Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Un număr de 1960 de deţinuţi din patru penitenciare, beneficiari ai proiectului PRISON

Un număr de 1960 de deţinuţi din patru penitenciare, beneficiari ai proiectului PRISON

Publicat de radiomures, 16 septembrie 2015, 16:24

Deţinuţii sunt tot mai interesaţi să participe la cursuri de pregătire şi formare care au loc în penitenciare, au subliniat azi reprezentanţii Penitenciarelor Codlea, Botoşani, Giurgiu şi Poarta Albă, prezenţi la Braşov, la încheierea proiectului ‘Parteneriat pentru Reintegrare şi Incluziune Socială a Oamenilor în Nevoie’ .
După participare, aceștia primesc un certificat de calificare emis de Ministerul Muncii, în care nu se specifică că acest document a fost obţinut în urma unor cursuri desfăşurate în Penitenciar, a declarat comisarul şef Cristian Eremia, directorul Penitenciarului Botoşani.
Potrivit acestuia, astfel de proiecte sunt binevenite, persoanele aflate în asemenea situaţii putând să dobândească o calificare după ce părăsesc penitenciarul în vederea integrării în societate.
Proiectul PRISON a început în aprilie 2014 şi se va încheia în 22 octombrie 2015, iar bugetul alocat a fost de 12,4 milioane de lei, cofinanţat din Fondul Social European, prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013.

Sursa foto: arhiva

Acțiuni pentru siguranța elevilor în Harghita
Social sâmbătă, 24 octombrie 2026, 13:21

Acțiuni pentru siguranța elevilor în Harghita

Polițiștii din Harghita au desfășurat, vineri, 23 octombrie, o serie de activități preventive și de control, în sistem integrat, în școli....

Acțiuni pentru siguranța elevilor în Harghita
Harghita: Pieton mort, după ce a fost lovit de un autoturism
Social sâmbătă, 24 octombrie 2026, 13:18

Harghita: Pieton mort, după ce a fost lovit de un autoturism

Un pieton a decedat, vineri, după ce a fost lovit de un autoturim, pe DN 12A, în comuna Lunca de Sus, județul Harghita Din primele cercetări...

Harghita: Pieton mort, după ce a fost lovit de un autoturism
Polițiștii brașoveni caută vinovații pentru abandonarea a doi câini
Social sâmbătă, 24 octombrie 2026, 13:16

Polițiștii brașoveni caută vinovații pentru abandonarea a doi câini

În urma apariției în spațiul public a unor imagini cu privire la abandonarea a două exemplare canine, în incinta unui adăpost de animale din...

Polițiștii brașoveni caută vinovații pentru abandonarea a doi câini
Brașov: Peste 2 ani de închisoare pentru violență în familie
Social sâmbătă, 24 octombrie 2026, 13:15

Brașov: Peste 2 ani de închisoare pentru violență în familie

Un bărbat de 49 de ani din localitatea Săcele, județul Brașov, a fost condamnat o pedeapsă de 2 ani și 4 luni de închisoare pentru...

Brașov: Peste 2 ani de închisoare pentru violență în familie
Social sâmbătă, 24 octombrie 2026, 13:11

Brașov: Tânăr din Cluj, decedat într-un accident

Un tânăr de 24 de ani din Cluj și-a pierdut viața în urma unui accident rutier petrecut, azi noapte, pe DN 11, între localitățile Lunca...

Brașov: Tânăr din Cluj, decedat într-un accident
Social sâmbătă, 24 octombrie 2026, 13:10

Tânăr din Săcele, arestat pentru agresarea partenerei

Un tânăr de 23 de ani din Săcele, județul Brașov, a fost arestat preventiv, după ce și-ar fi agresat și amenințat partenera. Acesta a fost...

Tânăr din Săcele, arestat pentru agresarea partenerei
Social sâmbătă, 24 octombrie 2026, 11:38

Halloween în Cetatea Sighișoarei

Cetatea medievală din Sighișoara găzduiește, între 30 octombrie și 1 noiembrie, cea de-a doua ediție a festivalului Halloween în Cetate. Au...

Halloween în Cetatea Sighișoarei
Social sâmbătă, 24 octombrie 2026, 11:37

Trei marinari sunt încă dispăruți după incidentul din Marea Neagră

Trei marinari sunt încă dispăruţi după incidentul de ieri, din Marea Neagră, unde o navă sub pavilion străin ar fi fost lovită de o dronă....

Trei marinari sunt încă dispăruți după incidentul din Marea Neagră