Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Trotinetele electrice între utilitate și pericol

Trotinetele electrice între utilitate și pericol
Foto: Primăria Municipiului Târgu Mureș

Publicat de Hategan Raul, 9 septembrie 2022, 16:59

În ultimii 4 ani, accidentele grave de circulație în care au fost implicate trotinetele electrice au crescut de aproape 20 de ori.

În județul Mureș, au avut loc 7 astfel de accidente în acest an, din fericire fără pierderi de vieți omenești, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Mureș, Alexandra Petrovici:

Trei dintre accidentele în care au fost implicate trotinetele electrice s-au produs ca urmare a necordării de prioritate auto, două din cauza vitezei neadaptate la condițiile de drum, unul din cauza abaterilor săvârșite de bicicliști și unul din cauza neasigurări la schimbarea direcției de mers. Pentru a conduce o trotinetă electrică pe drumurile publice, conducătorul acesteia trebuie să aibă vârsta de cel puțin 14 ani, trebuie să fie echipate cu mijloace de iluminare și dispozitive reflectorizant –fluorescente. Este interzisă circulația pe timp de noapte fără aceste dispozitive în stare de funcționare. Casca de protecție este obligatorie pentru conducătorii sub 16 ani, când se deplasează pe partea carosabilă. Se interzice transportul pasagerilor pe trotinetele electrice.

Unele companii de asigurări nu consideră rentabilă nici măcar o asigurare RCA pentru trotinetele electrice, mai ales că foarte multe se închiriază.

Reprezentantul unei companii de asigurări din județul Mureș, Alexandru Negrea, a declarat că abia din anul viitor, la nivelul UE se va pune problema introducerii unor asigurări obliogatorii:

Nu cred că ar fi rentabilă o astfel de asigurare, pnetru că prețul ar trebui să fie mult mai mic decât în cazul autovehiculelor iar conducătorii, neavând nevoie de permise de conducere, sunt mult mai mulți decât în cazul autovehiculelor, și atunci și frecvența daunelor poate să fie mult mai mare. Din punctul meu de vedere m-m, referit la Răspunderea Civilă, și nici nu se pune problema de a face o asigurare CASCO. Valoarea însăși a trotinetei e mică și, fiind folosită de atâtea persoane, s-a văzut în ce hal sunt lăsate în mijlocul drumurilor; la cele persoane, da, acolo aș vedea…

Fără o semnalizare corespunzătoaree, majoritatea șoferilor nu sunt de acord ca trotinetele electrice să circule nici pe carosabil și nici pe trotuare, ci doar pe benzile speciale rezervate bicicletelor.

De asemenea, nu toți pietonii dinTg. Mureș ar folosi astfel de vehicule, fiindcă le consideră periculoase.

Potrivit Inspectoratului General al Poliției Române, în ultimii 4 ani în România s-au produs 198 de accidente grave cu implicarea trotinetelor electrice, 13 persoane și-au pierdut viata și peste 200 au fost rănite grav.

Majoritatea accidentelor s-au produs din vina conducătorilor de trotinete, precum neadaptarea vitezei la condițiile de drum, neacordarea priorității vehiculelor, neasigurarea la schimbarea direcției de mers și circulația pe sens opus.

Valeriu Russu

Acțiuni pentru siguranța elevilor în Harghita
Social sâmbătă, 24 octombrie 2026, 13:21

Acțiuni pentru siguranța elevilor în Harghita

Polițiștii din Harghita au desfășurat, vineri, 23 octombrie, o serie de activități preventive și de control, în sistem integrat, în școli....

Acțiuni pentru siguranța elevilor în Harghita
Harghita: Pieton mort, după ce a fost lovit de un autoturism
Social sâmbătă, 24 octombrie 2026, 13:18

Harghita: Pieton mort, după ce a fost lovit de un autoturism

Un pieton a decedat, vineri, după ce a fost lovit de un autoturim, pe DN 12A, în comuna Lunca de Sus, județul Harghita Din primele cercetări...

Harghita: Pieton mort, după ce a fost lovit de un autoturism
Polițiștii brașoveni caută vinovații pentru abandonarea a doi câini
Social sâmbătă, 24 octombrie 2026, 13:16

Polițiștii brașoveni caută vinovații pentru abandonarea a doi câini

În urma apariției în spațiul public a unor imagini cu privire la abandonarea a două exemplare canine, în incinta unui adăpost de animale din...

Polițiștii brașoveni caută vinovații pentru abandonarea a doi câini
Brașov: Peste 2 ani de închisoare pentru violență în familie
Social sâmbătă, 24 octombrie 2026, 13:15

Brașov: Peste 2 ani de închisoare pentru violență în familie

Un bărbat de 49 de ani din localitatea Săcele, județul Brașov, a fost condamnat o pedeapsă de 2 ani și 4 luni de închisoare pentru...

Brașov: Peste 2 ani de închisoare pentru violență în familie
Social sâmbătă, 24 octombrie 2026, 13:11

Brașov: Tânăr din Cluj, decedat într-un accident

Un tânăr de 24 de ani din Cluj și-a pierdut viața în urma unui accident rutier petrecut, azi noapte, pe DN 11, între localitățile Lunca...

Brașov: Tânăr din Cluj, decedat într-un accident
Social sâmbătă, 24 octombrie 2026, 13:10

Tânăr din Săcele, arestat pentru agresarea partenerei

Un tânăr de 23 de ani din Săcele, județul Brașov, a fost arestat preventiv, după ce și-ar fi agresat și amenințat partenera. Acesta a fost...

Tânăr din Săcele, arestat pentru agresarea partenerei
Social sâmbătă, 24 octombrie 2026, 11:38

Halloween în Cetatea Sighișoarei

Cetatea medievală din Sighișoara găzduiește, între 30 octombrie și 1 noiembrie, cea de-a doua ediție a festivalului Halloween în Cetate. Au...

Halloween în Cetatea Sighișoarei
Social sâmbătă, 24 octombrie 2026, 11:37

Trei marinari sunt încă dispăruți după incidentul din Marea Neagră

Trei marinari sunt încă dispăruţi după incidentul de ieri, din Marea Neagră, unde o navă sub pavilion străin ar fi fost lovită de o dronă....

Trei marinari sunt încă dispăruți după incidentul din Marea Neagră