe ADN, aflată în stadiu de cercetare.

Două echipe de la Microsoft şi Universitatea din Washington, precum şi un grup separat de la Universitatea din Illinois au publicat recent rezultate care dau toate şansele de implementare acestei idei ce poate părea de domeniul SF: toată informaţia digitală a omenirii ar putea fi codificată şi stocată în nouă litri de lichid.

Noile cercetări se bazează pe un aspect important al oricărui sistem de stocare viabil, şi anume pe faptul că fişierele pot fi stocate, decodificate şi editate.

Mecanismele tradiţionale de stocare sunt deja destul de performante în acest sens, aşadar de ce să fie folosit ADN-ul?

În primul rând pentru că densitatea datelor ar fi imensă. O cantitate de ADN de dimensiunea unui grăunte de nisip poate stoca 1 milion de terabiţi (TB) de informaţie (echivalentul a 200 de milioane de DVD-uri). Un alt avantaj este stabilitatea. În timp ce benzile magnetice sau memoriile de tip flash pot fi păstrate timp de câteva decenii, durata de viaţă a datelor stocate în ADN este de câteva secole.

În celulele umane, ADN-ul acţionează deja ca un mediu de stocare. Acidul nucleic codifică toate instrucţiunile de care celulele au nevoie pentru a asambla proteinele care formează structura organismului şi dau funcţionalitate componentelor acestuia. Problema este identificarea unei metode de a construi şiruri de ADN care pot fi decodificate corect. Echipele care efectuează studiile spun că momentan acesta este un lucru foarte costisitor, dar că în următorii ani costurile ar putea scădea considerabil.

Unul din avantajele care a stat la baza acestor proiecte este caracteristica ADN-ului de a se autoasambla. Un singur fişier poate fi codificat şi propagat la nivelul a mii de şiruri de ADN, dar datele pot fi interpretate doar printr-un proces numit reacţie de polimerizare în lanţ (PCR). Este acelaşi proces care face posibilă stabilirea profilului genetic al unei persoane după un test ADN cu marcatori speciali. Aceştia pot fi adăugaţi pentru a ajuta la reasamblarea întregului fişier.

Cercetătorii au reuşit codificarea cu succes a patru fişiere foto în ADN şi citirea lor ulterioară cu o singură eroare. Echipa din Illinois a stocat în ADN câteva pagini Wikipedia, le-a decodificat şi a efectuat editări direct în ADN.

Codificarea şi decodificarea este momentan un proces complex care se face în laborator şi, chiar cu o tehnologie îmbunătăţită, accesul la informaţia stocată în ADN ar putea fi mult mai lent decât este posibil cu ajutorul unui hard disk. Cu toate acestea, multe sisteme de stocare actuale pe termen lung sunt la fel de anevoioase şi costisitoare, pentru că informaţiile se află în arhive, în locaţii diferite sau pe servere care trebuie alimentate permanent cu energie. Stocarea în ADN, cu o densitate masivă a datelor, poate constitui o alternativă valoroasă.

Sursa: www.geek.com/science

Traducerea şi adaptarea: Bianca Ioniţă

Foto: Google Images