Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Turneul Pianul Călător – recital sold out la Sala Radio

Turneul Pianul Călător – recital sold out la Sala Radio

Publicat de radiomures, 13 aprilie 2017, 12:51

După un periplu prin Moldova de dincolo şi dincoace de Prut şi prin Ardeal, numărând deja 7 recitaluri, peste 2.000 de spectatori şi multe minute în şir de aplauze, Turneul Pianul Călător, ediţia a VII-a, care are loc în perioada 5 aprilie – 4 mai, ajunge la Bucureşti pentru recitalul de gală în faţa exigentului public de la Sala Radio. Acesta este deja sold out, dar Horia Mihail, solist-concertist al Radio România, va putea fi ascultat live pe frecvenţele naţionale ale posturilor Radio România Cultural şi Radio România Muzical, dar şi în întreaga lume, pe site-urile posturilor şi pe aplicaţiile mobile.

Valsul este propunerea muzicală a pianistului Horia Mihail: „Programul este foarte bine primit de către public. Am ales două zone geografice componistice ale Europei, şi anume Viena şi împrejurimile, deoarece în prima parte cânt Schubert, Brahms şi Dvorak, iar apoi fac un salt la Paris, cu ajutorul lui Chopin, iar alături de Ravel şi Debussy propun un alt tip de vals. Cert este că aceste valsuri sunt concertistice, nu sunt dansante. Este o muzică foarte plăcută, foarte diversă, în ciuda faptului că absolut întreg programul conţine numai valsuri. Sunt şi tineri, sunt şi oameni mai în vârstă la aceste concerte. Deci Pianul Călător, acest proiect al Radio România şi al Asociaţiei Accendo, îşi face cu prisosinţă treaba şi văd că acolo unde pianele călătoare au rămas în anii trecuţi, ca la Roman, Deva şi Alba Iulia, unde eu le-am reîntâlnit, se întâmplă foarte multe lucruri muzicale de calitate.”

Poate ca nu întotdeauna este uşor să duci astfel de evenimente în oraşele mai mici, dar iată ce mărturiseşte unul dintre animatorii locali ai turneului: „Cred că, fără nicio problemă, s-ar putea înfiinţa un Fan Club Pianul Călător şi cred că ar avea foarte mulţi adepţi sau dacă nu foarte mulţi, atunci foarte consecvenţi. Oamenii aşteaptă în fiecare an, contextul nu este întotdeauna favorabil financiar, câteodată trebuie să învingi rezistenţa unora pentru care doar miile de oameni adunaţi contează. Mi se spunea: Acesta este elitism… Ne asumăm această acuză.”

Pianul calator Roman 2017

Este deja binecunoscută povestea acestui turneu desfăşurat cu scopul de a aduce bucurie melomanilor, dar având şi obiectivul generos de a dărui unui oraş un pian de concert, cu drept de folosinţă pentru următorii ani. În urma celui de-al şaptelea turneu, Pianul Călător va rămâne la Caracal, oraş care a găzduit în frumoasa sa sală de teatru mai multe spectacole ale turneelor organizate de Radio România, publicul umplând-o de fiecare dată şi răsplătind artiştii cu multe aplauze, ceea ce arată apetenţa sa pentru muzica de calitate. Din momentul în care Pianul Călător va fi încredinţat comunităţii spre folosinţă, alte evenimente muzicale de marcă vor fi posibile în oraş.

Traseul turneului va putea fi urmărit pe www.pianulcalator.ro sau pe frecvenţele posturilor publice de radio.

ITINERAR:

13 aprilie – Sfântu Gheorghe, Centrul de Cultură Arcuş;

19 aprilie – Bucureşti, Sala Radio;

21 aprilie – Tulcea, Teatrul Jean Bart;

24 aprilie – Buzău, Teatrul George Ciprian;

25 aprilie – Târgovişte, Muzeul Naţional de Istorie;

26 aprilie – Slatina, Centrul Cultural Eugen Ionescu;

27 aprilie – Caracal, Teatrul Naţional;

28 aprilie – Piteşti, Centrul Multifuncţional;

3 mai – Braşov, Sala Patria;

4 mai – Bistriţa, Sinagoga.

Un eveniment Radio România

Organizatori: Centrul Cultural Media Radio România, Asociaţia Culturală Accendo.

Coproducători: Radio România Cultural, Radio România Regional şi TVR 3.

Sponsori: JTI, Sense, Erste Private Banking-serviciu oferit de BCR, ALRO Slatina, Ade Gas Oil, Senia Music.

Parteneri : ICR Chişinău, Sala cu Orgă Chişinău, Mercure Bucharest City Centre, Bistro Matrioska.

