Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Turul Ciclist al României ar putea fi transmis de Eurosport

Turul Ciclist al României ar putea fi transmis de Eurosport
Foto: Foto: biciclistul.ro

Publicat de radiomures, 12 decembrie 2017, 19:05

Ministrul Tineretului și Sportului, Marius Dunca, a declarat, marți, că instituția pe care o conduce își propune ca în 2018 să organizeze Turul Ciclist al României prin care se vor uni regiunile țării în anul Centenarului, iar competiția să fie transmisă de postul de televiziune Eurosport, după modelul Turului Franței.

Turul Ciclist al României este un proiect extraordinar la care țin foarte mult, pentru că va îmbina sportul și cultura în anul Centenarului. Va avea loc în luna septembrie și am discutat deja cu cei de la televiziunea Eurosport pentru transmiterea în direct a celor 5 zile de competiție. Sunt 100 de ani de la Marea Unire și încercăm prin Turul Ciclist să unim regiunile României. Îmi doresc de asemenea ca la fiecare finiș al cicliștilor să organizăm și un eveniment cultural. Vrem să implicăm Ministerul de Interne, administrația locală, pentru că bugetul este unul foarte mare, la fel și Ministerul Culturii, pentru că vorbim și de evenimente culturale”, a spus Dunca pentru AGERPRES.

Ministrul a menționat că vrea să semneze contractul cu Eurosport cât mai repede, pentru a „bloca” acele date din programul postului de televiziune continental.

Vreau ca Turul Ciclist al României, acest proiect pe care îl vom avea anul viitor, să nu fie organizat doar în 2018… Vreau să devină o tradiție indiferent de cine va fi ministrul Tineretului și Sportului. Pentru că așa vom avea o promovare a țării de mai multe ore pe Eurosport. Se va vorbi despre regiunile României, despre istoria noastră, vor fi prezentate imagini panoramice asemănătoare cu cele din Turul Franței. Vreau să blocăm acele date, să semnăm contractul cu Eurosport, lucru care probabil se va întâmpla într-o săptămână sau două„, a adăugat Dunca.

Conform proiectului MTS, Turul Ciclist al României 2018, care va avea loc în perioada 18-23 septembrie, se va desfășura după următorul traseu:

Ziua 1: Alba Iulia – Blaj -Sibiu
Ziua 2: Sibiu- Făgăraș -Râșnov
Ziua 3: Brașov – Târgu Secuiesc – Mărășești – Focșani
Ziua 4: Buzău – Ploiești – Târgoviște
Ziua 5: circuit București.
Turul Ciclist al României, competiție înființată în 1934, a fost organizat ultima oară în anul 2013, când a avut loc ce-a de-a 50-a ediție.

 

Corona Brașov, scorul rundei în Liga a III-a de fotbal
Sport duminică, 25 octombrie 2026, 11:13

Corona Brașov, scorul rundei în Liga a III-a de fotbal

Etapa a 10-a din Liga a III-a de fotbal Superscore s-a desfășurat vineri și sâmbătă, 23-24 octombrie, cu echipele din zona noastră în...

Corona Brașov, scorul rundei în Liga a III-a de fotbal
Corona a învins pe Csíkszereda în Erste Liga de hochei
Sport sâmbătă, 24 octombrie 2026, 11:48

Corona a învins pe Csíkszereda în Erste Liga de hochei

În campionatul româno-maghiar de hochei pe gheață, Erste Liga, vineri, 23 octombrie, s-au disputat două jocuri, numai între formațiile din...

Corona a învins pe Csíkszereda în Erste Liga de hochei
FK Csíkszereda vizează primul succes în SuperLiga de fotbal
Sport sâmbătă, 24 octombrie 2026, 11:45

FK Csíkszereda vizează primul succes în SuperLiga de fotbal

Etapa a 13-a a SuperLigii de fotbal a început vineri, 23 octombrie, cu întâlnirile: FC Botoșani – Petrolul Ploiești 1-3 și Corvinul Hunedoara...

FK Csíkszereda vizează primul succes în SuperLiga de fotbal
Handbaliștii din Ghimbav îi așteaptă pe buzoieni
Sport sâmbătă, 24 octombrie 2026, 11:44

Handbaliștii din Ghimbav îi așteaptă pe buzoieni

Etapa a 6-a a Ligii Naționale de handbal masculin a început vineri, 23 octombrie, cu partida din Capitală, dintre CSM București și CSM...

Handbaliștii din Ghimbav îi așteaptă pe buzoieni
Sport sâmbătă, 24 octombrie 2026, 11:42

Victorii ale favoritelor în întrecerea internă de hochei

Vineri, 23 octombrie, în Campionatul Național de hochei pe gheață au fost programate două partide, care au contat și pentru Erste Liga: Hockey...

Victorii ale favoritelor în întrecerea internă de hochei
Sport vineri, 23 octombrie 2026, 17:29

Voleibalistele mureşene, meci pe teren propriu în Divizia A1

CSU Medicina Tg.Mureş primeşte, sâmbătă, 24 octombrie, vizita formaţiei CSU Ştiinţa Politehnica Bucureşti, într-un meci din cea de-a doua...

Voleibalistele mureşene, meci pe teren propriu în Divizia A1
Sport vineri, 23 octombrie 2026, 17:27

Karatiştii de la CSU Tg.Mureş, salbă de medalii la Europene şi la Cupa României

Sportivii secţiei de arte marţiale a Clubului Sportiv Universitar Tg.Mureş s-au numărat printre performerii Campionatului European de Karate...

Karatiştii de la CSU Tg.Mureş, salbă de medalii la Europene şi la Cupa României
Sport vineri, 23 octombrie 2026, 17:25

Mureşeanca Székely Csenge a marcat din nou pentru România

Naţionala feminină de fotbal a ţării noastre, alcătuită din jucătoare cu vârsta sub 15 ani, a surclasat echipa similară a Albaniei cu scorul...

Mureşeanca Székely Csenge a marcat din nou pentru România