UE activează mecanismul de schimb de informaţii privind securitatea aviaţiei în urma unor ameninţări la adresa zborurilor
Publicat de Rotar Mirela, 5 noiembrie 2026, 16:54
Uniunea Europeană a activat mecanismul de schimb de informaţii privind securitatea aviaţiei, în urma unei serii de ameninţări care au vizat zboruri de pasageri în întreaga Europă, a anunţat joi Comisia Europeană.
În cadrul unei conferinţe de presă desfăşurate la Dublin, Irlanda, Apostolos Tzitzikostas, comisarul european pentru transport durabil şi turism, a declarat că este prea devreme pentru a stabili dacă incidentele raportate au legătură între ele, adăugând că, deocamdată, nu există informaţii care să permită stabilirea implicării unui atac cibernetic.
Comisarul a precizat că UE monitorizează îndeaproape situaţia şi menţine contactul cu statele membre afectate. Tzitzikostas a subliniat că responsabilitatea evaluării ameninţărilor la adresa securităţii, a investigării incidentelor şi a aplicării măsurilor adecvate de securitate aeronautică revine în principal autorităţilor naţionale, care acţionează în cooperare cu operatorii aeroportuari, companiile aeriene şi instituţiile de aplicare a legii.
Reacția oficialului European survine după ce amenințările cu bombă au mobilizat joi autoritățile din România, Franța, Belgia, Bulgaria, Austria, Cehia și Italia. Incidentele vin după ce mai multe zboruri comerciale din Europa au fost vizate de alerte similare și în ultimele zile.
Azi, în țara noastră au fost 2 astfel de alerte, care au vizat o cursă Milano București și una pe ruta Belgrad – București. În cele din urmă, ambele avioane au aterizat în siguranță pe aeroportul Otopeni, iar verificările efectuate de echipe ale SRI au arătat că amenințările nu se confirmă.
Sursa: AGERPRES