Parteneri culturali: Orchestrele şi Corurile Radio România, Sala cu Orgă Chişinău, Radio Chişinău, Filarmonica Moldova Iaşi, Liceul de Arte Victor Brauner, Centrul de Cultură şi Arte Carmen Saeculare, Academia de Muzică Gheorghe Dima Extensia Piatra Neamţ, Casa de Cultură din Roman, Consiliul Judeţean Hunedoara, Asociaţia Culturală DevArt, Colegiul Naţional Decebal Deva, Municipiul Alba Iulia, Centrul de Cultură Arcuş, Teatrul Jean Bart din Tulcea, Primăria din Tulcea, Consiliul Judeţean Tulcea, Consiliul Judeţean Dâmboviţa, Centrul Judeţean de Cultură Dâmboviţa, Centrul Judeţean de Cultură şi Artă Buzău, Teatrul George Ciprian Buzău, Centrul Cultural Eugen Ionescu din Slatina, Asociaţia Culturală Center Inter Art, Primăria Slatina, Asociaţia Fiii şi Prietenii Caracalului, Teatrul Naţional din Caracal, Filarmonica Piteşti, Filarmonica de Stat din Braşov, Centrul judeţean pentru cultură Bistriţa, Sinagoga din Bistriţa.

Parteneri media: Radio România Actualităţi, Radio România Muzical, Media Trust, România TV, Caţavencii, Observator Cultural, Zile şi Nopţi, Liternet, Bussines Review, Ziare.com, Accent TV, agentiadecarte.ro.

98 de ani de Radio România, sărbătoriți prin muzică la Sala Radio
Radio România luni, 26 octombrie 2026, 13:04

98 de ani de Radio România, sărbătoriți prin muzică la Sala Radio

Vineri, 30 octombrie 2026 (19:00), Sala Radio celebrează 98 de ani de Radio România printr-un concert al Orchestrei Naționale Radio, ansamblu a...

98 de ani de Radio România, sărbătoriți prin muzică la Sala Radio
Corul Academic Radio: Brahms – Iubire, Timp, Destin
Radio România vineri, 23 octombrie 2026, 11:48

Corul Academic Radio: Brahms – Iubire, Timp, Destin

Corul Academic Radio, ansamblul Radio România, invită joi, 29 octombrie (ora 19:00), la concertul Brahms – Iubire, Timp, Destin, o incursiune în...

Corul Academic Radio: Brahms – Iubire, Timp, Destin
Funambulia de Dan Dediu, premieră absolută la Sala Radio
Radio România joi, 22 octombrie 2026, 17:12

Funambulia de Dan Dediu, premieră absolută la Sala Radio

Miercuri, 28 octombrie, de la ora 19:00, Orchestra de Cameră Radio propune la Sala Radio un concert ce îmbină creația românească și...

Funambulia de Dan Dediu, premieră absolută la Sala Radio
Violonista Maria Marica revine la Sala Radio
Radio România marți, 20 octombrie 2026, 19:50

Violonista Maria Marica revine la Sala Radio

Vineri, 23 octombrie (ora 19:00), violonista Maria Marica, câștigătoare a Concursului Internațional George Enescu în 2022, revine la Sala Radio...

Violonista Maria Marica revine la Sala Radio
Radio România marți, 20 octombrie 2026, 15:15

Teatrul Național Radiofonic, prezent în Festivalul Național de Teatru

Teatrul Naţional Radiofonic participă la cea de a 36-a ediţie a Festivalului Naţional de Teatru, desfăşurată la Bucureşti, în perioada 16-25...

Teatrul Național Radiofonic, prezent în Festivalul Național de Teatru
Radio România marți, 20 octombrie 2026, 15:14

Poezia contemporană românească se aude la Radio România Cultural

Radio România Cultural lansează un nou proiect dedicat poeziei românești de astăzi. Poeți din generații diferite își înregistrează...

Poezia contemporană românească se aude la Radio România Cultural
Radio România luni, 19 octombrie 2026, 15:28

Alexandru Tomescu 50. Concert aniversar și sesiune de autografe

Miercuri, 21 octombrie, începând cu ora 19:00, Sala Mare a Ateneului Român va găzdui concertul aniversar Alexandru Tomescu 50, un omagiu adus...

Alexandru Tomescu 50. Concert aniversar și sesiune de autografe
Radio România miercuri, 14 octombrie 2026, 15:51

Concert folcloric aniversar Alexandru Pugna

Duminică, 18 octombrie (de la ora 17:00), Orchestra de Muzică Populară Radio (dirijată de Adrian Grigoraș) vă invită la primul său concert...

Concert folcloric aniversar Alexandru Pugna