Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Un tânăr brașovean a fost surprins de polițiști după ce ar fi consumat substanțe interzise

Radio România Mureș

Publicat de Stan Lucian, 1 noiembrie 2023, 17:56

Potrivit unui comunicat al IPJ Brașov, aseară, în jurul orei 23:00, pe o stradă din municipiul Brașov, polițiștii rutieri au oprit pentru control un autoturism, la volanul căruia se afla un bărbat, în vârstă de 30 de ani.

În timpul verificărilor, polițiștii au observat că manifestările comportamentale ale șoferului sunt similare cu cele generate de consumul de substanțe interzise, context în care au procedat la testarea acestuia cu aparatul din dotare.

Rezultatul testării a a evidențiat consumul de substanțe interzise, însă, dat fiind faptul că acesta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, bărbatul a fost condus la o unitate medicală autorizată, unde i-au fost recoltate mostre biologice.

În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, iar cercetările sunt continuate sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.

Autor: Sorin Șchiopu

Antrenament multinațional în poligonul Păiș
Social vineri, 4 septembrie 2026, 18:17

Antrenament multinațional în poligonul Păiș

Militarii Brigăzii 2 Vânători de Munte „Sarmizegetusa” din Brașov se instruiesc în poligonul Păiş, alături de militari spanioli...

Antrenament multinațional în poligonul Păiș
O bucată de dronă a fost adusă la mal pe plaja Modern din Constanţa
Social vineri, 4 septembrie 2026, 14:24

O bucată de dronă a fost adusă la mal pe plaja Modern din Constanţa

O nouă alertă la Marea Neagră. O bucată de dronă a fost adusă la mal pe plaja Modern din Constanţa. Turiştii au fost evacuaţi din zonă....

O bucată de dronă a fost adusă la mal pe plaja Modern din Constanţa
Polițiștii mureșeni au deschis dosar penal de ucidere din culpă în cazul motociclistului decedat la Tg.Mureș
Social vineri, 4 septembrie 2026, 12:57

Polițiștii mureșeni au deschis dosar penal de ucidere din culpă în cazul motociclistului decedat la Tg.Mureș

Potrivit IPJ Mureș, azi, în jurul orei 08.40, polițiștii rutieri au fost sesizați pentru a interveni la un accident rutier produs pe Bulevardul...

Polițiștii mureșeni au deschis dosar penal de ucidere din culpă în cazul motociclistului decedat la Tg.Mureș
O nouă prelungire cu 30 de zile a stării de alertă din comuna Praid
Social vineri, 4 septembrie 2026, 12:55

O nouă prelungire cu 30 de zile a stării de alertă din comuna Praid

Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă Praid a hotărât, vineri, prelungirea cu încă 30 de zile a stării de alertă pe teritoriul comunei,...

O nouă prelungire cu 30 de zile a stării de alertă din comuna Praid
Social vineri, 4 septembrie 2026, 11:03

Ursoaică împuşcată în parcarea unui hotel din Poiana Brașov

Echipa aflată sub coordonarea Primăriei Braşov a extras prin împuşcare, noaptea trecută, în parcarea unui hotel din Poiana Braşov, o...

Ursoaică împuşcată în parcarea unui hotel din Poiana Brașov
Social vineri, 4 septembrie 2026, 08:14

Malul râului Mureş va fi transformat într-o alee modernă de promenadă la Târgu Mureş

Malul stâng al râului Mureş, pe sectorul cuprins între sediul Sistemului de Gospodărire a Apelor Mureş şi puntea pietonală, va fi transformat...

Malul râului Mureş va fi transformat într-o alee modernă de promenadă la Târgu Mureş
Social vineri, 4 septembrie 2026, 08:07

Conductă de gaz fisurată în apropierea unei benzinării din Odorheiu Secuiesc

O conductă de gaz a fost fisurată, ieri, lângă o benzinărie din municipiul Odorheiu Secuiesc, în urma efectuării unor lucrări, a informat...

Conductă de gaz fisurată în apropierea unei benzinării din Odorheiu Secuiesc
Social joi, 3 septembrie 2026, 19:55

Cinci bărbaţi din Zărneşti, reţinuţi după ce ar fi furat aproximativ 300 de litri de combustibil

Cinci bărbaţi au fost reţinuţi de poliţiştii din Zărneşti, fiind suspectaţi că ar fi sustras aproximativ 300 de litri de combustibil din...

Cinci bărbaţi din Zărneşti, reţinuţi după ce ar fi furat aproximativ 300 de litri de combustibil