Transformarea Centrului Agrement de sub Tâmpa în hub cultural, sub semnul întrebării
Publicat de Stan Lucian, 12 iunie 2026, 15:55
Proiectul de transformare a Complexului Agrement de pe Aleea de sub Tâmpa în hub cultural, cu fonduri obţinute prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, ar fi trebuit să fie finalizat la sfârşitul lunii august.
Lucrările sunt, însă, în mare întârziere, existând riscul pierderii finanţării.
Până acum a fost realizată hidroizolaţia la corpul principal şi sunt în execuţie lucrări similare la imobilul cu terenurile de tenis. Ca urmare, administraţia judeţeană a luat decizia să preia coordonarea proiectului de la Biblioteca Judeţeană George Bariţiu Braşov, sub supravegherea căreia a început reabilitarea clădirii.
Viitorul centru cultural de sub Tâmpa face parte dintr-un proiect amplu, care vizează modernizarea şi dotarea a 30 de biblioteci din judeţul Braşov, pentru care a fost obţinută o finanţare de nerambursabilă de aproximativ 21 de milioane de lei prin PNRR.
Sursa: RADOR